CSM Reșița e pe marginea prăpastiei și mai are trei finale în care se poate salva de la retrogradare. Prima, cu Viitorul Pandurii. Cristian Bobar: ”Avem două victorii, dar nu ne putem bucura. Suntem într-un moment destul de dificil”

Andrei PASCU 23 Apr. 2021, 19:20 Liga 2
CSM Reșița e pe marginea prăpastiei și mai are trei finale în care se poate salva de la retrogradare. Prima, cu Viitorul Pandurii. Cristian Bobar: ”Avem două victorii, dar nu ne putem bucura. Suntem într-un moment destul de dificil”

CSM Reșița își joacă viitorul în următoarele trei meciuri din play-out-ul Ligii 2. Se află pe marginea prăpastiei, fiind în luptă directă cu Unirea Slobozia, în primul rând, pentru evitarea locului direct retrogradabil, dar și pentru evitarea poziției de baraj, obiectiv ce pare destul de greu de realizat.

Cristian Bobar: ”Avem două victorii, dar nu ne putem bucura prea mult de ele” 

Formația lui Adrian Falub va avea în runda a 5-a o deplasare, la Târgu Jiu, unde o va înfrunta pe Viitorul Pandurii. Partida este programată duminică de la ora 12:00, iar Cristian Bobar, președintele Reșiței, se așteaptă la un duel complicat, dar în același timp speră la un rezultat pozitiv, poate chiar o victorie. Asta pentru că echipa pe care o reprezintă are două victorii la rând.

În plus, Viitorul Pandurii trece prin momente complicate, înregistrând în cele patru meciuri pe care le-a disputat în Grupa B a play-out-ului până acum, doar o victorie și trei înfrângeri.

Avem două victorii, dar nu ne putem bucura prea mult de ele, pentru că am ajuns într-un moment destul de dificil, în care trebuie să ne salvăm de la retrogradare. Jucăm duminică la Viitorul Târgu Jiu, o echipă cu jucători foarte tehnici, jucători care au fost la un pas de play-off, şi sunt convins că dacă ajungeau acolo se băteau şi ei la promovarea în Liga 1.

Noi trebuie să mergem acolo şi să nu pierdem. Mai sunt trei jocuri până la baraj şi nu avem voie să pierdem. Jucătorii fac astăzi testele COVID, sper să nu avem probleme, mâine dimineaţă ne vom deplasa spre Târgu Jiu. Echipa Viitorul din localitate este o grupare pe care o respect foarte mult, pentru că are un investitor, unul dintre puţinii oameni care mai bagă bani în fotbal din propriile afaceri şi merită respectaţi astfel de oameni care investesc şi îşi doresc să facă performanţă”, a afirmat Cristian Bobar, citat de Radio Reșița.

CSM Reșița, cu lotul aproape complet 

În ceea ce privește lotul pe care Adrian Falub îl va avea la dispoziție pentru confruntarea din Gorj, este aproape complet. Doar Alin Dudea va absenta, dar problema medicală pe care o are e de dată mai veche.

”În ceea ce priveşte lotul nostru, nu avem probleme. Alin Dudea are o accidentare mai veche, în rest nu sunt probleme”, a mai precizat Bobar.

CSM Reșița, cu un punct peste locul direct retrogradabil 

CSM Reșița este pe locul 5 înaintea partidei de la Târgu Jiu, cu 25 de puncte. Poziția duce în baraj la finalul etapelor, dar distanța față de locul 6, Unirea Slobozia, e de numai un punct. Deasupra, pe 4, se află Concordia Chiajna, cu șase puncte mai mult. Ilfovenii au și o partidă mai mult însă.

CSM Reșița a câștigat două meciuri (2-0 cu Aerostar Bacău și 2-0 cu Concordia Chiajna) și a pierdut unul (0-1 cu Petrolul) în play-out.

Foto: Sebastian Tătaru/ Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/victor-angelescu-a-lamurit-situatia-lui-daniel-niculae-la-rapid-acum-e-cumva-mai-presus-de-presedinte-discutiile-purtate-cu-fostul-atacant-si-care-sunt-sansele-sa-plece-din-nou-di-19181003

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-noi-detalii-despre-revenirea-asupra-demisiei-de-la-asu-poli-as-fi-dat-un-semnal-ca-poli-a-capitulat-cat-va-mai-sta-ce-masuri-va-lua-cu-ce-l-a-impresionat-fk-csikszered-19181001

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-isi-mobilizeaza-special-jucatorii-inainte-de-partida-cu-metaloglobus-in-ultimele-jocuri-am-aratat-de-ora-11-daca-vrem-nocturna-2145-trebuie-sa-facem-mai-mult-situ-19180988

 

Andrei PASCU 23 Apr. 2021, 19:20 Liga 2
Pe aceeași temă