Petrolul, pusă la pământ de croșeul de care Viorel Moldovan se temea: ”Ne-am văzut prea frumoși, prea buni. Ne-am distrus aura pozitivă pe care am creat-o.” Concluziile antrenorul după eșecul cu Dunărea Călărași

Marius ANGHEL 26 Sep. 2020, 23:23 Liga 2

Croșeul de care Viorel Moldovan se temea înaintea meciului cu Dunărea Călărași, că-l vor primi jucătorii săi, a fost încasat din plin pe finalul partidei de pe ”Ilie Oană”, acolo unde are pub ”moșul” Leonard Doroftei. Petrolul a fost superioară adversarului inclusiv după ce a rămas chiar și în inferioritate numerică, însă trupa lui Cristian Pustai a lovit în ultimele minute, norocos chiar, și s-a impus cu 1-0 la Ploiești, în etapa a 5-a a Ligii 2.

După trei victorii consecutive în fața unor adversari totuși modești, la primul joc împotriva unei alte echipe care își dorește promovarea, Petrolul a clacat. Din nou, după ce în runda de debut a noului sezon ceda, tot pe final și tot pe ”Ilie Oană”, cu Farul Constanța (scor 2-1). De această dată, la o fază în care Alexandru Ciucur (84) a pătrunde în careu după un un-doi și a încercat o centrare în fața porții, Meijers a deviat mingea, care s-a dus în gol la colțul scurt, acolo unde Raul Avram a arătat încă o dată că are momente în care reflexele îi lipsesc și i-ar prinde bine să mai stea și pe bancă.

Viorel Moldovan: ”După trei victorii ne-am văzut puțin mai mult prea frumoși, prea buni”

Viorel Moldovan nu a părut la final prea afectat de noul eșec suferit de Petrolul și a avut un ton calm la interviul în care a vorbit, la cald, despre joc.

”Din păcate, am pierdut trei puncte importante, trei puncte care ne duceau pe primul loc. I-am atenționat toată săptămână că ne va aștepta un meci foarte complicat, foarte dificil. Asta este consecința a ceea ce s-a întâmplat, să zic așa, după meciul de la Miercurea Ciuc. După trei victorii ne-am văzut puțin mai mult prea frumoși, prea buni. Nu am avut concentrarea necesară astăzi, în prima repriză, să marcăm. Situații am avut foarte clare. Așa se întâmplă la fotbal. Când nu înscrii tu, înscrie adversarul”, a spus antrenorul Petrolului la microfonul DigiSport.

Ocazii rarisime ratate de Petrolul. ”Am distrus această aură pozitivă pe care am creat-o”

Cel puțin în prima repriză, Petrolul a făcut ce a vrut dintr-o Dunărea Călărași care aproape că nu a ieșit din propria jumătate și nici nu s-a apărat fără greșeală. A făcut tot ce a vrut, însă i-a lipsit golul. Mendoza (22 – reluare din 6 metri în Krell), Ekollo (30 – cap din 4 metri peste poarta goală), Buhăescu (42 – reluare în bară din 4 metri) și din nou Ekollo (44 – șut din 6 metri în Wiktorski) au irosit ocazii rarisime, iar dacă trupa ploieșteană intra la pauză cu avantaj cu cel puțin trei goluri nu s-ar fi supărat nimeni.

Viorel Moldovan a încercat să explice cauzele acestor ocazii colosale batjocorite de jucătorii săi. Antrenorul și-ar fi dorit mai multe atacuri din benzi și, teoretic, spune că știa cum să desfacă o apărare supraaglomerată care, de altfel, n-a fost delor ermetică și s-a întrecut în erori, dar a fost salvată de ratările petroliștilor.

”E greu de explicat. Lipsa de inspirație, concentrare. Nu poți să te concentrezi în timpul jocului. Le-am spus-o și le-o spun tot timpul. Trebuie să fim concentrați indiferent de situație. Nu am realizat absolut nimic după cele trei victorii. Din contră, am distrus această aură pozitivă pe care am creat-o în urma celor trei victorii. Mergem înainte, ce să facem?
Trebuia să dăm gol, pentru că atunci când ai în față o apărare care se poziționează deliberat în preajma careului propriu, trebuia să încercăm mai mult să ducem jocul în benzi. Atunci când l-am dus, am venit cu centrări periculoase, i-am pus în dificultate. Asta le-am cerut, să creeze superiorități în benzile laterale, să-i desfacem. Aș fi vrut să încercăm mai mult poarta de la distanță, mai ales pe un asemenea teren (n.r. – a plouat torențial în anumite momente ale reprizei a doua). Nu am făcut acest lucru. Sunt situații care pot fi deblocate atunci când ai o asemenea apărare în față. Nu am avut inspirație la finalizare. Am avut o primă repriză foarte bună, dar fără să înscriem”, a mai spus Viorel Moldovan.

Armando Vajushi n-a mai înscris, Petrolul a pierdut. Foto: Cristian Stavri / Sport Pictures

Antoniu Manolache, eliminat. ”E lipsă de experiență până la urmă”

Nici măcar eliminarea lui Antoniu Manolache, din minutul 75, pentru al doilea galben primit la un fault comis la mijlocul terenului, nu a făcut-o pe Petrolul să cedeze teren, însă golul tot n-a picat. A venit însă pentru Dunărea, cu mult noroc, la una dintre puținele situații în care a pătruns în careul advers.

”A fost un atac neinspirat acolo, la mijlocul terenului. Trebuia să-l tatoneze. Dar, așa cum îi spun de fiecare dată, trebuie să se controleze și să învețe din anumite greșeli. E lipsă de experiență până la urmă, are 20 de ani. O să vină pe parcurs. Numai că a lăsat echipa în inferioritate numerică și nu a fost bine”, a spus, blând, Viorel Moldovan despre eliminarea lui Manolache, jucător care în acest debut de sezon a avut mereu greșeli, a primit ușor cartonașe și a părut mai mereu veriga slabă din defensivă.

Antrenorul Petrolului nu are o problemă cu înfrângerile de pe ”Ilie Oană”

La tragerea la sorți a programului, Petrolul a avut mult noroc și a picat să joace acasă cu majoritatea echipelor cu pretenții. ”Lupii” au considerat acest lucru un avantaj, însă se dovedește că aceleași greșeli comise în precedentele două ediții ale Ligii 2, când s-a ratat promovarea, se repetă și acum. În trei meciuri disputate pe ”Ilie Oană”, trupa galben-albastră a pierdut deja două, iar acest lucru este inadmisibil pentru o formație care consideră că locul ei este în Liga 1 și investește masiv.

Viorel Moldovan nu are o problemă că Petrolul pierde pe ”Ilie Oană”. ”Nu mai contează teren propriu sau exterior, important este să câștigi și să strângi puncte care să îți dea posibilitatea să intri în play-off. Este foarte strâns campionatul. Puteam astăzi, dacă obțineam victoria, să ne instalăm pe primul loc și să menținem această spirală pozitivă. Nu am reușit acest lucru și îmi pare foarte rău din acest punct de vedere”, a declarat Viorel Moldovan.

Fără punct câștigat în etapa a 5-a, Petrolul rămâne cu 9 puncte și cade de pe locul 3 pe locul 4, momentan, fiind egalată de Dunărea Călărași. Echipa ploieșteană a ratat șansa de a fi lider cel puțin până marți, iar în etapa următoare va juca la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii.

Foto: Cristi Stavri (Sport Pictures)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-ploiesti-dunarea-calarasi-de-la-ora-1845-viorel-moldovan-se-teme-de-un-croseu-pe-care-l-ar-putea-primii-jucatorii-sai-lupii-urca-pe-locul-1-cu-o-victorie-19149722

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-pustai-a-premeditat-totul-in-meciul-cu-petrolul-stiam-cum-joaca-prima-repriza-am-stat-jos-am-fost-o-echipa-scurta-antrenorul-crede-in-play-off-dar-are-dubii-in-privinta-19149849

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-printre-care-derby-ul-timisoarei-19149643

Marius ANGHEL 26 Sep. 2020, 23:23 Liga 2
Pe aceeași temă