Gloria Buzău a suferit în etapa a 10-a a Ligii 2 al doilea eșec în acest sezon. După înfrângerea de la Cisnădie, contra liderului din acel moment, CSC Șelimbăr, scor 1-2, trupa antrenată de Andrei Prepeliță a pierdut, luni, și la Chiajna, 0-1 cu Concordia, o altă contracandidată la play-off și chiar la promovarea directă în SuperLigă.
Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 29, pe o fază rapid de atac a Concordiei, de către Adrian Bălan, acesta fentându-l în careu pe Wiktorski și marcând cu un șut de la 11 metri în partea dreaptă a lui Greab.
După jocul de la Chiajna, Andrei Prepeliță și-a găsit destul de greu cuvintele pentru a explica acest eșec. A dat senzația că jucătorii săi au acuzat din plin golul încasat, chiar dacă au avut destul timp să reintre în meci. I-a văzut ”un pic haotici, nu clari în ceea ce aveam de făcut”, chiar dacă le-a cerut să joace mai mult în benzi pentru a profita de tactica aleasă de Erik Lincar.
”Orice înfrângere nu e ușor de digerat. Ok, am luat acel gol, după o greșeală simplă. Pe posesia noastră am dat o pasă simplă greșită și adversarul ne-au prins puțin deschiși. Am luat gol. După aceea, am terminat prima repriză cu câteva ocazii de a înscrie. În a doua repriză am pus presiune, dar jucătorii au fost un pic haotici, nu clari în ceea ce aveam de făcut. Era doar 1-0 și oricând puteam marca. Mă așteptam de la ei să fie mai limpezi, să aibă mai multă răbdare, să aducem mingea la margine. Când am adus mingea la margine ne-am creat ocazii de gol, pentru că ei, în sistemul în care au jucat, aveau un singur om pe bandă și cred eu că aveam o șansă bună”, a spus Andrei Prepeliță la flash-interviul de după joc.
Gloria și-a creat și ea câteva situații de a marca după ce a primit gol, atât prin șuturi de la distanță, prin Șerban (43, 57), cât și prin centrări în fața porții din faze fixe, prin Trebotic (44) și Chică-Roșă (45+3). Cea mai importantă situație de egalare a venit în minutul 82, când Gloria a avut mai multe șuturi din careu în blocaj, apoi mingea a ajuns la Pervan, iar acesta a trimis puțin peste vinclul din dreapta. Și Tănasă a ajuns în careu și a centrat la prima bară, dar Gerson a salvat din fața lui Angelov (89).
”Am discutat lucrul ăsta (n.r. – să se tragă la poartă, fiindcă Oncescu nu a arătat siguranță), inclusiv la pauză. A încercat Șerban, și Dobrosavlevici, am vorbit cu ei să încerce să șuteze, să urmărim. Am văzut asta din prima repriză. Astăzi nu am reușit mai mult și, sincer, îmi pare rău. Trebuie să fim constanți, să rămânem cu picioarele pe pământ, chiar dacă veneam după o serie de rezultate bune. Fotbalul, dacă nu ești serios, te pedepsește și unii dintre ei au rămas datori astăzi”, a comentat antrenorul Gloriei la microfonul DigiSport.
Gloria venea după două rezultate pozitive, o remiză acasă cu Steaua, 4-4, și o victorie în deplasare la CSM Slatina, 2-1.
Andrei Prepeliță a fost întrebat dacă va lua decizii drastice împotriva jucătorilor săi după acest eșec.
”E cel mai simplu să iei măsuri drastice. Cel mai greu e să-i faci să înțeleagă și asta voi încerca, să facem lucrurile în așa fel încât să-i câștig pe toți, pentru că avem nevoie de toată lumea. La un moment dat, fiecare își va pune amprenta”, a răspuns, cu înțelepciune, Prepeliță, care nu a fost de acord nici când i s-a spus că echipa sa are rezultate fluctuante: ”Nu putem spune că suntem o echipă fluctuantă, pentru că nu știu cine se aștepta la locul ăsta. Suntem o echipă nouă, cu doar patru jucători din sezonul trecut. Poate alții se așteptau, dar eu știu că e greu să faci lucrurile să meargă. Avem doar două înfrângeri în zece etape. Și înfrângerile au fost la limită și pe niște evoluții în care puteam face mai mult, ca și astăzi.”
Printre cei care au susținut Gloria Buzău în acest meci de la Chiajna s-au numărat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, unul dintre principalii sponsori ai clubului prin instituția pe care o conduce, Cristian Ceaușel, director economic al primăriei Buzău și membru în Comitetul Director al Gloriei Buzău, dar și Ilie Stan, fost antrenor al echipei când aceasta activa sub numele de SCM Gloria Buzău și nu avea drept de promovare.
Gloria Buzău, în meciul pierdut cu Concordia Chiajna: Greab – Sg. Pîrvulescu, Dobrosavlevici, Wiktorski, Georgiev (V. Angelov 61′) – Trebotic (Val. Dumitrache 46′) – Mihaiu, Mat. Tănasă, I. Șerban (cpt.)(Pervan 72′), Cr. Dumitru (Golan 72′) – Chică-Roșă (Radic 72′). Rezerve neutilizate: Haymamba – Pashov, Patapis, Brîncoveanu.
În ceea ce privește lupta la promovare, dacă destule echipe se feresc să declare public că țintesc la SuperLigă, ca de exemplu Unirea Slobozia, Ceahlăul, CS Mioveni și, mai nou, Campionii FC Argeș, Andrei Prepeliță continuă să rămână pe poziții și să afirme că acesta este obiectivul său și al jucătorilor săi, chiar dacă le este greu, ținând cont că lotul este unul complet nou, și adversarii se motivează altfel împotriva Gloriei Buzău. Concordia și Chindia sunt celelalte două formații care nu se feresc și declară că au ca țintă promovarea.
”Nu ne ascundem, am declarat-o de la început. E clar că toate echipele care joacă împotriva noastră joacă împotriva unei echipe care a declarat că vrea să promoveze. Sunt altele care nu au declarat și își doresc asta. Eu îmi doresc ca jucătorii să înțeleagă și să trăiască cu presiunea asta, pentru că doar așa putem crește și dacă vom ajunge în Liga 1 vor avea altă mentalitate”, a mai spus Andrei Prepeliță.
Gloria Buzău a rămas cu 18 puncte acumulate în acest sezon și se află pe locul 4 în clasamentul Ligii 2, fiind la golaveraj între CSC Dumbrăvița și Corvinul Hunedoara, echipe cu același număr de puncte.
În etapa a 11-a, trupa din Crâng are meci acasă cu Campionii FC Argeș, duminică, de la ora 11:30. Echipa piteșteană joacă în etapa a 10-a abia marți, de la ora 17:00, la Mioveni, cu CSM Slatina.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-victorie-cu-gloria-buzau-in-etapa-10-de-liga-2-1-0-19289753
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-si-gloria-buzau-meci-in-etapa-a-10-a-a-ligii-2-19289595
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-10-liga-2-19289095