Gloria Bistrița Năsăud, concentrată doar pe promovare înaintea reluării Seriei 10 din Liga 3. Aurelian Băbuțan: ”Vom fi una din echipele care vor urca în Liga 2”. Cum vede situația Adrian Falub

Răzvan STÎNGĂ 09 Mar. 2023, 15:25 Liga 3
Gloria Bistrița Năsăud, concentrată doar pe promovare înaintea reluării Seriei 10 din Liga 3. Aurelian Băbuțan: ”Vom fi una din echipele care vor urca în Liga 2”. Cum vede situația Adrian Falub

Gloria Bistrița Năsăud, liderul Seriei 10 din Liga 3, a făcut câteva întăriri de lot înainte de reluarea întrecerii, în pauza de iarnă. Din acest motiv, în cadrul unei conferințe de presă, antrenorul Adrian Falub și directorul sportiv Aurelian Băbuțan au promis promovarea în Liga 2 la finalul întrecerii.

Gloria Bistrița Năsăud nu concepe să rateze promovarea în Liga 2!

Cinci formații din Liga 3 vor urca în Liga 2 la finalul anului fotbalistic, iar Aurelian Băbuțan e convins că Gloria Bistrița Năsăud va fi una dintre ele. Însă, e nevoie apoi, din vară, de o întărire serioasă a lotului, dar și de un nivel de infrastructură mai bun în anumite privințe.

Stadionul Jean Pădureanu se află în condiții nu foarte bune, dar în oraș se discută despre construirea unei noi arene. În plus, se dorește din nou formarea unui entuziasm general în jurul echipei, așa cum era când orașul era reprezentat în prima ligă.

Aurelian Băbuțan, convins că ultimele meciuri din Liga 3 vor duce Gloria Bistrița Năsăud acolo unde își dorește

Aurelian Băbuțan este convins că suporterii vor veni în jurul formației pregătite de Adrian Falub, mai ales dacă se va promova în Liga 2.

Cred cu tărie și optimism că vom fi una dintre cele cinci echipe care la sfârșitul meciurilor de baraj va promova în Liga 2. Cred că Bistriței îi lipsește fotbalul și merităm să punem din nou orașul pe harta fotbalului bun, să revenim acolo unde am stat atât de mulți ani.

Ne obligă tradiția fotbalistică a orașului, tradiția acestui club și investițiile care se fac. Cu siguranță vom fi acolo.

Este important ca prin jocurile noastre să reușim să aducem lumea pe stadion. Tot timpul am avut suporteri și este de datoria noastră să-i readucem acolo unde le este locul, prin fel și fel de mijloace. Prioritară este promovarea, pentru a juca la meciurile de baraj cu spectatorii alături. Fetele de la handbal ne obligă să ne ridicăm la același nivel și să revenim în Liga 2, fără a le face concurență”, a transmis Aurelian Băbuțan, conform Bistrițeanul.

Adrian Falub atrage atenția dacă Gloria Bistrița Năsăud va promova în Liga 2

Antrenorul Adrian Falub a completat că, pe lângă jucătorii pe care trebuie să îi aducă în vară pentru ca Gloria Bistrița Năsăud să fie o echipă competitivă în Liga 2, e nevoie și de condiții mai bune din anumite privințe, făcând trimitere directă cu privire la un stadion nou.

În acest moment, sunt discuții pentru construirea unui stadion de 10.000 de locuri.

”Într-adevăr, pentru a fi o echipă foarte bună de Liga 2 implică mai multe chestiuni. Ca să te califici și să joci un play-off este dificil, iar ca să joci un baraj e și mai dificil.

Ai nevoie nu numai de niște investiții foarte mari, ci și de jucători foarte buni, astfel încât dacă pierzi unul, să îl poți înlocui. Trebuie să fim competitivi. Chiar dacă jucăm în Liga 3, avem condiții de Liga 2 și nu ne lipsește absolut nimic, poate doar un stadion nou.

Ceea ce ne-am propus am transferat, iar acest lucru o să ne ajute extrem de mult”, a afirmat Adrian Falub.

Achiziții importante pentru bistrițeni

În această pauză competițională de Liga 3, cu echipa antrenată de Adrian Falub au semnat, în primă fază, Costinel Gugu (ex Steaua), Harald Fridrich (ex Ripensia), Gabriel Deac (ex Concordia Chiajna) și Alexandru Ionuț Rus (ex Unirea Dej). Ulterior, a venit și Franck Yameogo (ex CS Comunal Șelimbăr).

Gloria Bistriţa Năsăud reia Seria 10 a Ligii 3 de pe locul 1

Gloria Bistriţa Năsăud a terminat anul 2022 de Liga 3, cele 15 etape, în Seria 10, pe locul 1, cu 32 de puncte, în urma a 10 victorii, două egaluri și trei eșecuri. E la egalitate cu locul 2, CSM Satu Mare, și la un punct peste locul 3, FC Bihor Oradea.

Gloria Bistriţa Năsăud și-a asigurat fotoliul de lider chiar în urma ultimei runde, a 15-a, în care a reușit să învingă cu 1-0 FC Bihor Oradea, pe terenul propriu, în urma golului lui Carl Davordzie din minutul 22.

Prima etapă din Seria 10 din 2023 aduce un meci complicat pentru Gloria Bistriţa Năsăud, în deplasare, cu SCM Zalău, locul 4 cu 24 de puncte.

Gloria Bistrița Năsăud a terminat seria partidelor test

Gloria Bistrița Năsăud a disputat și câteva jocuri amicale până acum. A pierdut acasă cu Unirea Dej, scor 1-4, după care a înregistrat prima victorie, cu Avântul Reghin, scor 7-0.

Apoi, a trecut cu 1-0 de Viitorul Cluj, a cedat în fața Forestei Suceava, scor 1-2, a învins CSM Sighetul Marmației, scor 5-1, și a întrecut la un gol CS Ocna Mureș, scor 3-2.

Foto: Bistrițeanul

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-invinsa-de-viitorul-daesti-intr-un-meci-amical-calin-cojocaru-a-testat-un-fundas-finlandez-19262587

https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-venit-nota-de-plata-pentru-episodul-chilotii-valentin-lazar-suspendat-si-amendat-dupa-gestul-impotriva-antrenorului-ovidiu-burca-vlad-iacob-e-nemultumit-19262505

https://liga2.prosport.ro/liga-3/nationala-s-a-mutat-in-liga-3-fostii-tricolori-antreneaza-la-ianca-sau-sighetu-marmatiei-unii-cu-licenta-pro-primarul-baga-bani-doar-daca-juca-fiul-lui-un-pusti-n-a-venit-la-antrenament-c-19261939

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/rares-burnete-face-furori-in-primavera-fostul-atacant-al-echipei-sr-brasov-are-10-goluri-marcate-in-2023-pentru-lecce-19261891

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-ultimul-presedinte-al-astrei-surprins-intr-o-agentie-de-pariuri-mai-pierd-timpul-uneori-imi-astept-randul-la-un-salon-de-manichiura-din-apropiere-in-2022-striga-din-inal-19261844

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-victorie-la-scor-cu-dacia-unirea-braila-19261818

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 09 Mar. 2023, 15:25 Liga 3
Pe aceeași temă