Chiar dacă în momentul de față nu se cunoaște o dată certă la care sezonul următor al Ligii 2 va începe, SCM Gloria Buzău este gata să demareze antrenamentele. Potrivit informațiilor oferite de echipa antrenată de Ilie Stan, jucătorii se vor reuni la data de 15 iunie, în termenii impuși de autoritățile statului pentru acea perioadă. Șeful secţiei de fotbal din cadrul clubului SCM Gloria Buzău, Cristian Lupu, a oferit un interviu pentru site-ul oficial.
A vorbit despre obiectivele echipei din sezonul următor de Liga 2, dar și despre actuala stagiune, în care clubul din Buzău spera să aibă rezultate mai bune, dacă s-ar fi reluat campionatul.
SCM Gloria se afla la numai șase puncte de locurile 2 și 3, ceea îl face pe Cristian Lupu să declare că echipa putea emite pretenții la un loc în partea de sus a clasamentului. Referitor la planurile de viitor, din perioada de după revenirea jucătorilor la antrenamente, conducătorii au în plan să prelungească înțelegerile cu anumiți fotbaliști.
Redăm integral interviul acordat de șeful secției de fotbal al echipei din Buzău.
Pandemia a oprit fotbalul într-un moment chiar nepotrivit. Cum a fost pentru echipa de seniori şi dacă sunt regrete?
Pentru noi, ca echipă nou-promovată, am avut un obiectiv destul de îndrăzneţ: clasarea în primele şase echipe, lucru care, poate, ar fi fost realizabil dacă nu intervenea pandemia. Stafful tehnic a pregătit la parametri foarte buni echipa pentru acest retur, dovadă şi rezultatele obţinute, dar mai ales prin jocul prestat în meciurile disputate la reluarea campionatului.
Să nu uităm că la momentul în care s-a întrerupt campionatul ne aflam la şase puncte de podium. Mai mult, regretul este cu atât mai mare cu cât, pe stadionul din Crâng trebuiau să vină în acest retur de campionat echipe cu nume precum Rapid, Petrolul, FC Argeș sau UTA, meciuri care, cu siguranţă, se jucau cu tribunele pline. Şi pentru noi, dar şi pentru suporterii buzoieni, erau momente mult aşteptate. Din nefericire, pandemia a învins de data aceasta fotbalul.
Stare de Urgenţă, Stare de Alertă, cum a fost?
În primul rând a fost greu pentru toată lumea, nu doar noi am trecut prin asta. Și noi, asemenea altor echipe, am fost nevoiţi să trecem printr-un ”şomaj tehnic” nu tocmai confortabil din punct de vedere financiar. În al doilea rând, din punct de vedere sportiv, am încercat să ne adaptăm situaţiei cu programarea antrenamentelor online, care nu sunt tocmai potrivite pentru sportul de performanţă. Important este să avem puterea și să găsim resursele necesare pentru a merge mai departe. Sunt convins că odată cu reluarea activității, lucrurile vor reintra într-o stare de normalitate.
Ce ne puteți spune despre viitorul sezon?
Toată activitatea nostră depinde de programul pe care forul de specialitate îl va propune. Este posibil, la nivelul ligii secunde, să se facă două serii sau să rămână la fel ca sezonul trecut, o singură serie, dar cu mai multe echipe. Oricum, noi suntem pregătiți pentru ambele variante. Deocamdată aşteptăm.
Au fost câteva articole în presa locală privind desființarea secției de fotbal și demisia domnului Ilie Stan. Cum comentați?
Aș vrea să nu fac comentarii prea multe pe marginea acestor subiecte, cu atât mai mult cu cât ele nu există în realitate. Există o strategie pe termen lung pe care clubul și-a asumat-o și care va fi urmată.
Mass-media înaintează ideea reluării noului sezon la mijlocul lunii august. Au timp jucătorii să se recupereze după această perioadă, ceva mai mare, de inactivitate?
Da, aşa este. Există posibilitatea să începem undeva spre finalul lunii august. Noi am depus dosarul de licenţiere şi, din punct de vedere organizatoric, avem toate documentele în regulă. Cât despre perioada de pregătire, într-adevăr, va fi mai dificil, însă un sportiv de performanţă poate ajunge la parametri normali cam după şase-şapte săptămâni de antrenamente. Deci, am avea timp suficient să ne pregătim.
În ceea ce priveşte lotul de jucători?
La 30 iunie sunt 12 jucători cărora le va expira contractul (Andrei Cristian – portar, Alexandru Gîţ – fundaș dreapta, Răzvan Catană – fundaș dreapta, Gabriel Nedelea – fundaș stânga, Branislav Luptak – mijlocaș central, Andrei Enescu – mijlocaș central, Cosmin Tucaliuc – mijlocaș ofensiv, Remus Chipirliu – mijlocaș stânga/dreapta, Florin Cazan – mijlocaș stânga/dreapta, Bogdan Gavrilă – mijlocaș stânga/dreapta, Marian Chică-Roşa – atacant, Cristian Danci – mijlocaș central). Cu o parte dintre aceştia am demarat deja renegocierea contractelor, iar pe de altă parte, la propunerea staff-ului tehnic, purtăm discuţii cu alți jucători pentru a completa lotul.
Veste excelentă din partea FRF în ceea ce priveşte reluarea activităţii la nivel de copii şi juniori. Cum stăm la SCM Gloria Buzău?
În momentul de faţă nu avem cum să luăm decizii importante. Situaţia se poate schimba de la o zi la alta. Acest segment este mai greu de gestionat. Aşteptăm decizii clare din partea autorităţilor înainte de a relua activitatea. De multe ori, deciziile transmise prin mass media sunt interpretabile. Să apară în Monitorul Oficial, ne consultăm şi vom lua hotărârile cele mai bune, atât pentru club, dar mai ales pentru siguranţa copiilor.
În altă ordine de idei, sunt mulţumit de ceea ce s-a întâmplat sezonul trecut, atât ca activitate, cât şi ca rezultate. Numărul jucătorilor legitimați a crescut, semn că brand-ul nostru oferă din ce în ce mai multă credibilitate. Eforturile noastre sunt concentrate atât pentru a atrage cât mai mulţi copii, cât şi pentru a face performanţă în acelaşi timp. Pentru noi a fost o mare realizare ca la nici trei ani de la înfiinţare, să participăm în Liga Elitelor, la categoriile U15, U17 și U19, acolo unde sunt prezente formaţii cu tradiție în fotbalul românesc juvenil. Am depus şi în acest an dosarul pentru licenţierea Academiei; sperăm că ne vom ridica la standardele impuse de federaţie și că vom obține punctajul necesar ce ne va asigura prezența pentru încă un sezon în Liga Elitelor.
În cele trei etape disputate în acest an, înaintea întreruperii campionatului Ligii 2 din cauza pandemiei de COVID-19, SCM Gloria Buzău nu a pierdut. A înregistrat o victorie la ”masa verde” cu Sportul Snagov (3-0) și două egaluri (2-2 cu ”U” Cluj și 0-0 cu CS Mioveni).
Trupa pregătită de Ilie Stan a terminat campionatul pe locul 8, cu 33 de puncte, cu o linie de clasament de nouă victorii, șase egaluri și opt înfrângeri și cu un golaveraj de 35 de goluri marcate la 27 de goluri primite.
Foto: SCM Gloria Buzău
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-costel-enache-dupa-amicalul-petrolului-cu-astra-propunerea-facuta-de-antrenor-pentru-readucerea-spectatorilor-in-tribune-parerea-despre-cantonamentul-continuu-si-cazurile-de-coronavi-19135529
https://liga2.prosport.ro/seria-1/primaria-arad-indeamna-la-putina-rabdare-pentru-gestionarea-gazonului-de-pe-francisc-neuman-operatiunile-necesita-putin-timp-insa-rezultatele-nu-vor-inta-19135526
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-concordia-chiajna-a-perfectat-primele-doua-transferuri-pentru-noul-sezon-al-ligii-2-alexandru-chereches-si-ionut-biceanu-ni-i-am-dorit-sa-vina-sa-ne-ajute-sa-revenim-pe-prima-scen-19135484
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-cristian-luput-si-a-dat-acordul-verbal-si-va-prelungi-contractul-cu-viitorul-pandurii-antrenorul-a-cazut-la-intelegere-cu-conducerea-mi-am-dat-cuvantul-ca-raman-iar-ei-au-acelas-19135425