Someşul Dej, reprezentanta Clujului în barajul pentru Liga 3, a ratat promovarea după ce a pierdut meciul din ultima etapă cu CA Oradea, reprezentanta Bihorului, cu 1-2. Eșecul l-a făcut pe finanțatorul Vicenţiu Ştir să ia o decizie drastică, prin care schimbă vizibil strategia. A decis să nu mai prelungească înțelegerile jucătorilor, cu excepția a trei tineri, Daniel Popa, Cătălin Nuţu şi Raul Şandor. Ceilalți fotbaliști vor pleca, iar lotul pentru sezonul următor din Liga 4 va fi format, după cum a declarat omul de afaceri, din fotbaliști de la academie.
A luat deja primele măsuri, a adus două grupe de tineri și urmează să mai ia alte patru, cinci. Astfel, pentru anul fotbalistic 2020/ 2021 obiectivul nu va mai fi promovarea, ci menținerea în Liga 4. Din punctul său de vedere, la finalul sezonului va promova Victoria Cluj, iar Someșul Dej va refuza să meargă în Liga 3, chiar dacă va termina pe primul loc.
”Oradea a meritat victoria, o felicit, iar noi ne-am făcut că jucăm fotbal. Nu înţeleg nemulţumirea pe care au avut-o jucătorii. Aveau o primă destul de consistentă şi au jucat un fotbal de amatori, ca la liga a cincea. O echipă cu salariile la zi, cu prime foarte mari la meciul cu Victoria Cluj, iar la acest meci au avut o primă mult mai mare şi au jucat penibil. Era mai mare dezamăgirea dacă am fi câştigat, pentru că la ce fotbal am jucat azi nu se putea merge în liga a treia cu această echipă. Azi s-au încheiat toate contractele şi de mâine va începe un nou capitol, bazat pe academia de copii.
Am luat deja două grupe, o să mai iau încă patru sau cinci. Contractele se termină azi, iar jucătorii ştiau că va fi ori liga a treia ori nimic. Vor mai rămâne doar Daniel Popa, Cătălin Nuţu şi Raul Şandor, care au contracte pe trei ani şi care au 20 de ani. Cel mai în vârstă jucător din sezonul viitor va avea 21 de ani. Anul viitor e rândul Victoriei Cluj. Mi se pare normal să las şi pe alţii. Noi am încercat anul acesta, nu am putut. Chiar dacă voi termina pe primul loc, nu voi merge la baraj”, a spus Vicenţiu Ştir, pentru Cluj Sport.
Nici antrenorul Gheorghe Barbu nu va mai rămâne la echipă. Va pleca, iar dezamăgirea și-a exprimat-o și el, după eșecul cu echipa din Oradea:
”Eu am vrut să ajut, am venit să ajut, am fost aproape, dar nu s-a putut. S-a ştiut dinainte că nu va mai fi această echipă dacă se va rata promovarea. Astăzi nu ne-am ridicat la înălţimea meciului, copiii aceştia de la Oradea şi-au dorit mai mult. La 1-0 a fost un moment psihologic, la acea bară, dacă intra era altceva, dar apoi ne-am prăbuşit şi fizic, şi mental. Au fost destui jucători care au fost ieşiţi din joc, care au avut atitudine, dăruire în alte meciuri şi acum au rămas datori. Se pare că nu am meritat promovarea până la urmă”.
Vicenţiu Ştir a luat primele decizii și a numit primele persoane pe postul de antrenor și pe postul de manager general. De pregătirea jucătorilor se va ocupa Sergiu Mîndrean, în timp ce în funcția de conducere a fost numit fostul căpitan al echipei Oțelul Galați, Sergiu Costin. Până în acest moment, lotul este definitivat într-o măsură destul de mare, după cum a declarat Vicenţiu Ştir după ce s-a aflat numele primilor doi oameni care se alătură proiectului.
”Obiectivul este formarea unui lot competitiv. Am luat 16 tineri de 19-20 de ani. Promovarea e obiectiv doar peste un an”, a precizat finanțatorul Someșului Dej.
Situația de la Someșul Dej seamănă într-o oarecare măsură cu ce a anunțat primarul de la Baia Mare, Cătălin Cherecheș, că se va întâmpla cu echipa Minaur, care la rândul ei a pierdut promovarea, dar în Liga 2, după un baraj cu Fotbal Comuna Recea. Edilul a fost nemulțumit de modul în care a fost tratat sezonul și de faptul că s-a ratat accederea în eșalonul secund, deși s-au făcut multe eforturi pentru îndeplinirea obiectivului. Astfel, Minaur va fi desființată.
Toată activitatea va fi mutată către o academie de fotbal, care va funcționa cu titlu gratuit. Mai mult, stadionul din Baia Mare se va închide, iar antrenorul Dorin Toma va primi o ofertă de a deveni coordonatorul academiei. În perioada următoare, a mai declarat primarul Cătălin Cherecheș, vor fi selectați antrenorii pentru centrele de copii și juniori. Decizia a fost luată luni, după o ședință în care primarul și-a exprimat dezacordul pentru cele întâmplate și a anunțat ceea ce urmează să se întâmple. S-a cerut încă din primul moment rezilierea contractelor în cazul celor din conducere, dar și a jucătorilor.
Foto: Cluj Sport
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-cele-21-de-echipe-care-promoveaza-in-liga-3-frf-a-anuntat-ocupantele-locurilor-2-care-primesc-invitatie-sa-urce-pe-pozitiile-vacante-19143689
https://liga2.prosport.ro/liga-4/ultima-etapa-a-barajului-de-promovare-in-liga-3-meciurile-care-decid-ultimele-echipe-care-acced-in-cel-de-al-treilea-esalon-19143234
https://liga2.prosport.ro/liga-3/minaur-baia-mare-dispare-dupa-ce-a-ratat-promovarea-in-liga-2-primarul-catalin-chereches-nu-concepe-inca-un-sezon-in-liga-3-si-a-anuntat-din-acest-moment-echipa-de-fotbal-este-desfiintata-19143675
https://liga2.prosport.ro/liga-4/avantul-periam-promoveaza-in-liga-3-fara-niciun-meci-jucat-la-baraj-reactia-antrenorului-dupa-ce-coronavirusul-a-lovit-si-la-csm-jiul-petrosani-19143041