EXCLUSIV | Revoltă la Dunărea Călărași. Jucătorii au refuzat să se antreneze și sunt deciși să nu plece în deplasare din cauza salariilor neplătite

EXCLUSIV | Revoltă la Dunărea Călărași. Jucătorii au refuzat să se antreneze și sunt deciși să nu plece în deplasare din cauza salariilor neplătite

Problemele financiare ale clubului Dunărea Călărași nu mai sunt o noutate. Inclusiv antrenorul Cristian Pustai și colaboratorii săi din stafful tehnic și-au depus memorii pentru ca federația, prin comisiile sale, să oblige clubul să-și plătească datoriile. Iar echipa finanțată de Consiliul Județean Călărași achită în ultimul moment, pentru a nu ajunge în situația de a fi depunctată.

La Călărași, nici performanța nu aduce liniște. Jucătorii de la Dunărea Călărăși sunt convinși de asta. Au crezut că toate problemele financiare li se vor rezolva, atunci când au intrat în play-off unde sunt pe locul 4 după cinci etape și luptă pentru promovare. Doar că banii nu au venit, chiar dacă echipa a ajuns în această situația.

Jucătorii Dunării au refuzat să se antreneze și amenință că nu fac deplasarea la Timișoara

Săptămâna trecută, fotbaliștii au primit 80 la sută din salariile pentru luna decembrie, iar promisiunile celor care conduc clubul au fost că înainte de Paște vor primi încă două din cele patru salarii restante.

Doar că astăzi, 27 aprilie, li s-a transmis că acei bani nu vor veni mai devreme de 15 mai. Astfel că jucătorii și stafful celor de la Dunărea Călărași au luat o decizie radicală. Au refuzat să se mai antreneze și au decis să nu facă nici mâine deplasarea spre Timișoara, unde vineri ar trebui să joace cu ASU Poli.

”Fiecare dintre noi avem familii, sunt jucători care au venit de la alte cluburi și n-au luat niciun ban de anul trecut. Sunt prea multe neajunsuri. Ne-am calificat în play-off, am tras de noi, dar este prea mult. Să nu iei bani de atâtea luni… Nu se mai poate”, a spus unul dintre jucători pentru Liga2.ro.

”Ultimii bani pe care i-am luat au fost prin decembrie și nici aceia pe toți”

După ce ieri au remizat pe teren propriu cu liderul ”FC U” Craiova (scor 1-1), astăzi jucătorii au protestat.

”Ultimii bani pe care i-am luat au fost pentru luna decembrie, și nici aceia pe toți. Unii au luat 80 la sută, alții 70 la sută, unii 90 la sută. Nici prime de joc nu avem, ne-au promis, la un moment dat, că ne fac o foaie în care să treacă primele și au rămas doar vorbele. E păcat, pentru că avem șanse să promovăm și se întâmplă astfel de lucruri”, a spus, pentru Liga2.ro, alt jucător al Dunării.

Fotbaliștii Dunării Călărași sunt hotărâți să depună și memorii dacă nu se rezolvă nici acum nimic.

Cristian Pustai: ”E foarte greu să ne motivăm mai departe”

Antrenorul Cristian Pustai a vorbit de nenumărate ori despre faptul că are speranțe că situația se va regla, dar se pare că oamenii care trebuie să aducă bani în club nu au trecut de stadiul promisiunilor.

”E foarte greu să ne motivăm mai departe. Noi încercăm să ne atingem obiectivul nostru, personal, pe urmă sperăm că se vor rezolva și problemele. Deocamdată, motivația interioară și grupul. Grupul e unul bun, pentru că nu am cedat, chiar dacă ne-am așteptat la o situație mai bună, după ce am ajuns în play-off. Însă mergem mai departe, luptăm până la ultima etapă. Să vedem ce va fi la Craiova, pe 22 mai”, spunea Cristian Pustai ieri, după jocul cu ”FC U” Craiova.

Dunărea Călărași e pe locul de baraj de promovare în Liga 1 la jumătatea play-off-ului

După cinci etape desfășurate din play-off-ul Ligii 2, adică turul, Dunărea Călărași ocupă locul 4, cu 39 de puncte, fiind la șapte puncte în spatele liderului ”FC U” Craiova, pe care tocmai a fost aproape să-l învingă. Rapid (43 puncte) și CS Mioveni (42 de puncte) sunt și ele în fața echipei lui Cristian Pustai.

Dunărea se clasează pe loc de baraj de promovare, însă are șanse mari inclusiv la locul 2, de promovare directă.

În etapa a 6-a, prima a returului play-off-ului, Dunărea Călărași are programat meci vineri, de la ora 15:00, la Timișoara, cu ASU Poli (locul 6, 33 puncte).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dunarea-calarasi-nu-renunta-cristian-pustai-ameninta-adversarele-din-fata-dupa-1-1-cu-fc-u-craiova-lupta-e-in-desfasurare-avem-sansa-noastra-19181778

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dunarea-calarasi-fc-u-craiova-se-joaca-de-la-ora-1730-trupa-lui-pustai-poate-reintra-in-lupta-pentru-locurile-direct-promovabile-cea-a-lui-trica-se-poate-detasa-in-fruntea-play-19181638

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-trica-enervat-din-nou-de-arbitraj-dupa-remiza-de-la-calarasi-a-craiovei-ne-am-intors-in-timp-pe-vremea-lui-nea-jean-si-pinalti-nu-inteleg-ce-se-intampla-de-unde-e-rautate-asta-19181777

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mititelu-junior-remarca-ironica-la-adresa-dunarii-calarasi-a-aratat-altfel-cu-noi-fata-de-meciurile-trecute-ce-a-spus-de-arbitraj-si-de-ce-a-evitat-sa-vorbeasca-de-promova-19181819

Pe aceeași temă