Remiza albă înregistrată în tur, la Șiria, a fost repetată și astăzi, în retur, la București. UTA Arad a fost din nou egala nou-promovatei în Liga 2 Metaloglobus, iar arădenii încheie anul 2017 pe un dezamăgitor loc 12 cu doar 25 de puncte acumulate în 21 de etape. „Bătrâna Doamnă” a fost epuizată în ultimele două sezoane, în care a ajuns să joace baraje pentru promovare, iar în acest campionat, deși și-a propus să ajungă în Liga 1 de pe locurile 1 sau 2, a gafat în ultimul hal.
După 21 de etape desfășurate în acest sezon, UTA va ierna la cinci puncte peste ultimele două locuri retrogradabile, în timp ce față de pozițiile promovabile, ocupate de Dunărea Călărași și AFC Hermannstadt, are aproape jumătate din puncte.
„Per ansamblu, cred că meritam mai mult, deși au avut și ei câteva ocazii. Le-am avut pe ale noastre, dar, din păcate, nu am reușit să marcăm și s-a terminam 0-0. Ne doream mai mult”, a sintetizat, pentru uta-arad.ro, Cristian Todea la finalul meciului din cartierul Pantelimon. Metaloglobus a avut un gol anulat la Gigel Coman (79), dar și o eliminare la Raul Negotei (89). În schimb, utiștii consideră că meritau un penalty în acest joc desfășurat pe teren sintetic.
Cu remiza de la București, scor 0-0 cu Metaloglobus, utiștii au reușit să atingă baremului de 25 de puncte impus de conducerea clubului pentru deblocarea salariilor. Arădenii vor intra imediat în vacanță , iar gândurile șefilor echipei se îndreaptă spre o strategie în urma căreia UTA să fie mai puternică în sezonul de primăvară.
„Vom vedea ce se va întâmpla în continuare. Urmează o analiză la ce s-a făcut bine și mai puțin bine, să găsim cauzele pentru care nu am reușit să realizăm mai mult. Apoi se vor lua deciziile pentru viitor”, a punctat Todea.
La finalul anului 2017, după desfășurarea a 21 de etape, UTA a încheiat campionatul pe locul 12, cu 6 victorii, 7 egaluri, 8 înfrângeri, golaveraj 26-26 și 25 de puncte. În acest sezon, „Bătrâna Doamnă” a avut trei antrenor, pe Adrian Mihalcea, Adrian Falub și Cristian Todea.