Concordia Chiajna, încrezătoare că poate da calculele hârtiei peste cap și promova după barajul cu Chindia Târgoviște. Jucătorii sunt motivați consistent, dar Cristian Bălașa consideră că banii nu vor conta: ”E vorba de orgoliu”

Răzvan STÎNGĂ 16 May. 2022, 20:13 Liga 2
Concordia Chiajna, încrezătoare că poate da calculele hârtiei peste cap și promova după barajul cu Chindia Târgoviște. Jucătorii sunt motivați consistent, dar Cristian Bălașa consideră că banii nu vor conta: ”E vorba de orgoliu”

Concordia Chiajna are încredere că ar putea face surpriza în barajul de promovare cu Chindia Târgoviște, programat la 22, respectiv 29 mai. Ilfovenii cred că pot reuși să urce în Liga 1 în detrimentul formației pregătite de Emil Săndoi, chiar dacă la prima vedere pornesc cu șansa a doua.

Concordia Chiajna pornește cu încredere barajul de promovare în Liga 1. Reacția directorului sportiv Cristian Bălașa

Cristian Bălașa, directorul sportiv al Concordiei Chiajna, a declarat pentru Liga2.ro că nu vede o diferență prea mare între cele două echipe înaintea partidei tur, accentuând faptul că și ilfovenii au la rândul lor jucători cu experiență în Liga 1 în lot, care ar putea face în orice moment diferența.

În plus, Concordia Chiajna are și motivația financiară de partea ei. Jucătorii și stafful tehnic au în contracte bonusuri importante.

Eu consider că e o dublă abordabilă, chiar dacă șansele sunt egale. Chindia are experiența Ligii 1, dar și jucători care pot face diferența, însă și noi avem jucători foarte buni și mulți dintre ei merită să joace în prima ligă. Eu nu văd o diferență foarte mare și ne vom juca șansa.

Jucătorii vor fi motivați, pentru că au bonusuri speciale în contracte în cazul promovării, contractele se prelungesc automat în cazul în care vor promova în Liga 1. Însă cred că în timpul meciului nu te gândești la bani, te gândești la orgoliu și la dorința de a juca în Liga 1”, a declarat Cristian Bălașa, pentru Liga2.ro .

Jucătorii echipei Concordia Chiajna, bonusuri importante pentru promovarea în Liga 1

În privința bonusurilor, chiar președintele Cristian Tănase declara pentru Liga2.ro că jucătorii sunt motivați total pentru încercarea atacării promovării, fiindcă primesc anumite sume la fiecare victorie, iar accederea în Liga 1 ar aduce, automat, salarii mai mari pentru sezonul următor, dar și prelungirile duratelor contractuale.

Bonusuri de Liga 1. Nici în Liga 1 nu se joacă pe bonusurile pe care le dăm. Nu a trebuit decât să își facă meseria. Ce putem să le facem în timpul jocului? Ei decid atunci, cum se pregătesc, cum se antrenează. Supărarea e mare. Am pierdut cu Cluj fără drept de apel, Hermannstadt ne-a bătut. Ce să zic?

Nu știu dacă sunt echipe în România, chiar și din Liga 1, care dau bonusurile pe care le dăm noi. Tot campionatul, meci de meci, au fost bonusuri importante, pe lângă cele de promovare. La promovare se prelungește automat contractul, salariu mărit, bonusuri mai mari.

Dacă ar fi câștigat campionatul în România, nu cred că ar fi încasat atâția bani din bonusuri, din fiecare meci. Sunt bonusuri la meci câștigat, a doua zi se face plata. Ei pot confirma asta.

Poate jucătorii sunt plictisiți, poate joacă fotbal doar de dragul de a o face. Supărarea e mare și, după cum arată echipa, trebuie să fiu corect și să spun că nu arătăm ca o echipă care merită în Liga 1. E alegerea lor, dar sper ca în ultimele patru etape să arătăm că suntem o echipă de Liga 1. Dacă nu, să meargă o echipă care merită”, spunea Tănase pentru Liga2.ro în urmă cu trei săptămâni, pe fondul rezultatelor nu foarte bune ale Chiajnei.

Concordia Chiajna a terminat Liga 2 cu 44 de puncte

Concordia Chiajna a terminat campionatul din Liga 2 cu 44 de puncte. În play-off a înregistrat, în cele 10 etape, două victorii, două egaluri și șase înfrângeri. Ilfovenii au finalizat întrecerea cu trei puncte peste locul 6, Unirea Slobozia, și cu șase sub poziția a 4-a, Steaua.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ghinion-pentru-u-cluj-si-concordia-chiajna-la-tragerea-la-sorti-pentru-stabilirea-gazdei-primului-meci-din-cadrul-barajului-pentru-mentinerea-promovarea-in-liga-1-19231764

https://liga2.prosport.ro/seria-1/erik-lincar-explicatiile-jocului-nereusit-al-universitatii-cluj-cu-concordia-chiajna-cum-a-catalogat-prestatia-mai-slaba-esecul-si-cum-vede-barajul-cu-dinamo-19231753

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ianis-zicu-viseaza-la-promovarea-in-liga-1-dupa-baraj-antrenorul-concordiei-chiajna-analiza-interesanta-in-urma-victoriei-cu-u-cluj-19231683

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-facut-anuntul-steaua-ramane-cu-buza-umflata-u-cluj-dinamo-si-concordia-chiajna-chindia-sunt-meciurile-de-baraj-de-promovare-mentinere-in-liga-1-19231623

 

Răzvan STÎNGĂ 16 May. 2022, 20:13 Liga 2
Pe aceeași temă