Dan Alexa mizează pe experiență la FC Brașov și în noul sezon al Ligii 2. Cinci jucători cu vârsta trecută bine de 30 de ani au semnat prelungirea contractului

Adi MARICA 11 May. 2023, 14:13 Liga 2
Dan Alexa mizează pe experiență la FC Brașov și în noul sezon al Ligii 2. Cinci jucători cu vârsta trecută bine de 30 de ani au semnat prelungirea contractului

Înaintea intrării în vacanță, din această vineri, 12 mai, FC Brașov a anunțat prelungirea contractelor a zece jucători care au încheiat acest sezon de Liga 2.

Primii zece jucători care au încheiat sezonul cu FC Brașov și care și-au dat acordul să continue cu clubul

Portarii Daniel Mutu (35 de ani) și Sebastian Micu (21 de ani), fundașii Tomislav Sorsa (34 de ani), Marius Burlacu (37 de ani), Ivan Fustar (33 de ani), Daniel Dumbravă (28 de ani), mijlocașii Andrei Lascu (22 de ani), Vasile Constantin (25 de ani), Rareș Lazăr (24 de ani) și atacantul Ștefan Blănaru (34 de ani) vor continua și în sezonul viitor la FC Brașov.

Aceștia sunt primii jucători din lot cu care s-a ajuns la un acord în ceea ce privește continuarea colaborării, deoarece sunt discuții și cu alții.

”Primii 10! FC Braşov a început deja demersurile pentru pregătirea noului sezon. Dan Alexa îşi conturează lotul, iar clubul a început să semneze prelungirea contractelor cu jucătorii care au evoluat sezonul trecut și care vor continua la FC Braşov. Până acum clubul a reuşit să parafeze contracte cu zece jucători, care vor continua şi sezonul viitor sub Tâmpa, însă cu siguranţă şi alţii vor rămâne. Au fost prelungite contracte pe încă un an cu portarii Daniel Mutu şi Sebastian Micu (care se întoarce după împrumutul de la FC Argeş, acolo unde a şi debutat în Superliga), cu brașovenii Marius Burlacu, Andrei Lascu şi Daniel Dumbravă, dar și cu Vasile Constantin, Rareş Lazăr și Ştefan Blănaru şi croaţii Tomislav Sorsa şi Ivan Fustar, căpitanul echipei”, a transmis, joi, clubul brașovean.

Dan Alexa, credit pentru Marius Burlacu

Jumătate dintre cei zece sunt trecuți bine de 30 de ani, iar Dan Alexa pare a da credit în continuare ”veteranilor” și pentru sezonul viitor, unul în care echipa a anunțat public că va ataca promovarea, nu doar play-off-ul, așa cum s-a întâmplat în precedentele două sezoane și s-a ajuns în play-out.

Cel mai în vârstă jucător din lot este fundașul Marius Burlacu, ajuns la 37 de ani! Chiar dacă nu a jucat constant în acest sezon, Burlacu și-a făcut datoria atunci când a fost folosit și încă are forța și voința să lupte pentru un loc de titular.

  • Burlacu, fost jucător la Ceahlăul, Voința Sibiu, Corona Brașov, Olimpia Satu Mare, Unirea Tărlungeni și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a evoluat pentru FC Brașov în 19 meciuri din cele 25, în 16 a intrat ca titular și a totalizat 1404 minute, aproape la fel ca tânărul Dan Spătaru (18 ani, 1460 minute în 22 de meciuri) și peste Eduard Lambrinoc (18 ani / 603 minute în 20 de meciuri), Andrei Lascu (22 de ani / 507 minute în 10 jocuri) sau Zoran Mitrov (21 de ani / 342 minute în 15 meciuri). În ediția trecută a avut 21 de prezențe (1629 minute).

Dintre jucătorii care au semnat prelungirea contractelor, doar Micu, Sorsa, Fustar, Dumbravă și Lazăr au fost titulari în trupa lui Alexa. Micu, în prima parte a sezonului, fiindcă în iarnă a fost împrumutat la Argeș.

FC Brașov le-a dat vacanță jucătorilor

Astăzi, Dan Alexa a condus ultimul antrananament al sezonului, după care fotbaliștii au intrat în vacanță până în data de 14 iunie, când este programată vizita medicală.

Cu 44 de puncte adunate în acest sezon, FC Brașov a câștigat Grupa B de play-out, la general ocupând locul 7 din 20 în Liga 2.

Foto: Bogdan Balaș (Sport Pictures) și FC Brașov

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fotbalistii-de-la-fc-brasov-au-strans-gunoaie-la-pietrele-lui-solomon-pentru-un-punctaj-mai-bun-la-certificare-19270200

https://liga2.prosport.ro/seria-1/bradley-diallo-primul-jucator-intrat-in-vacanta-de-la-fc-brasov-francezul-despre-posibilitatea-de-a-continua-sub-comanda-lui-dan-alexa-19270141

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-ca-si-inteleasa-cu-gabriel-tamas-19270057

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-lider-in-play-out-cu-fc-brasov-si-revoltat-pe-situatia-sportiva-din-timisoara-sa-aiba-sportul-aproape-la-pamant-este-o-palma-pentru-cei-care-ne-conduc-19269765

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-cu-chirurgul-inainte-dan-alexa-a-semnat-prelungirea-contractului-cu-fc-brasov-ma-simt-foarte-motivat-si-foarte-bine-19269304

Adi MARICA 11 May. 2023, 14:13 Liga 2
Pe aceeași temă