Constantin Schumacher (43 de ani), fostul antrenor al echipei Rapid, a vorbit, marți, la ProSport LIVE, despre probleme pe care le întâmpină acum din cauza conducătorilor clubului giuleștean.
Fostul mijlocaș, demis de pe banca alb-vișiniilor în urmă cu un an și jumătate, după ce promova echipa din Liga 4 în Liga 3 și o conducea doar câteva etape în acel sezon, așteaptă să treacă starea de urgență și va da în judecată clubul, deoarece s-a ales cu contul bancar blocat din cauza Rapidului.
”Trece coronavirusul și îi voi da în judecată. Mi-a fost blocat cardul bancar de la niște bani pe care Rapidul nu i-a plătit ca taxe pentru stat în perioada în care eu am fost antrenor. 17.000 lei e o sumă destul de mare și ar fi normal să o plătească oficialii clubului la câte am făcut eu pentru Rapid, era obligația lor. Să sperăm că se va rezolva, să treacă pandemia și trebuie să fie totul pus la punct”, a dezvăluit Schumacher la ProSport LIVE.
Constantin Schumacher a fost demis de la FC R, așa cum se numea în acel moment clubul care acum poartă denumirea de FC Rapid 1923, după ce echipa era eliminată din Cupa României, chiar în Giulești, de Turris Oltul Turnu Măgurele, care câștiga cu 2-0. Adevărata cauză care a dus la această decizie a fost însă alta, una de ”lupte interne” în cadrul clubului. Atunci a plecat de la club și Daniel Niculae, care era președinte și jucător, cât și Vasile Maftei.
Pe banca tehnică avea să fie numit Daniel Pancu, aflat la debutul ca antrenor principal. Acum, la un an și jumătate distanță, după ce Pancu a promovat echipa în Liga 2 și era doar la un punct de locul 2 direct promovabil, conducerea clubului a decis îndepărtarea sa. Schumacher a vorbit despre această decizie și ce a dus la ea.
”Daniel Pancu trebuia să se aștepte să fie demis. Rapidul nu a făcut transferuri și nu putea promova. Au fost multe meciuri în care echipa nu a jucat la nivelul solicitat. Nu mai țin legătura cu nimeni de la Rapid, mai sunt doar trei jucători în lot. Sper ca Dan Alexa să facă mult mai multe decât precedenții antrenori. El n-a făcut performanță ca jucător la Rapid, dar a trecut prin Giulești”, a spus Constantin Schumacher, care speră ca din luna mai lucrurile să revină la normal în fotbal.
În prezent, Schumacher este antrenor secund la U Craiova, în Liga 1, acolo unde ”principal” este Corneliu Papură.
După 24 de etape desfășurate din actuala ediție a Ligii 2, Rapid ocupă locul 6, cu 37 de puncte, la două puncte în spatele echipelor clasate pe locurile 2, respectiv 3, ocupate de CS Mioveni și Turris Oltul. Modul în care va continua campionatul este o necunoscută în acest moment. E posibil să se apeleze la varianta play-off / play-out.
CITEȘTE și: Și Rapid a optat pentru șomaj tehnic! Ovidiu Burcă spune cum au reacționat jucătorii la aflarea deciziei: ”Nu cred că este cineva absurd”