Decizia CEx al FRF a amânat reunirea ”pandurilor”. Echipa lui Călin Cojocaru își reia pregătirile la altă dată: ”Se pare că nu mai este nicio șansă să jucăm în Liga 2”

Mircea OGLINDOIU 29 Jun. 2021, 13:36 Liga 2
Decizia CEx al FRF a amânat reunirea ”pandurilor”. Echipa lui Călin Cojocaru își reia pregătirile la altă dată: ”Se pare că nu mai este nicio șansă să jucăm în Liga 2”

După ce Comitetul Executiv al FRF a anunțat, alaltăieri, sistemul competițional din Liga 2 pentru sezonul 2021-2022, care va fi format din 20 de echipe, Pandurii și-a reprogramat reunirea lotului.

Inițial, gorjenii trebuiau să-și reia pregătirile ieri seară, în speranța că vor juca tot în Liga 2, într-un sistem format din două serii a câte 12 echipe. După ce au aflat decizia CEx al FRF, oficialii clubului de la Târgu Jiu au decis să amâne reunirea lotului pentru lunea viitoare.

”Se pare că nu mai este nicio șansă să jucăm în Liga 2. Vor fi 20 de echipe în noul sezon, iar dacă va rămâne un loc vacant, nu avem cum să-l ocupăm noi, fiindcă nu suntem primii sub linia retrogradării. Poate e mai bine așa, fiindcă vom avea timp să formăm un lot competitiv. Obiectivul pentru primul sezon va fi promovarea în Liga 2. Vedem pe ce lot ne vom baza. Cert e că antrenorul Călin Cojocaru va continua alături de noi. Jucătorii străini nu cred că vor mai rămâne. Ne vom reuni pe 5 iulie, la ora 18:00. Vom decala și amicalul cu Ripensia, de pe 7 iulie. Probabil, în primul amical, vom juca cu o echipă din Liga 4 Gorj, fiindcă vor veni și jucători în probe. Până lunea viitoare, vom finaliza și lucrările de la Centrul de Copii și Juniori, unde sunt cazați jucătorii”, a declarat, pentru Liga2.ro, directorul sportiv al echipei Pandurii, Camilian Floroiu (foto, în stânga, alături de antrenorul Călin Cojocaru).

După 21 de ani, din nou în Liga 3

Pandurii n-a mai jucat în Liga 3 din sezonul 1999-2000, la finele căruia a promovat în Divizia B, după o luptă strânsă cu Șoimii Sibiu. În 2005, promova, în premieră, în Divizia A, în detrimentul echipei FC Sibiu.

În 2013, echipa gorjeană a devenit vicecampioană națională, iar în 2017 a retrogradat din Liga 1 și a intrat în insolvență.

S-a zbătut trei sezoane în subsolul eșalonului secund, iar la finele campionatului precedent a retrogradat.

  • Noul sezon de Liga 2 e stabilit să înceapă la 31 iulie, în timp ce Liga 3 e programată să debuteze la 28 august.
  • Au retrogradat din Liga 2 și primesc o șansă de revenire în cazul în care există vreun abandon sau desființare, în următoare ordine, echipele: Fotbal Comuna Recea, CSM Reșița, CSM Slatina, Pandurii Târgu Jiu și Aerostar Bacău.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-noul-sezon-de-liga-2-editia-2021-2022-se-va-desfasura-exact-pe-modelul-celui-recent-incheiat-in-play-out-se-joaca-tot-doar-meciuri-tur-19190633

https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-noul-sistem-competitional-de-liga-3-sezonul-2021-2022-va-avea-play-off-si-play-out-cele-mai-bune-echipe-vor-participa-in-trei-faze-pentru-a-promova-se-retrogradeaza-direct-fara-baraj-19190625

 

Mircea OGLINDOIU 29 Jun. 2021, 13:36 Liga 2
Pe aceeași temă