SC Oțelul a învins și cu mult noroc Gloria Buzău, joi, într-un meci care a deschis runda a 4-a a play-off-ului de Liga 2. S-a impus datorită unei erori a apărării buzoienilor, iar Ionuț Neagu, mijlocașul lui Dorinel Munteanu, a recunoscut acest lucru.
Mijlocașul nu s-a ferit să recunoască faptul că soarta a fost și ea de partea SC Oțelul în confruntarea de la Galați, reușita din debutul meciului având un impact major în desfășurarea ulterioară a partidei și care, până la urmă, a fost decisivă, tabela arătând la final 1-0 pentru echipa lui.
SC Oțelul a avut anumite fluctuații în acest play-off, în cele patru meciuri scurse până acum, dar Ionuț Neagu a afirmat că e normal să mai vină și evoluții nu foarte bune, făcând o paralelă cu una dintre cele mai bune echipe ale Spaniei, Barcelona.
Experimentatul mijlocaș a declarat că speră ca de acum înainte SC Oțelul să facă tot mai puține meciuri slabe în play-off, mai ales că s-a întors pe bancă și Dorinel Munteanu, după etapele de suspendare.
”A fost un meci de luptă, și ei au vrut victoria, dar cred că noi am avut un plus prin dăruire. Am marcat un gol norocos, a fost un oarecare confort. Am mai avut apoi câteva situații, nu le-am fructificat și am tras până în ultimul minut pentru aceste trei puncte. Cred că le-am meritat și sperăm ca la meciul următor să facem un meci la fel de bun.
Și Barcelona are fluctuații și e la un alt nivel. Însă, noi cred că trebuie să fim mai constanți și rezultatele vor fi mult mai bune”, a declarat Ionuț Neagu la microfonul Digi Sport.
SC Oțelul a început play-off-ul de Liga 2 de pe locul 3, cu 36 de puncte, poziție pe care se află și acum, dar cu 42 de puncte, la două și trei puncte de primele două clasate în acest moment, Steaua și Politehnica Iași, dar care nu au evoluat momentan în runda a 4-a. În același timp, gălățenii au un avans de patru puncte față de locul 4, Dinamo, și de opt și nouă puncte peste Gloria Buzău și Unirea Dej.
Gălățenii vor întâlni, în următoarea rundă, după ce au debutat cu Poli Iași, scor 1-2, au învins Steaua, scor 3-2, au cedat cu Dinamo, scor 0-3, și au învins Gloria Buzău, scor 1-0, Unirea Dej, în deplasare.
Ionuț Neagu a comentat și lupta pentru promovare:
”Sunt echipe puternice, nu degeaba au prins play-off-ul și sunt echipe cu calitate, ca noi. Vom lupta până în ultima etapă pentru a atinge obiectivul.
(N.r. – Cum vede un eventual meci de baraj pentru SC Oțelul) Cred că e diferență mare între echipele de Liga 2 și cele de Liga 1, noi trebuie să compensăm prin dăruire. Ăsta e atuul nostru, suntem o echipă, nu avem jucători de foarte mare valoare, să zic așa. Suntem o familie, muncim echilibrat”.
Foto: SC Oțelul
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorinel-munteanu-revoltat-pe-unii-dintre-spectatorii-otelului-dupa-victoria-cu-gloria-buzau-celor-care-nu-le-convine-sa-nu-mai-vina-la-stadion-la-1-0-suporterii-nostri-dormeau-sa-mearga-19266571
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-gafeaza-iar-pierde-si-cu-sc-otelul-19266572
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-galati-gloria-buzau-se-joaca-de-la-ora-2000-cele-doua-echipe-s-au-mai-intalnit-de-doua-ori-in-acest-sezon-19266531