După remiza cu Fotbal Comuna Recea, Concordia Chiajna a înregistrat tot un egal, tot la scorul de 0-0, și pe teren propriu, în al doilea meci desfășurat în 2021. De această dată, în fața ilfovenilor s-a aflat liderul campionatului, U Craiova 1948 SA.
Partida desfășurată marți seară, pe sinteticul de la Chiajna, a fost una cu multe ocazii de gol, dar și cu multe faze dure, în care arbitrul Claudiu Marcu ar fi trebuit să arate eliminări. Nu a făcut-o însă.
Per total, Concordia a fost mai bună atât în numărul de situații de a marca, dar și dezavantajată de arbitraj.
Azdren Llullaku (13, 54, 84), Andrei Hergheligiu (20), Gabriel Deac (73) și Hamza Younes (90+3) au avut situații mari de a înscrie, iar Claudiu Niculescu a spus la finalul jocului că echipa sa ar fi meritat victoria.
”La cum a arătat jocul, normal că sunt nemulțumit de rezultat. Ca întotdeauna după astfel de meciuri, frustrarea noastră e foarte – foarte mare. E normal să fiu subiectiv, pentru că îmi apăr jucătorii. Dar au făcut un meci foarte bun în această seară și la ocaziile numeroase pe care le-am avut, șase sau șapte, din câte îmi aduc eu aminte, și nu doar șuturi periculoasă, ci ocazii mari de a marca. Nu am reușit să facem asta, dar îi felicit pentru atitudinea pe care au avut-o în această seară și pentru maniera jocului, și dorința mare pe care au avut-o.
Din păcate, ghinionul a făcut să nu luăm trei puncte astăzi. Trebuie să ridicăm privirea din pământ. I-am văzut în vestiar, erau supărați. E normal să fie așa, pentru că așa cum simt eu frustrare, așa simt și ei. Știu că au simțit și pe teren că pot să câștige acest meci. Trebuie să ridicăm privirea din pământ și să mergem mai departe, pentru că peste o săptămână jucăm cu o altă pretendentă la promovare și trebuie să ne revenim din punct de vedere fizic. Să sperăm că nu avem probleme cu accidentările și să mergem mai departe”, au fost primele reacții ale antrenorului Concordiei.
Dacă Ovidiu Stângă a spus că acest joc nu a fost unul de fotbal, reclamând desele întreruperi cauzate de căderi sau accidentări, în schimb, Claudiu Niculescu a fost de altă părere. Antrenorul echipei ilfovene e de părere că arbitrul Claudiu Marcu trebuia să dicteze cel puțin o eliminare pentru Craiova.
”A fost un meci agresiv. Ăsta este fotbalul, este un sport de contact, până la urmă. A fost un joc destul de agresiv din partea ambelor echipe, dar nu aș vrea să mă hazardez, până revăd imaginile, dar cred că, cel puțin, ei trebuia să aibă un cartonaș roșu. Dacă arbitrul nu a dat… Nu știu, s-a speriat puțin, acolo, în teren. Dar, a trecut, nu mai contează acum. Dacă nu l-a dat atunci, meciul s-a încheiat cu acest scor. Într-adevăr, nu e mulțumitor, dar, până la urmă nici de aruncat. Am jucat împotriva liderului campionatului, o echipă împotriva căreia am avut șase sau șapte ocazii mari de a marca. E importat ca băieții să rămână la fel cum au fost în acest meci și am încredere foarte mare în ei că vom face lucruri frumoase împreună”, a comentat, la microfonul DigiSport, Claudiu Niculescu.
Acesta nu este îngrijorat de faptul că echipa sa nu a marcat în primele jocuri oficiale din 2021. ”Păi meciul trecut nu a fost meci de fotbal, a fost o luptă într-o orezărie, practic. Iar astăzi, doar ghinionul a făcut, și sunt convins, să nu luăm trei puncte. Puteam să marcăm cel puțin două – trei goluri, la câte ocazii am avut”, a mai spus Niculescu.
Întrebat cum a fost să fie adversarul Craiovei, ori dacă e mai mult dinamovist sau ține cu Craiova, Claudiu Niculescu s-a eschivat.
”Acum chiar nu mai contează. Sunt antrenor și aș vrea să vorbesc despre meseria mea sau despre echipa la care antrenez. Nu a fost un meci special, a fost un meci cu o încărcătură aparte, pentru că jucam împotriva liderului. Probabil și lipsa suporterilor s-a simțit pe stadion, dar nu a fost un meci special.
Am prieteni la Craiova, și cu Ovidiu Stângă am jucat, am fost colegi, așa că mi-a făcut foarte mult să-l revăd după foarte mulți ani și cam atât”, a spus Claudiu Niculescu.
În etapa următoare, Concordia stă, la fel și viitorul adversar, Petrolul. Claudiu Niculescu știe că meciul va fi programat la mijlocul săptămânii următoare, astfel că nu vede un dezavantaj faptul că se stă în runda a 18-a.
”Stăm etapa următoare. Ar fi fost un avantaj dacă meciul cu Petrolul ar fi fost peste două săptămâni, dar am înțeles că meciul este programat săptămâna următoare, joi sau vineri, așa că o distanță foarte mare până la meciul cu Petrolul nu este. Pe mine mă interesează acum să îmi recuperez băieții, pentru că au depus un efort foarte mare în această seară. Să sperăm că nu avem accidentați, după jocul agresiv de azi și să rămâne la fel de modești și umili. Cu multă muncă sunt convins că vom reuși. De aia vreau să îi felicit încă o dată, chiar dacă rezultatul a fost cel care a fost, pentru atitudinea pe care au avut-o în această seară”, a mai declarat Claudiu Niculescu la finalul întâlnirii cu ”FC U” Craiova.
Cu 17 puncte acumulate în 16 meciuri, Concordia Chiajna a urcat pe locul 14 în Liga 2, devansând la golaveraj Ripensia. Etapa următoare, ilfoveni vor sta, iar în runda a 19-a vor întâlni pe teren propriu Petrolul.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Andreea Visu
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-fc-u-craiova-se-joaca-de-la-ora-1730-ovidiu-stanga-debuteaza-ca-antrenor-al-liderului-ligii-2-echipa-aflata-la-primul-meci-oficial-in-2021-19172151
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-stanga-multumit-cu-egalul-cu-concordia-insa-deranjat-de-alt-aspect-nu-s-a-jucat-fotbal-eu-m-am-intors-in-romania-sa-jucam-fotbal-ce-i-reproseaza-arbitrului-cum-vede-reve-19172268
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-17-singurele-meciuri-ale-zilei-de-sambata-cinci-la-numar-se-disputa-de-la-ora-1100-iar-fiecare-are-in-componenta-o-echipa-care-lupta-pentru-play-off-19171618