Variantă din Liga 1 pentru ”U” Cluj. Pe cine vrea să transfere Erik Lincar, pentru înlocuirea accidentatului Florinel Mitrea

Răzvan STÎNGĂ 09 Mar. 2022, 16:04 Liga 2
Variantă din Liga 1 pentru ”U” Cluj. Pe cine vrea să transfere Erik Lincar, pentru înlocuirea accidentatului Florinel Mitrea

Universitatea Cluj este în căutarea unui nou fundaș stânga, după ce Florinel Mitrea s-a accidentat grav și va rata toate meciurile din acest sezon. Astfel, conducerea și stafful tehnic s-au orientat tot către un jucător din Liga 1, de unde au preferat să aducă fotbaliști și în iarnă.

”U” Cluj a confirmat, într-o oarecare măsură, că vrea să aducă un fundaș din Liga 1, însă acum s-a aflat și cu cine negociază cu adevărat. Potrivit Sportul Clujean, Mihai Dobrescu (29 de ani) este jucătorul dorit de Erik Lincar, dar se pare că jucătorul mai are de reglat anumite lucruri cu Gaz Metan Mediaș. Abia apoi poate semna fără probleme cu Universitatea Cluj.

Mihai Dobrescu, fundașul dorit de ”U” Cluj

În actuala stagiune, jucătorul dorit de ”U” Cluj a evoluat în 13 meciuri de Liga 1 (1.045 de minute) și a văzut un cartonaș galben. În trecut, Dobrescu (foto articol, în stânga) a jucat pentru Academica Clinceni, Viitorul Domnești, Chindia Târgoviște, Ceahlăul Piatra Neamț sau CS Otopeni.

Născut la Otopeni, Dobrescu are peste 70 de meciuri în Liga 1 și peste 70 prezențe în Liga 2.

Cu Mitrea e o problemă, a făcut RMN-ul și are ruptură de ligamente. Ne doare, pentru că e un copil extraordinar, care pune mult suflet. Pentru el, s-a cam terminat acest campionat. La o discuție cu el, mi-a spus că își dorește ca jucătorii să îi aducă ceva ce el nu mai poate să aducă, tricoul de campion și acea medalie. Eu cred că o să-i aducă.

Este posibil să mai vină cineva, sunt discuții. Nu știu dacă acel jucător de care ați auzit dumneavoastră (n.r. – un fundaș trecut pe la Academica Clinceni) și-a rezolvat problemele. Bănuiesc că de acolo nu se poate pleca oricum. Se discută, trebuie să mai aducem un fundaș stânga, pentru că avem nevoie. Sper să reușim asta”, spunea Robert Panduru despre interesul Universității Cluj pentru un nou fundaș de bandă.

”U” Cluj începe ultima rundă a sezonului regular de pe locul 2

”U” Cluj e pe locul 2 în Liga 2, cu 39 de puncte, la un punct peste FC Hermannstadt, care ocupă locul 3. Dacă în prima rundă din 2022 ”studenții” au trecut cu 4-0 de Concordia Chiajna, apoi au trecut cu 2-0 de sibieni. Așa s-a și produs schimbarea locurilor dintre cele două.

Ardelenii sunt la șapte puncte de liderul Petrolul, iar în ultima rundă a sezonului regular vor întâlni Dunărea Călărași, pe teren propriu, pe Cluj Arena.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-joaca-trasnet-in-2022-romario-pires-dupa-victoria-cu-fc-hermannstadt-suntem-o-echipa-agresiva-puternica-si-trebuie-sa-aratam-asta-pe-teren-nu-cu-gura-19222446

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-e-pe-val-in-acest-inceput-de-an-erik-lincar-dupa-succesul-cu-fc-hermannstadt-am-facut-un-joc-destul-de-consistent-asteptarile-de-la-inceputul-sezonului-a-19222426

https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-u-cluj-si-a-prezentat-echipamentul-de-rezerva-a-fost-creat-cu-ajutorul-sponsorului-principal-si-e-dedicat-suporterilor-toti-in-negru-toti-pe-stadion-19222375

Răzvan STÎNGĂ 09 Mar. 2022, 16:04 Liga 2
Pe aceeași temă