Poli Iași a făcut în Ghencea cel mai slab meci din acest start de sezon, iar eșecul suferit în fața Stelei, scor 1-2, este just după aspectul jocului. A spus-o chiar antrenorul Claudiu Niculescu.
Iașiul nu l-a avut pe teren pe Gabriel Vașvari, menajat după ce a acuzat o ușoară accidentare înaintea partidei, iar căpitan a fost desemnat fundașul central Răzvan Tincu, unul dintre jucătorii experimentați ai echipei. La final, acesta a declarat că fotbaliștii Politehnicii nu au venit pregătiți mental pentru duelul cu Steaua.
”Foarte dureroasă această înfrângere. Ne-am așteptat să fie un meci greu, dar, din păcate, nu am fost pregătiți mental. Iar atunci când nu ești pregătit mental, fotbalul te pedepsește. Nu am venit pregătiți mental pentru această partidă. Deși am analizat foarte bine partida, nu am fost pregătiți exact cum trebuie. Ce am pregătit la antrenamente, nu am pus în practică în timpul jocului”, a declarat Răzvan Tincu.
Căpitanul Politehnicii a fost întrebat de către jurnaliști și de cele două faze litigioase în urma cărora Iașiul ar fi putut primi penalty.
”Din timpul jocului am văzut clar penalty, dar nu sunt eu în măsură să judec. Avem arbitri, cei care trebuie să ia deciziile. Dacă am fi primit în acel moment penalty (n.r. – în minutul 45), poate alta ar fi fost soarta meciului. În primul rând, noi trebuia să arătăm altfel, dar, din păcate, azi nu am făcut-o și este păcat, pentru că am început foarte bine în primele patru etape și am crezut că va fi și a cincea etapă la fel, dar rezultatul nu a fost de partea noastră”, a precizat Tincu.
După joc, la conferința de presă, Claudiu Niculescu a avut un discurs în care a făcut haz de necaz de arbitraj în general, fiindcă, personal, nu a văzut de pe margine vreun penalty pe care ar fi trebuit să-l primească Poli Iași în Ghencea.
”Din minutul 1 s-a văzut că ne-am speriat puțin de adversar, de stadion, de public, nu știu de ce ne-am speriat, dar trebuie să ridice privirea din pământ. Erau foarte supărați băieții în vestiar, dar nici nu meritam mai mult.”
Claudiu Niculescu, antrenorul Politehnicii Iași, după eșecul din Ghencea, cu Steaua
Răzvan Tincu s-a referit și la următorul joc al echipei sale, cel de pe teren propriu cu Gloria Buzău, o altă contracandidată la play-off și promovare.
”Buzăul este o echipă bună, au avut o echipă bună și anul trecut, când și-au dorit promovarea. E clar că anul acesta nu-și vor permite să rateze cel puțin play-off-ul și ne așteaptă un meci foarte, foarte greu. Trebuie să fim foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere. Dacă nu, va fi din nou foarte greu și nu ne permitem, cel puțin acasă, să pierdem puncte. Avem un lot foarte bun, dar trebuie să demonstrăm pe teren. Ne pregătim bine, dar când vine meciul trebuie să fim mai agresivi, să avem personalitate, să ne luptăm pentru obiectivul pe care ni l-am propus”, a conchis Răzvan Tincu, căpitanul Politehnicii în meciul din Ghencea.
În urma înfrângerii din Ghencea, prima din acest sezon, Poli Iași a rămas cu 10 puncte și după cinci etape se află pe locul 5, la egalitate cu CS Comunal Șelimbăr, Unirea Slobozia și Steaua. Tot atâtea puncte mai poate face și Gloria Buzău.
În etapa a 6-a, Poli Iași joacă pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, cu Gloria Buzău.
https://www.youtube.com/watch?v=icEr3I2VDaM
Foto: Eduard Vînătoru (Mediafax Foto) și Vasile Mihai Antonio (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-nu-s-a-ferit-dupa-esecul-cu-steaua-nu-meritam-mai-mult-antrenorul-politehnicii-iasi-a-facut-haz-de-necaz-de-arbitraj-si-var-ar-trebui-sa-se-puna-cu-pici-19243869
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mesaj-pe-placul-ultrasilor-adi-popa-n-a-stat-pe-ganduri-cand-a-fost-intrebat-de-derby-ul-dinamo-steaua-ce-prefer-o-victorie-in-locul-calificarii-in-play-off-cum-a-reac-19243750
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-victorie-cu-poli-iasi-si-primul-succes-pe-teren-propriu-in-acest-sezon-daniel-oprita-e-prima-data-cand-ma-bucur-dupa-ce-castigam-la-celelalte-partide-am-intrat-suparat-in-vestiar-19243695
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-poli-iasi-se-joaca-de-la-ora-1630-in-deschiderea-etapei-a-5-a-a-ligii-2-echipa-lui-oprita-revine-terenul-unde-ultima-data-a-fost-umilita-19243553
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-dimineata-aglomerata-in-esalonul-secund-cu-sase-meciuri-care-debuteaza-de-la-ora-1100-liderul-joaca-la-targu-jiu-ultimele-doua-clasate-au-meci-direct-la-timisoara-19243662