Oltenii, șefii bănățenilor! ”FC U” Craiova s-a impus categoric în fața Ripensiei, echipa ce a început ultima noul sezon de Liga 2

Anda DELIU 09 Sep. 2020, 22:05 Liga 2
Oltenii, șefii bănățenilor! ”FC U” Craiova s-a impus categoric în fața Ripensiei, echipa ce a început ultima noul sezon de Liga 2

”FC U” Craiova s-a impus cu 4-1 în fața Ripensiei, după un meci în care a dominat și marcat prin Dragoș Albu, Călin Cristea și Andrei Ciolacu, acesta din urmă de două ori, iar roș-galbenii au făcut-o doar de la 11 metri, prin Tudor Călin.

Formația lui Nicolo Napoli nu a avut nicio problemă cu timișorenii, care nu au arătat deloc grozav, ci mai degrabă ca o echipă de subsolul clasamentului. Ripensiștii au reușit să mai ”scoată” capul în atac în repriza a doua, după ce au intrat Sîrbu, Ene și Tudorache, dar insuficient pentru a înscrie măcar golul de onoare, iar începutul de sezon pentru elevii lui Cosmin Petruescu nu e deloc încurajator.

Din prima repriză, așa cum spun răutăcioșii că fac oltenii când vin în Banat, băieții lui Napoli le-au arătat rapid timișorenilor cine este șeful. Formația italianului i-a ținut pe oaspeți în propria jumătate, iar elevii lui Cosmin Petruescu au reușit că greu să iasă din asaltul craiovenilor. După un prim sfert de oră în care roș-galbenii nu au mișcat în front, în minutul 15, Dragoș Albu a deschis scorul cu o super-execuție, după ce l-a fentat pe Neagu. Mingea a lovit trasversala și după a ”intrat” frumos la vinclu. Dominare a continuat, iar peste opt minute, dintr-o lovitură liberă, Călin Cristea a marcat la colțul scurt, după ce balonul a șters un pic bara.

Ripensia, fără replică la Severin

Oltenii au continuat să joace foarte curajos și să domine clar adversarul, deși aveau deja 2-0. Pe acest fond, inevitabil a venit și golul de 3-0, marcat în minutul 38 de Andrei Ciolacu, cu un șut puternic, de la 25 de metri, de data aceasta, fără vreun ”ajutor” de la o bară atinsă.

Timișorenii au obținut foarte puține în prima repriză. Definitorie a fost lovitura liberă bătută pe finalul reprizei de Alexandru Neagu slab, mult peste poarta lui Robert Popa.

Golurile nu s-au oprit la pauză

Cosmin Petruescu a făcut trei schimbări la pauză, de înțeles, la cum a decurs jocul. Jocul ofensiv al Ripensiei a mai primit o gură de aer, astfel încât bănățenii să mai conteze și în atac. Popovici a avut o execuție ratată, după care, în minutul 49, Sîrbu a expediat un șut care s-a dus puțin pe lângă buturi. Cu toată că Mihai Ene a încercat, nu a reușit să scoată și o lovitură de la 11 metri pentru echipa sa. În minutul 62, după o greșeală a lui Valerii Macrițchii, Zimța i-a pasat lui Andrei Ciolacu, care a marcat pentru 4-0! Intrat și el, Stoi și-a încercat de două ori șutul de la distanță, dar degeaba.

Anghelina a ”salvat” onoarea fostei sale formații

Paradoxal, fostul jucător ripensist Marian Anghelina a creat faza din care timișorenii au dat golul de onoare. Mijlocașul l-a împins pe Tudorache și a creat un penalty, de unde a marcat Tudor Călin, în minutul 82. Trebuie spus că Diakite a fost eliminat în minutul 85 după ce anterior, la faza penalty-ului, arbitrul Cătălin Buși i-a dat lui cartonaș galben degeaba, fiindcă nu el faultase.

Fără un om, craiovenii nu au mai primit gol și au obținut un rezultat meritat după aspectul jocului. Timișorenii au mai fost periculoși la un șut al lui Ene, puțin prste poartă.

U CRAIOVA 1948 SA – RIPENSIA TIMIȘOARA 4-1
Dragoș Albu 15′, Călin Cristea 21′, Andrei Ciolacu 38′, 62′ / Tudor Călin 82′ – penalty

U Craiova 1948 SA: Rob. Popa – Diallo (R. Negru 79′), Gugu (cpt.), Diakite, Huyghebaert – Anghelina, Dr. Albu (Zimța 55′), C. Cristea – Andr. Ciolacu, Cl. Bălan (Raicea 55′), Rob. Răducanu
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Gîț, Vl. Pop, , Al. Munteanu, Blidar, Val. Munteanu
Antrenor: Nicolo Napoli
Eliminat: Abdelaye Diakite 85′ (cumul de cartonașe galbene)

Ripensia: Șt. Dobre – Andr. Macrițchii, Țieranu (C. Sîrbu 46′), Burdeț, Gladun (Maric 79′) – V. Macrițchii, T. Călin, Al. Neagu (Stoi 68′) – Urvanțev (Vl. Tudorache 46′), Sokovic (Mih. Ene 46′), Al. Popovici (cpt.)
Rezerve neuitlizate: Mociu – G. Neacșu, Golda, Vasluian
Antrenor: Cosmin Petruescu

Stadion: Municipal (Drobeta Turnu Severin); Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş); Rezervă: Alexandru Nicolae Suvar (Sibiu); Observatori: Cristina Babadac (Alexandria) și George Constantinescu (Slatina).

”FC U” Craiova este pe locul 4 după două runde, cu 4 puncte. Va juca sâmbătă, de la 18:00, acasă cu Dunărea Călărași, formație cu maximum de puncte. Cu 0 puncte, Ripensia este pe antepenultimul loc, 19. Timișorenii au meci marțea viitoare, de 19:30, pe terenul Petrolului, alt adversar tare.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/restanta-fc-u-craiova-ripensia-se-joaca-astazi-de-la-ora-1930-timisorenii-debuteaza-in-noul-sezon-si-au-meci-oficial-dupa-o-pauza-de-sase-luni-19147175

https://liga2.prosport.ro/seria-1/conferentiarul-cosmin-petruescu-corigent-cu-ripensia-la-debutul-in-noul-sezon-de-liga-2-pur-si-simplu-am-fost-putin-naivi-19147386

https://liga2.prosport.ro/seria-1/nicolo-napoli-a-trimis-laudele-intr-o-singura-directie-dupa-prima-victorie-cu-fc-u-craiova-am-fotbalisti-buni-au-intrat-bine-au-driblat-au-sutat-la-poarta-a-mers-totul-19147368

Anda DELIU 09 Sep. 2020, 22:05 Liga 2
Pe aceeași temă