În Liga 2, în această vară, ar putea să nu pice nicio echipă care se află acum în play-out-ul Ligii 1 și luptă pentru evitarea retrogradării. Ori să ajungă maximum una, în cazul în care aceasta va pierde barajul de menținere/promovare cu a treia clasată din play-off-ul eșalonului secund. Șefii fotbalului românesc iau în calcul această variantă și trecerea la o Liga 1 cu 16 echipe încă din această vară.
Liga Profesionistă de Fotbal va organiza, astăzi, joi, Adunarea Generală a celor 14 cluburi din Liga 1, în cadrul căreia va fi invitat și reprezentantul companiei deținătoare a drepturilor TV, Orlando Nicoară, pentru a discuta despre problemele pe care le întâmpină în acest moment competiția, cu tot mai multe meciuri amânate din cauza depistărilor de infectări cu COVID-19.
Justin Ștefan, secretarul general LPF, susține că pe ordinea de zi nu se află acest subiect referitor la trecerea la o Liga 1 cu 16 echipe în componență, însă se poate discuta despre asta cu reprezentantul firmei deținătoare de drepturi TV.
”Scopul e de a discuta punctele de pe ordinea de zi. Sub nicio formă nu putem modifica sistemul. La acest moment, dacă vă aşteptaţi să existe astfel de decizii, vă pot confirma că nu vor avea loc astfel de decizii. Avem un punct legat de situaţia drepturilor TV, l-am invitat şi pe domnul Orlando Nicoară, reprezentantul eAD, iar acum nu se pune problema întreruperii competiţiei.
E prematur să avem astfel de discuţii despre schimbarea sistemului competiţional. Vă pot spune că nu va exista nicio modificare, fără a exista un consens cu deţinătorii de drepturi media. Nu se poate face această modificare, fără acordul lor, e clauză din contract. Am afecta integritatea competiţiei aflate în desfăşurare”, a declarat Justin Ștefan la TelekomSport.
Sunt tot mai multe voci în fotbalul românesc care susțin această trecere la o Liga 1 cu mai multe echipe încă de acum, în special și pentru a o ajuta pe Dinamo să nu retrogradeze. Clubul din ”Ștefan cel Mare” trece prin momente grele, atât din punct de vedere financiar, sportiv, cât și medical, fiindcă are foarte mulți jucători infestați cu noul coronavirus, astfel că ultimele meciuri i-au fost amânate.
Fostul arbitru internațional și președinte CCA Ion Crăciunescu e convins că nicio echipă nu va retrograda în acest sezon din Liga 1.
”Eu cred că sunt două aspecte: în primul rând retrogradarea, care este extrem de importantă, dar eu sunt ferm convins că nu va retrograda nimeni. În ceeea ce privește campionatul, e arzător, pentru că ai niște termene. Varianta de care am auzit eu, să se dea meci pierdut, nu mi se pare plauzibilă pentru că meciurile trebuie să se joace pe teren. Dacă o echipă are o problemă, joacă așa cum au jucat alții, cu juniorii, cu ce au ei, dacă sunt eligibili. Altfel nu se poate termina competiția. Nu ai ce să faci”, a spus Ion Crăciunescu la DigiSport.
În acest moment, ultima în clasamentul play-out-ului Ligii 1 este Chindia Târgoviște, cu 20 de puncte acumulate în 10 meciuri. Dinamo e deasupra, cu 21 de puncte strânse în 7 jocuri, iar pe locul de baraj se află Poli Iași, cu 23 de puncte strânse în 11 jocuri. Cea mai apropiată echipă de aceasta este Sepsi OSK, cu 28 de puncte acumulate în 11 meciuri.
Conform clasamentului actual, Chindia și Dinamo ar retrograda, iar Poli Iași ar merge la barajul pentru promovare. Echipa din Iași a propus în scris federației ca nimeni să nu retrogradeze, iar patru echipe din Liga 2 să promoveze în această vară.
Federația Română de Fotbal, prin vocea președintelui Răzvan Burleanu, a transmis că e de acord, dacă și LPF și deținătorul de drepturi TV sunt, ca Liga 1 să treacă din această vară la un format cu 16 echipe în loc de 14.
”FRF a demarat un studiu în urmă cu doi ani jumătate alături de UEFA în ceea ce privește creșterea numărului de echipe. Un sistem cu 16 echipe ar păstra sistemul cu play-off și play-out. Acest sistem prinde din ce în ce mai mult teren și o întoarcere la un sistem cu tur și retur ar prezenta destul de multe dezavantaje. Dacă am trece la 16 echipe o să putem să avem o mult mai bună utilizare a datelor. Un alt avantaj este introducerea unei punți de legătură între play-off și play-out. Campioana play-out-ului să joace un meci de baraj cu ultimul loc de Europa League. Există și dezavantaje… banii din drepturile TV se vor împărți la mai multe cluburi”, a afirmat Răzvan Burleanu.
O eventuată schimbare a sistemului în Liga 1, ca nimeni să nu retrogradeze în această vară, ar produce modificări și în campionatul Ligii 2, acolo unde în noul sezon ar trebui să ia start 23 de echipe. În cazul în care nimeni nu pică din prima ligă, atunci noul sezon de Liga a 2-a ar începe cu 21 de formații.
Din Liga 2, cel mai vehement în privința schimbării modului de retrogradare / promovare a fost antrenorul echipei Turris Oltul Turnu Măgurele, Erik Lincar.
”De ce patru și nu șase? Știu că o să supăr multă lume acum, dar, din punctul meu de vedere, eu nu văd așa fotbalul. Și dacă tot ar promova patru și să nu retrogradeze nimeni de la Liga 2, eu propun să promoveze șase și campionatul din România să fie cel mai fericit din lume. Unde nimeni nu retrogradează și toată lumea promovează. Nimeni nu ar fi supărat și ar fi ceva fantastic. Cred că toată lumea și-ar dori să vină în România, nu? Să nu fie nimeni supărat”, a spus Erik Lincar la finalul meciului dintre Turris Oltul și Petrolul.
Lincar și-a menținut punctul de vedere și la următorul joc desfășurat acasă, cu CS Mioveni: ”Înfrângerile, retrogradările te fac mai puternic. M-am uitat la un serial cu Sunderland, care a ajuns în Liga 2, după în Liga 3. Nu știu dacă au promovat acum, nu cred. Leeds a promovat după 16 ani, care e problema? Care e problema? Rapid a fost la Liga 4, acum e în Liga 2, cu speranțe pentru Liga 1. Dacă nu va promova acum, va promova anul viitor. Trebuie să trăim fenomenul ăsta cu mai multă bărbăție. Nu să oprim retrogradările, să le fie tuturor bine. Dacă noi o să terminăm pe locul 4, credeți că o să cer să promoveze patru echipe? Nu pot să o dau așa, trebuie să fim bărbați. Cu asta am terminat.”
Din Liga 2 promovează direct două echipe, iar o a treia joacă baraj de promovare cu penultima clasată în play-out-ul Ligii 2, de unde retrogradează ultimele două clasate.
Foto: Octavian Cocoloș / Dinamo