Pandurii Târgu Jiu a încheiat anul 2019 pe ultimul loc în Liga 2, pe 19, cu doar 8 puncte acumulate în 21 de etape, la 14 puncte sub prima formație aflată deasupra zonei roșii, astfel că șansele de a se salva de la retrogradare sunt de ordinul miracolului în acest moment.
Gruparea gorjeană are probleme financiare, falimentul îi bate la ușă, însă va încerca să supraviețuiască și să ducă sezonul la final. Antrenorul Călin Cojocaru a programat reunirea pe 13 ianuarie, vizita medială pe 27 ianuarie, iar stagiul de pregătire din această iarnă îl va efectua în totalitate la Târgu Jiu, la propria bază sportivă.
„Încercăm să omogenizăm cât mai bine lotul. Or să mai fie câțiva jucători under 19 și urmează meciuri decisive. În afară de jucătorii pe care i-am anunțat plecați, ne vom reuni cu toții pe data de 13. Au mai fost jucători care și-au exprimat dorința să plece, am avut discuții, iar în situația în care își vor găsi o echipă, noi nu ne împotrivim. Dacă au o ofertă, nu se pune problema. Dacă nu, continuă la Pandurii”, a transmis directorul sportiv Camilian Floroiu.
Iulian Dinu, Ioan David, Bogdan Vișan, Robert Lică și Paul Claudiu Chiș sunt jucători care s-au despărțit de Pandurii înainte sau după finalul primei părți a sezonului.
Floroiu: „M-aș fi așteptat ca autoritățile locale să fie mult mai aproape de echipă, de acest club. Nu înțeleg această răutate”
Oficialul echipei gorjene a vorbit și despre posibilitatea ca Pandurii să nu mai poată să joace pe noul stadion din Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu spunea că, după încheierea contractului de comodat, în luna martie 2020, Pandurii va mai putea disputa meciuri pe noua arenă doar „dacă va găsi soluții financiare”.
Floroiu nu înțelege de ce clubului emblemă al orașului Târgu Jiu și județului Gorj i se pun piedici. „M-aș fi așteptat ca autoritățile locale să fie mult mai aproape de echipă, de acest club. Nu înțeleg aceste piedici. Dacă contractul spune așa, și nu avem voie, vom respecta acele acorduri. Dacă acordul spune să jucăm, vom juca. Nu vreau să intru în polemici, doar că nu înțeleg această răutate îndreptată împotriva acestui club. Totul ține de bunăvoință și înțelegere. În ultimii ani, nu au fost dați bani nici către Centrul de Copii și Juniori, sunt acționari, nu au făcut absolut nimic. Poate anul 2020 o să aducă mai multă înțelepciune și aplecare asupra acestui club de tradiție. Pandurii reprezintă Târgu-Jiul, și nu o anumită persoană”, a comentat Floroiu, potrivit gorjeanul.ro.
Pandurii a încheiat anul 2019 pe ultimul loc în Liga 2, cu doar 8 puncte acumulate în 21 de etape.