Metaloglobus, echipă încropită în vară după retragerea Afumațiului, s-a impus, sâmbătă, cu 1-0 pe terenul Ripensiei, după un meci foarte slab din partea ambelor formații. Bucureștenii au marcat dintr-un penalty transformat de Ghenovici, după ce nu au avut aproape nicio ocazie tot meciul, unul în care s-au apărat pe două linii. Roș-galbenii au jucat și ei foarte slab, iar directorul tehnic Radu Suciu a recunoscut că sigur conducerea va aduce pe altcineva în locul său în scurt timp.
Andone a recunoscut că a cam băgat „autobaza” în apărare. „Am știut că vom întâlni o echipă bună a campionatului. Mie îmi place Ripensia ca joc, ca filozofie de joc, au jucători de calitate, au o posesie foarte bună și plăcerea de a juca, încearcă mereu să construiască cu mingi scurte. Am încercat să pregătim meciul, să fim o echipă compactă să profităm de spațiile lăsate în spatele apărării adverse și să jucăm mai mult pe contraatac. În mare măsură am reușit să fim destul de compacți, iar pe faza ofensivă ne-am creat puține ocazii. Din fericire, la una am obținut penalty-ul și am câștigat cele 3 puncte, de care aveam mare nevoie. Ripensia cred că a marcat la fiecare meci din acest campionat, noi am încercat să dublăm bine și să ne bazăm pe mingile recuperate la mijlocul terenului”, a punctat antrenorul Metaloglobusului.
Apariție exotică la Metaloglobus: japonezul Sota Mino
Cu ocazia acestui meci a debutat, cu cartonaș roșu direct, și japonezul Sota Mino. „Ni l-a recomandat un prieten,el a mai jucat în Malta. Aveam nevoie pe poziția acea, de un mijlocaș cu puțină agresivitate. Mai ales că Joel și-a rupt ligamentele, am rămas fără un jucător important la mijlocul terenului. Vorbește engleză foarte bine. Din păcate am plătit scump punctele, cu cartonașul roșu încasat de el și al patrulea cartonaș galben încasat de Ovidiu Herea”, a spus Andone despre fotbalistul japonez.
Încearcă să-și strunească nervii
Andone a fost foarte nervos de pe bancă și la acest meci și recunoaște că încearcăsă se mai tempereze. „Remarcile din timpul jocului le-am făcut ca jucătorii mei să pună mai multă presiune pe adversar. Am încercat să mă mai calmez, pentru că am plătit destul de scump, dar îmi este tare dificil să fiu liniștit pe parcursul meciului. Aș vrea să conduc cu 3-0 și să stau liniștit. Mă bucur că echipa începe să progreseze în mentalitate și atitudine. Noi nu am făcut pregătirea de vară, ne tot strângem, vor mai apărarea jucători. Mă bucur că am reușit să obșinem puncte foarte importante pentru noi”, a precizat antrenorul.
Radu Suciu, în zi de aniversare, fără cadouri de la elevii săi
Directorul tehnic al Ripensiei a avut parte de o aniversare cenușie. Suciu a recunoscut după meci că echipa sa nu a jucat nimic. „Nu am fost inspirat nici eu, nici jucătorii. O zi grea pentru noi, jocul Ripensiei a fost modest, inhibat, fricos. Din păcate, nu am fost capabili să dăm curaj și încredere echipei. Am îndrăznit prea puțin să jucăm vertical, am aruncat multe mingi afară ce puteau fi utilizate ori la contrucție cu portarul, ori în combinații. Nu știu să vă răspund care a fost problema. Una din cauza este poziția din clasament, programul foarte dificil care urmează, lipsa de rezultate. Schimbările din păcate nu dau roade. Ne încurcă mult regula U21, pentru că trebuie să facem multe permutări în echipă când facem o schimbare. Trebuie să ne revenim, pentru că suntem groggy. Acesta e adevărul”, a punctat Suciu.
Zaluschi, dezamăgitor
Adrian Zaluschi a irosit o lovitură liberă pe care a trimis-o direct în aut, după care a și luat al doilea cartonaș galben la o fază fără pericol pentru echipa sa. Radu Suciu spune că i-a explicat mijlocașului că trebuie să joace mult mai simplu.
„A fost o neînțelegere, o combinație care nu a ieșit, cum nu ne-au ieșit multe lucruri. Este o lipsă, el știe ce are de făcut, știa că nu trebuie să facă lucruri așa. Zaluschi s-a deconcentrat după faultul de la începutul meciului și în loc să-și vadă de joc, a urmărit alte scopuri la pauză. El nu trebuie să-și simplifice jocul. Discutăm, dar din păcate, nu reușește. Putea să joace simplu faza, el s-a complicat”, a punctat Suciu despre erorile lui Zaluschi.
Vine altcineva pe banca tehnică
Cu Suciu la timonă, Ripensia a pierdut cu 5-2 la Pandurii și cu 1-0 cu Metaloglobus. Directorul sportiv așteaptă să vină un antrenor cu licență, mai ales că cei din conducere caută deja. „După acest meci foarte posibil să vină altcineva, sau să vină să îl ajut eu”, a spus Suciu, întrebat dacă va veni cineva să-l ajute.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)