E deja o tradiție ca Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria să dăruiască înainte de Crăciun, an de an, cadouri copiilor din satele mai puțin bogate ale Banatului. Nici în 2021 nu a fost o excepție, iar câțiva dintre jucătorii de la Poli au participat și ei la acțiune, care nu s-a limitat doar la județul Timiș.
În principal, s-au dăruit jucării, dulciuri, haine, dar și alimente și diferite obiecte. Echipa de baschet SCM Ohma Timișoara a contribuit și ea la colectarea darurilor, căci fanii ”leilor” din Banat au putut aduce plase cu daruri la meciurile de sâmbătă și joi cu echipa din Craiova, contând pentru campionat și, respectiv, Cupa României.
A fost o adevărată ”caravană” prin Banat, timp de mai multe zile, pe la Birda și satul aparținător Sângeorge, Voiteg, Tomnatic, Tormac și satele aparținătoare Șipet și Cadăr, Jdioara, dar și în prima comună cărășeană de pe drumul dintre Timișoara și Reșița, Măureni, cu satul aparținător Șoșdea.
Printre cei care au dus cadouri se numără juniorii lui Poli, însoțiți de antrenori, fotbalistele de la echipa feminină, inclusiv cu internaționala Teodora Meluță, dar și reprezentanți ai echipei mari, precum Rareș Murariu sau Cristian Scutaru, alături de portarul Costel Pantilimon, foarte iubit de fani, chiar dacă a trecut peste un deceniu de când nu mai apară pe ”Dan Păltinișanu”.
Fanii au fost mulțumiți de ceea ce a ieșit. ”A fost o acțiune reușită, dar eram convins c-așa va fi, pentru că familia Poli este mare și mereu dispusă să ajute. A dovedit asta încă o dată și vreau să le mulțumesc tuturor pentru donații, implicare și ajutor, sunt convins c-am făcut fericiți și anul aceste atâtea suflete. Mulțumiri lui Brian (n.r. – Brian Filimon, fostul jucător al Politehnicii, actual primar al comunei Măureni), preoților din Birda și Voiteg, cât și asistentelor sociale de la Tomnatic și Tormac, pentru ajutorul acordat, mulțumim sponsorilor și mult respect pentru voluntarii Druckeria, mă înclin în fața voastră, Moș Crăciun alb-violet există prin voi”, Adrian Sereţan, secretar AST Druckeria.
Poli se va reuni, în ceea ce privește echipa de seniori, la data de 10 ianuarie 2022.
Foto: Politehnica Timișoara și Druckeria
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eduard-novak-a-anuntat-ca-ministerul-sportului-va-finanta-academiile-de-fotbal-incepand-cu-2022-sunt-copiii-nostri-si-este-normal-ca-statul-sa-investeasca-in-copii-19214748
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cum-vad-casele-de-pariuri-echipele-din-liga-2-favorite-la-calificarea-in-play-off-steaua-e-mai-bine-cotata-decat-fc-buzau-iar-fk-csikszereda-e-subevaluata-in-fata-celor-doua-desi-are-sanse-mari-sa-2-19214556
https://liga2.prosport.ro/seria-1/trialuri-fara-vreo-mare-descoperire-la-poli-timisoara-concluziile-lui-nicolae-croitoru-dupa-ce-a-testat-peste-30-de-jucatori-19214151
https://liga2.prosport.ro/seria-1/revenire-dureroasa-a-unui-fost-polist-pe-dan-paltinisanu-acestia-sunt-oamenii-uitati-ce-e-istoria-unde-e-istoria-prezentul-ce-e-19213935