Andrei Blejdea, debut cu gol și pasă de gol la Gloria Buzău. Atacantul are o durere în suflet după ultimul sezon de Liga 2: ”Ambele echipe pentru care am jucat au promovat, iar eu trebuie să o iau de la capăt”

Marius ANGHEL 14 Aug. 2022, 17:04 Liga 2

La primul meci în tricoul echipei Gloria Buzău, Andrei Blejdea (26 de ani) a reușit să înscrie și să ofere o pasă de gol.

Jucătorul aflat în cariera sa la a șasea echipă din campionatul Ligii 2 evoluează cu un singur gând sub comanda lui Cristian Pustai: să promoveze în prima ligă și să joace din nou în competiția în care a bifat partide pentru Campionii FC Argeș (11) și Dinamo (10).

Blejdea, gol și pasă de gol la debutul la Gloria Buzău. Ciobanu a punctat de două ori

Gloria Buzău a reușit sâmbătă, în meciul din deplasare de la București, să întoarcă rezultatul cu Metaloglobus, să câștige cu 3-1 și să înregistreze a doua victorie în tot atâtea partide disputate în acest start de nou sezon.

Ovidiu Herea a deschis rapid scorul, în minutul 3, însă trupa din Crâng a egalat destul de repede. În minutul 25, Andrei Blejdea a înscris cu un șut puternic, din prima, din centrul careului, lângă bara din dreapta, după ce Alexandru Munteanu i-a pasat din dreapta. Până la pauză, Blejdea a centrat din stânga careului, iar Cristian Ciobanu (41) a adus Gloria în avantaj cu o reluare cu latul din 4 metri. Pe final de joc, buzoienii au mai înscris o dată, tot prin Cristian Ciobanu (89), cu un șut în forță, la prima bară, sus.

Blejdea și Ciobanu au avut contribuții importante în obținerea acestui succes al echipei buzoiene la București.

”Trei puncte enorme pe terenul ăsta. Sunt sigură că o să fim printre puținele echipe care o să ia puncte aici. A fost un meci foarte greu și e foarte dificil să joci la ora asta. A fost foarte-foarte cald”, a spus atacantul Blejdea, originar chiar din București.

Amarul lui Blejdea: ”Ambele echipe pentru care am jucat au promovat și eu am rămas la Liga a 2-a”

În primul meci, cu Ripensia, Andrei Blejdea nu a fost în lot. Cu Metaloglobus a fost trimis de Pustai încă din primul minut, iar în minutul 68 a fost înlocuit cu Ariel Lopez.

Atacantul care a evoluat mai întâi în Elveția (FC Wil), Slovenia (NK Zarica Kranj) și Germania (Eintracht Braunschweig II) înainte să se întoarcă acasă, în România, la Academica Clinceni, și-a spus supărarea pe care o are după sezonul trecut. Blejdea a jucat în prima parte pentru ”U” Cluj, iar în a doua, în 2022, pentru FC Hermannstadt. Ambele echipe au promovat în Liga 1, însă el nu a rămas la niciuna.

”Îmi doresc să am evoluții bune. Evoluțiile bune aduc goluri, asta e cel mai important. Normal, îmi doresc să ajung la Liga 1, pentru că e păcat de ce am realizat în sezonul trecut. Ambele echipe pentru care am jucat au promovat și eu am rămas la Liga a 2-a. E dureros, însă trebuie să o iau de la capăt și să ajung la Liga 1, pentru că simt că pot.

Am găsit niște condiții bune la Buzău, optime pentru Liga a 2-a, ne batem acolo, avem echipă bună, avem jucători care au jucat la Liga 1, trebuie să fim serioși, să luăm meci cu meci și cred că la final o să ne bucurăm”, a declarat, la microfonul DigiSport, atacantul care în țară a jucat pentru Academica Clinceni, Pandurii Târgu Jiu, Campionii FC Argeș, Dinamo, ”U” Cluj și FC Hermannstadt. Cu Argeșul și Hermannstadt a reușit promovări în prima ligă.

  • 16 meciuri și 2 goluri a avut Blejdea la ”U” Cluj în prima parte a sezonului trecut de Liga 2, iar la FC Hermannstadt a prins 4 partide și a înscris 1 gol.

Blejdea e sigur că Buzăul învinge Slatina

Cu victoria cu Metaloglobus, Gloria Buzău are maximum de puncte după primele două etape, 6, și cu golaverajul 4-1 ocupă, pentru moment, locul 3.

Echipa lui Cristian Pustai joacă în etapa a 3-a cu CSM Slatina, pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 13:00. Oltenii încă n-au evoluat în această rundă, urmând să o facă mâine, acasă cu Steaua.

”O echipă dificilă, am văzut și în prima etapă, cu Chiajna, au câștigat cu 3-0. Trebuie să fim serioși, să ne antrenăm bine săptămâna asta și să o luăm pas cu pas și eu cred că o să câștigăm. Trebuie să dăm totul”, crede Blejdea despre partida cu CSM Slatina.

Foto: FC Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristi-pustai-a-dat-matematica-pe-filozofie-dupa-victoria-cu-metaloglobus-in-startul-sezonului-trecut-aveam-zero-puncte-si-eram-increzatori-acum-avem-sase-si-trebuie-sa-fim-prevazatori-19240706

https://liga2.prosport.ro/seria-1/discurs-nervos-al-lui-eugen-trica-dupa-esecul-inregistrat-de-metaloglobus-jucatorii-pusi-la-colt-dupa-meciul-cu-gloria-buzau-e-un-lucru-foarte-grav-o-sa-discut-cu-ei-s-19240694

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-2-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-la-iasi-timisoara-ramnicu-valcea-dumbravita-si-clinceni-19240519

Marius ANGHEL 14 Aug. 2022, 17:04 Liga 2
Pe aceeași temă