Petre Gigiu se întoarce în fotbalul din India, după ce în România nu l-a ofertat nimeni. ”Înseamnă că au apreciat munca mea acolo”

Adrian MUJEA 13 Sep. 2021, 16:00 Special

Petre Gigiu (67 ani), ultima dată fost la echipe din Liga 3 Viitorul Dăești, a semnat cu Churchill Brothers, club care activează în I League, al doilea eșalon valoric din India. Antrenorul român se întoarce, astfel, după doi ani la Churchill, trupă pe care a mai pregătit-o în sezonul 2018-2019.

Gigiu și-a dorit să revină definitiv în România și în iarna trecută a pregătit pentru trei săptămâni, în finalul sezonului, echipa de Liga 3, Viitorul Dăești, după care nu a mai primit alte oferte. ”Eu mereu vreau să rămân în țară când mă întorc, dar poate că nu este destinul meu. Poate lumea m-a uitat aici, că am salvat Câmpina, Hunedoara, Vâlcea. Nu am mai antrenat din 2010 în tara, de când eram la Lupeni. Am stat recent două săptămâni la Dăești, dar a fost o perioadă foarte scurtă, nici nu se pune”, a spus Gigiu.

Petre Gigiu, despre fotbalul din India: ”Este dezvoltat, nu mai este ca în trecut, unde sunt bani și interes, se pot obține rezultate”

Experimentatul antrenor a discutat de câteva luni revenirea la Churchill Brothers, iar zilele trecute și-a dat acordul, astăzi plecând cu avionul spre India.

”Am ca obiectiv să câștig I League, al doilea eșalon valoric din India, după ce echipa e terminat sezonul trecut pe locul 2. Campionatul se joacă începând din decembrie, la Calcutta, unde se strâng toate echipele și fiecare stă la alt hotel. I League este ca nivel peste Liga a 2-a din România, sunt antrenori și jucători străini, cu salarii mari, care dau culoare competiției. Dacă ei m-au chemat de anul trecut, înseamnă că au apreciat munca mea acolo. Fotbalul este dezvoltat, nu mai este ca în trecut, unde sunt bani și interes, se pot obține rezultate. Indienii iubesc fotbalul, stadioanele sunt pline de spectatori, sunt echipe foarte bune, cu tradiție, iar lumea este pătimașă, în sensul bun. Liga 1 din India dă salarii foarte mari și au adus străini valoroși, nu retrogradează nimeni din ea. În schimb, în toate țările din jurul Golfului se caută atacanți, este o mare penurie și în România. India este specială, cu o vastă cultură și tradiții vechi, este o țară de vizitat, tot timpul ești surprins cu lucruri frumoase. Mie și soției mele ne-a plăcut mult India”, a declarat Petre Gigiu.

”În cariera mea am cunoscut oameni mulți, este o bogată experiență de viață”

Antrenorul iubește să călătorească și să descopere culturi noi și a avut parte de multe experiențe impresionante: ”Fiecare realizare profesională a fost o bucurie, dar în finala Cupei Federației în Oman, cu Dhofar, am jucat finala, a fost 0-0 la pauză și după o ploaie torențială, s-a amânat jocul pentru a doua zi, când am pierdut la 11 metri. Totuși, a fost o satisfacție că nu ne-a învins o echipă mult mai bine cotată. Cel mai emoționant moment a fost în primul an când eram la Chaouia, în Algeria, cu câteva ore înainte de jocul cu USMA, am aflat că a decedat tatăl meu. Am stat pe bancă, am câștigat jocul, cu un ochi plângeam și cu altul râdeam. În cariera mea am cunoscut oameni mulți, este o bogată experiență de viață.”

Ca antrenor, Petre Gigiu are un CV foarte stufos. În țară a antrenat la FC Caransebeș, Ascensorul București, FCIMUC București, FCIUPS Chitila, Electromagnetica București, FC Suceava, Corvinul Hunedoara, FC Râmnicu Vâlcea, Cimentul Fieni, Astra Ploiești, Poiana Câmpina, Minerul Lupeni și Viitorul Dăești. În străinătate le-a pregătit pe Aschaffenburg (Germania), US Chaouia (Algeria), Madhina (Arabia Saudită), Seeb Muscat (Oman), Sur Club (Oman), Dhofar Club (Oman), Ain Fakroun (Algeria), Churchill Brothers (India) și Al Tuhami Jizan (Arabia Saudită).

Printre performanțele din străinătate se numără promovarea în prima ligă cu Chaouia (Algeria), locul 1 cu Tuhami Club (Arabia Saudită în Liga a II-a) și locul 2 cu Al Hilal Under 19.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/petre-gigiu-va-antrena-din-nou-in-romania-dupa-o-pauza-de-zece-ani-cu-experiente-in-africa-si-asia-echipa-din-liga-3-pe-care-a-preluat-o-19155702

Adrian MUJEA 13 Sep. 2021, 16:00 Special
Pe aceeași temă