Alexandru Bourceanu (35 de ani) nu va continua ca antrenor secund al lui Ovidiu Stângă la U Craiova 1948 SA.
Fostul mijlocaș a făcut parte, în cantonamentul de la Mogoșoaia al liderului Ligii 2, din stafful lui Ovidiu Stângă, însă nu a ajuns la o înțelegere cu conducătorii clubului în vederea parafării acestei colaborări.
Bourceanu își dorește să continue pe drumul antrenoratului, însă, momentan, spune pas echipei lui Mititelu, dar nu exclude o colaborare cu oltenii în viitor.
”Cu Ovidiu am avut o colaborare extraordinară, e un antrenor foarte bun și e un om extraordinar. Am creat o relație care nu știu dacă va dăinui peste ani, dar sunt sigur că ne vom putea telefona din când în când pentru a schimba păreri. Pot învăța multe lucruri de la el. Echipa cred că dacă începe bine, va promova de pe una dintre primele două poziții.
Nu am rămas pentru că au fost anumite chestii pe care nu am putut să le gestionez, anumite compromisuri pe care nu am putut să le fac. Nu știu ce se va întâmpla în viitor, dar, în momentul acesta, nu putem colabora”, a spus Alexandru Bourceanu la ProSport LIVE.
Alexandru Bourceanu s-a declarat impresionat de ceea ce a văzut la ”FC U” Craiova, atât din punct de vedere al atitudinii și devotamentului suporterilor față de echipă, cât și al condițiilor de pregătire de care dispun jucătorii lui Ovidiu Stângă. Acesta este convins că ”FC U” Craiova va promova la pas în Liga 1.
”Am simțit la Craiova disperarea, dorința dusă la extrem de a promova. Din ce știu eu, Adrian Mititelu continuă să susțină echipa, poate mai mult, pentru că, glumind, are mai mult timp să se gândească la echipă. Sigur, pe cei de la echipă i-a afectat. Știu că și jucătorii și antrenorii își doresc mai mult să obțină această provocare, pentru că el este acolo, pentru a alina din durere.
(n.r. – despre ambele echipe din Craiova, în Liga 1) Presupun că vor juca ambele pe «Ion Oblemenco». Au condiții bune și din vară vor fi și mai bune! Jucătorii sunt plătiți la zi, ceea ce nu se întâmplă la multe echipe din România și chiar din Liga 1”, a mai spus Bourceanu la ProSport LIVE.
”FC U” Craiova joacă astăzi, de la ora 17:30, la Chiajna, cu Concordia, primul meci oficial din 2021, în etapa a 17-a a Ligii 2. Echipa antrenată de Ovidiu Stângă se situează pe locul 1 în clasament, cu 30 de puncte acumulate în 14 meciuri.
https://www.youtube.com/watch?v=KqyA7w7Ucic
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-bourceanu-s-a-alaturat-echipei-fc-u-craiova-negocierile-cu-liderul-ligii-2-vor-avea-loc-la-finalul-cantonamentului-mi-ar-placea-sa-continuam-impreuna-si-dupa-ace-19166154
https://liga2.prosport.ro/seria-1/robert-popa-a-vorbit-despre-iesirea-din-amicalul-cu-campionii-fc-arges-portarul-echipei-fc-u-craiova-a-stat-de-vorba-cu-ovidiu-stanga-si-a-facut-o-promisiune-solemna-19171486