Sportul Snagov își schimbă aproape în totalitate lotul de jucători pentru noul sezon al Ligii 2. Cu un antrenor nou pe banca tehnică, acolo unde Laszlo Balint i-a luat locul lui Valeriu Răchită, echipa ilfoveană a ajuns la opt achiziții în scurta perioadă trecută de la reunire.
Cel mai recent jucător transferat este Cătălin Oanea (19 ani), un fundaș stânga care vine de la nou-promovata Aerostar Bacău și care se încadrează la categoria Under 21. Acesta a semnat un contract pe trei ani cu Sportul Snagov.
„În luarea deciziei de a semna cu Sportul Snagov am ținut cont de oportunitățile pe care le voi avea la club: de a crește în joc sub bagheta domnului antrenor Balint, de a fi parte dintr-un grup cu atâta experiență în primele două ligi românești de fotbal și de a pune umărul la îndeplinirea obiectivului echipei – acela de a se situa în prima parte a clasamentului în acest sezon. Sunt bucuros cu alegerea mea și am convingerea că am făcut o schimbare pozitivă pentru viitorul carierei mele”, a spus, după ce a semnat cu Sportul, Cătălin Oanea.
„Cătălin Oanea, cea mai recentă achiziție a Sportului Snagov, este un fundaș stânga transferat de la recent promovata în Liga a II-a, Aerostar Bacău. Născut pe 14 ianuarie 1999 în Bacău, Cătălin a semnat un contract pe trei ani și se pregătește deja în cantonamentul Sportului din Tărlungeni, Brașov.
Bun venit și mult succes, Cătălin!”, a anunțat Sportul pe pagina sa de facebook.
Până acum, Sportul Snagov a realizat următoarele transferuri: Lucian Ion (24 de ani, ex CS Balotești), Robert Elek (30 de ani, ex Juventus București), Robert Candrea (23 de ani, ex Olimpia GrudziĂ…dz / Polonia), Florin Ilie (26 de ani, ex CS Mioveni), Darius Buia (24 de ani, ex UTA Arad), Cătălin Hlistei (23 de ani, ex UTA Arad), Valentin Bărbulescu (32 de ani, ex CSM Școlar Reșița) și Cătălin Oanea (19 ani, ex Aerostar Bacău).