Petrolul a remizat, miercuri seară, la Turnu Măgurele, scor 1-1 în restanța cu Turris-Oltul, după ce a condus din minutul 61 până în 81, și a ratat șansa de a egala liderul Ligii 2, UTA. Mai mult, ploieștenii au căzut în afara podiumului, de pe 3 pe 4, după ce Rapid a câștigat cu UTA (scor 2-0).
„Găzarii” se întorc din a treia deplasare consecutivă cu același rezultat, 1-1, bat pasul pe loc într-un moment în care primele două clasate, UTA și CS Mioveni, dau semne de slăbiciune, iar Rapid a venit tare din spate și s-a urcat pe locul 3, însă Flavius Stoican continuă să vrăjească în fața camerelor de luat vederi și să pălăvrăgească același discurs plin de pozitivism, că are echipa senzaționată și că fotbalul îi va răsplăti.
Flavius Stoican: „Sunt dezamăgit, dar sunt foarte încântat. Ă‚sta e fotbalul”
La Turnu Măgurele, Flavius Stoican și-a început discursul contrazicându-se. Ba este dezamăgit, ba este foarte încântat. În plus, ceea ce spune nu este conform cu realitatea. Petrolul a avut ocazii la Turnu Măgurele, însă a fost departe de a controla jocul și de a-l domina de la un capăt la altul, așa cum trăncăne Stoican.
„Sunt dezamăgit, pentru că am avut 1-0, am avut situații să închidem jocul. În schimb, sunt foarte încântat de ce jucători antrenez, pentru că, indiferent de cât ratăm, faptul că își doresc foarte mult, că ajungem în situațiile respective, că punem presiune, că suntem echipa care, indiferent dacă jucăm acasă sau în deplasare, controlăm jocul, atunci îmi dă speranțe că suntem pe calea cea bună. Dar, la fel de adevărat e și că trebuie să fim lucizi, pentru că se întâmplă în timpul unui joc să faci o greșeală, s-a întâmplat la golul lor, iar apoi să ai dezamăgirea. Dar, una peste alte, cred că a fost un meci cu ritm bun, cu ocazii, cu atitudine bună din partea jucătorilor. Și pentru asta vreau să-i felicit și pe jucătorii de la Turris, pentru că au, într-adevăr, un joc bun acasă. Eram aproape să câștigăm această partidă și, poate, cu siguranță, am fi fost singura care reușeam lucrul acesta pe terenul celor de la Turris”, a spus Stoican la microfonul DigiSport.
Meciuri ca niște finale sunt considerate toate, ținta e de fiecare dată victoria, iar după egaluri se declară mulțumit. Timpul trece, iar Petrolul rămâne tot în afara locurilor promovabile. „Am considerat această partidă, și nu numai această, cât și cele trei care au mai rămas, ca niște finale. Câștigam astăzi și eram pe primul loc, la egalitate cu UTA. Nu câștigăm, mergem mai departe. Nu vreau să pierdem meciuri, ci vreau să câștigăm cât mai multe dintre ele. Ă‚sta este gândul meu și asta vreau să le transmit și jucătorilor, pentru că să întâmplă să îți domini adversarii și să pleci cu tolba goală. Astăzi, cred eu că am practicat un joc bun, care îmi dă speranțe. Puteam să plecăm cu toate cele trei puncte, dar ăsta este fotbalul”, a mai declarat Stoican.
„Să nu mai plângem. Trustrările, supărările care se strâng în noi se transmit pe teren în meciul următor”
Concluzia, una care îi demontează tot pozitivismul pe care vrea să-l transmită de fiecare dată către suporteri și jucători, a tras-o la finalul discursului său. Jucătorii săi se plâng că n-au fost din nou în stare să câștige în deplasare.
„Să nu mai plângem după acest meci, pentru că puteam, într-adevăr, să plecăm cu trei puncte. Capul sus, suntem conștienți că am jucat bine, dar rezultatul nu este pe măsura jocului. Nu mai trebuie să stăm atât de dezamăgiți, pentru că frustrările, supărările care se strâng în noi se transmit pe teren în meciul următor. Capul sus, gata, s-a terminat meciul acesta. Le-am spus și jucătorilor: atitudine, agresivi, vână, acasă, publicul lângă noi, trei puncte importante”, turuie Flavius Stoican.
„Nu contează cu cine jucăm, controlăm jocul de la cap la coadă”
Petrolul a ajuns la șapte meciuri consecutive fără înfrângere, însă în ultimele patru a înregistrat trei remize. Cu Reșița și Turris a condus și a fost egalată, iar cu Argeșul a alergat după egalare. Stoican vede că echipa sa joacă fotbal și își domină adversarii de la cap la coadă.
„Am avut meciurile în mână, am făcut 1-1 la Reșița după ce am condus cu 1-0 și am luat un gol pe o fază care nu anunța nimic. Apoi, la Pitești la fel. Am început cu 0-1, aleargăm după egalare, joacă, crează-ți ocazii, nu intră, bine că am egalat. Acum, avem 1-0, mai sunt câteva minute, putem să închidem jocul cu 2-0, am avut situații, Gavrilă cu capul, Marinescu, Arnăutu. Au fost situații, ocazii chiar… Acum n-a fost să intre. Dar ceea ce e bine pentru noi, ca și echipă, este că suntem o echipă care jucăm fotbal. Nu contează cu cine jucăm, cine e pe primul loc, pe 2, echipele din frunte, important e că noi controlăm jocul de la cap la coadă. Sunt situații în timpul jocului, sau momente, în care și adversarii se fac simțiți pe teren, dar sunt puține momente”, e de părere antrenorul Petrolului.
„Sunt convins că, la sfârșit, fotbalul ne va răsplăti dacă facem totul corect”
De accidentări nu se plânge, așa cum o fac omologii săi de la UTA și Rapid. E convins însă că fotbalul îi va răsplăti echipa.
„Nu o să mă plâng niciodată. Atunci când am venit la această echipă, am făcut lotul în așa fel încât, în momentele grele, dificile, când jucătorii sunt accidentați, ceilalți care îi înlocuiesc să fie la fel de buni. Până la urmă, ăsta este rolul antrenorului, să nu caute alibiuri că nu l-am avut pe ăla, nu l-am avut pe celălalt, a ploua, a fost ninsoare. Nu, jucăm, am un lot echilibrat, un lot pe care îl apreciez foarte mult. Și nu numai în momentele când se joacă fotbal, ci și în momentele dificile, că au fost în acest campionat. Dar, cum suntem noi liniștiți, cu gânduri optimiste, sunt convins că, la sfârșit, fotbalul ne va răsplăti dacă facem totul corect”, a mai declarat Flavius Stoican.
Până când fotbalul va răsplăti Petrolul așa cum își imaginează Flavius Stoican, echipa ploieșteană rămâne din nou în afara podiumului, pe locul 4, restanțe nu mai are de jucat, iar această poziție menține clubul în Liga 2 și în sezonul următor. Cu 30 de puncte, „găzarii” sunt la două puncte în spatele liderului UTA, care are însă un meci mai puțin disputat, și la câte un punct de CS Mioveni și Rapid, giuleștenii având, la rândul lor, încă o restanță. La rezultate directe, Petrolul n-are replică: 0-3 pe Ilie Oană cu UTA și 0-1 în Regie. Fotbalul îi răsplătește pe cei buni!
Pentru Petrolul urmează meciul cu SCM Gloria Buzău, programat tocmai luni, de la ora 18:00, pe teren propriu, în ultima etapă a turului.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) /Petrolul Ploiești