Ripensia Timișoara a parafat, astăzi, al doilea transfer oficial al verii, după înregimentarea lui Denis Golda. Roș-galbenii au mai adus un atacant, pe Albert Voinea, care are experiența ligii secunde, dar în ultimele sezoane a avut o carieră marcată de accidentări. Președintele Dumitru Mihu recunoaște că este dificil de făcut transferuri pentru ripensiști, din cauza „boom”-ului financiar din liga secundă.
Voinea este născut în 1992 și măsoară 1,85 metri. A fost lansat în fotbalul de seniori la Pandurii, clubul din orașul natal. Ulterior, a trecut pe la Gloria Bistrița, Damila Măciuca, Universitatea Craiova, Metalul Reșița, Șoimii Pâncota, CSM Râmnicu Vâlcea, club la care s-a „intersectat” cu Pelici, după care a ajuns la Unirea Tărlungeni, ACS Șirineasa, CNS Cetate Deva, și, în cele din urmă, la ACS Dumbrăvița, de la care vine acum.
Voinea a semnat pe trei sezoane cu Ripensia.
Președintele clubului recunoaște că îi e greu să țină pasul cu salariile ce se vehiculează acum pe piață în liga secundă. „Avem o listă cu șapte-opt-nouă nume. Va trebui să aducem patru-cinci-șase dintre ei. Mizăm și pe jucători din ligi inferioare. Nu doar din zonă, ci și din alte părți. Piața a explodat, sunt salarii foarte mari. Sunt multe cluburi cu bugete bune la Liga a 2-a”, a declarat, pentru Liga2.ProSport.ro, președintele Ripensiei, Dumitru Mihu.
Ripensia s-a despărțit deocamdată, oficial, de Marian Anghelina, Horațiu Moldovan și Andrei Dumiter, ultimii doi ajungând la Sepsi, în prima ligă. Mai sunt și alți componenți ai echipei la final de contract, iar unora li se va propune un nou acord.
„Un atacant pleacă și altul vine. Andrei Dumiter, golgeterul formației noastre în campionatul recent încheiat, a făcut pasul spre Liga I, semnând cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Lui Dumigol îi dorim să aibă succes și în tricoul noii sale echipe!
La Ripensia, în schimb, a sosit atacantul și golgeterul celor de la ACS Dumbrăvița, grupare care a încheiat sezonul trecut pe locul al treilea în seria a IV-a a eșalonului trei. Albert Voinea a semnat un contract valabil pentru trei sezoane cu formația noastră. Născut la Târgu Jiu, pe 6 decembrie 1992, vârful care măsoară 1 metru și 85 de centimetri, a evoluat în cariera sa la echipe precum Pandurii Târgu Jiu, Gloria Bistrița, Damila Măciuca, Universitatea Craiova, Metalul Reșița, Șoimii Pâncota, Râmnicu Vâlcea (unde a lucrat alături de antrenorul nostru, Alexandru Pelici), Unirea Tărlungeni, Șirineasa și Cetate Deva. Are, așadar, experiența Ligii a II-a și chiar a primei divizii.
Bun venit, Albert! Îți dorim să marchezi cât mai des sub culorile roș-galbene!”, a anunțat Ripensia plecarea lui Dumiter și venirea lui Voinea.
UPDATE, 21 iunie: Sepsi a anunțat oficial achiziționarea lui Andrei Dumiter, atacant de la Ripensia despre care Liga2.prosport.ro a anunțat în exclusivitate că merge la Sfântu Gheorghe încă de pe 18 iunie.
„Sepsi OSK a transferat un tânăr atacant!
Un nou tânăr de perspectivă a semnat cu Sepsi OSK. Este vorba de atacantul Ioan Andrei Dumiter, de 20 de ani, care a evoluat ultima dată pentru Ripensia Timișoara. Noul jucător, care a semnat un contract valabil pe 4 ani cu clubul nostru, s-a alăturat restului lotului în cantonamentul din Austria.
Îi urăm bun venit la Sepsi OSK!”, a anunțat Sepsi.
Articol scris de Anda DELIU