Programul etapelor 4 și 5 ale Ligii 2 și meciurile televizate. Rapid – Turris Oltul e derby-ul din această săptămână

Marius ANGHEL 16 Sep. 2020, 17:01 Liga 2
Programul etapelor 4 și 5 ale Ligii 2 și meciurile televizate. Rapid - Turris Oltul e derby-ul din această săptămână

Trei etape s-au desfășurat deja din noul sezon al Ligii 2, iar probleme cu infectările cu COVID-19 au avut doar două jocuri, unul dintre ele (”FC U” Craiova – Ripensia) disputându-se deja, iar celălalt (Metaloglobus – Pandurii) încă neprimind un verdict din partea Comisiei de Disciplină și Etică a FRF.

Programul jocurilor din cadrul etapelor 4 și 5 a fost stabilit, acestea urmând a avea loc în intervalul 19-29 septembrie. În runda din acest weekend va sta Dunărea Călărași, iar în următoare îi vine rândul formației Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Rapid, Petrolul, ”U” Cluj și ”FC U” Craiova, preferate în a fi televizate

Atât în etapa a 4-a, cât și în a 5-a, sâmbăta, de la ora 11:00, sunt programate câte șase meciuri. Ca de obicei, Rapid, Petrolul și ”U” Cluj rămân preferate în a fi televizate indiferent de adversarul pe care îl întâlnesc și, mai nou, în grații pentru următoarele două runde a intrat și ”FC U” Craiova.

Derby-ul etapei a 4-a este Rapid – Turris Oltul Turnu Măgurele, programat sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 14:30, iar în etapa a 5-a capul de afiș este Petrolul – Dunărea Călărași, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:45.

Liga2.ro, singurul site național care scrie exclusiv despre fotbalul din ligile inferioare, te va ține la curent, ca de obicei, despre tot ce mișcă în campionatul Liga 2.

Program etapa 4 Liga 2:

sâmbătă, 19 septembrie, ora 11:00
Concordia Chiajna – Pandurii Târgu Jiu
CS Mioveni – Metaloglobus Bucureşti
Farul Constanţa – SCM Gloria Buzău
CSM Reșița – ASU Politehnica Timișoara
Ripensia Timișoara – Aerostar Bacău
CSM Slatina – Fotbal Comuna Recea
Dunărea Călărași stă.

sâmbătă, 19 septembrie, ora 14:30
Rapid – Turris Oltul Turnu Măgurele DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1

duminică, 20 septembrie, ora 12:30
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – U Craiova 1948 SA DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1

luni, 21 septembrie, ora 18:00
FK Csikszereda – Petrolul Ploiești DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1

marți, 22 septembrie, ora 19:00
Universitatea Cluj – Unirea Slobozia DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1

Program etapa 5 Liga 2:

sâmbătă, 26 septembrie, ora 11:00
Aerostar Bacău – FK Csikszereda
ASU Politehnica Timișoara – Ripensia Timișoara
SCM Gloria Buzău – CSM Reșița
Unirea Slobozia – Farul Constanţa
Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni
Turris Oltul Turnu Măgurele – Concordia Chiajna
Viitorul Pandurii Târgu Jiu stă.

sâmbătă, 26 septembrie, ora 12:30
Fotbal Comuna Recea – Rapid DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1

sâmbătă, 26 septembrie, ora 18:45
Petrolul Ploieşti – Dunărea Călăraşi DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1

duminică, 27 septembrie, ora 12:00
Metaloglobus Bucureşti – Universitatea Cluj DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1

marți, 29 septembrie, ora 19:00
U Craiova 1948 SA – CSM Slatina DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1

Marius ANGHEL 16 Sep. 2020, 17:01 Liga 2
Pe aceeași temă