Victoria cu 1-0 obținută de ASU Politehnica cu Știința Miroslava, sâmbătă, în etapa a 15-a a Ligii 2, i-a dus pe cei din echipa suporterilor pe locul 6. Succesul a fost muncit, dar smuls după ratări mari de ambele părți. Bogdan Andone a lăudat reușita spectaculoasă a lui Deian Sorecu, dar a tras și semnalele de alarmă pentru ocaziile risipite copilărește. Adrian Kerezsy, antrenorul Miroslavei, a spus că e mulțumit de elevii săi, care au făcut un drum lung la cușetă cu faimosul „tren al foamei” dintre Moldova și Banat.
Andone a ridicat și problema terenurilor, într-o stare urâtă pe timp de toamnă târzie. „Un meci de luptă, cel mai important lucru e că am reușit să luăm cele trei puncte, să câștigăm meciul. Un meci foarte dificil. Din păcate, etapă de etapă suntem nevoiți să improvizăm. Astăzi cu Krausz fundaș central, l-am și pierdut pentru etapa viitoare. La lotul pe care îl avem la dispoziție nu ne e deloc ușor. A fost un meci în care am întâlnit o echipă care a venit într-un sistem 5-4-1, să-și vândă cât mai scump pielea, o echipă puternică, de luptă. Din păcate, de acum încolo terenurile nu ne vor avantaja absolut deloc. În mare măsură, suntem o echipă de posesie, ne place să jucăm când avem mingea, iar meciurile pe terenurile dificile nu ne avantajează deloc. Mă bucur pentru băieți că au reușit să gestioneze rezultatul în repriza a doua. Din păcate, suferim din nou, ratăm din nou cu seninătate ocazii incredibile”, a declarat tehnicianul lui ASU Politehnica.
Antrenorul alb-violeților a pomenit de ratările echipei sale. „Puteam să avem 2-0, 3-0, să ne facem meciul ușor și să jucăm liniștiți. Trebuie să suferim până pe final. Azi am reușit, dar le-am spus-o și lor în loc să avem meciul ușor și să se descătușeze și ei nu reușim să marcăm din situații foarte clare. M-au supărat ratările din tot turul campionatului, nu doar ale lui Staicu. Dacă ratezi aceste momente să deschizi scorul sau să îți mărești avantajul e greu. Pot apărarea greșeli în loc, aluneci, e o fază fixă, un corner și e greu să revii în joc. Mă bucur că a reușit Sorescu, a avut o execuție extraordinată. Muncește mult, își dorește mult. E un jucător care va ajunge să joace la nivel înalt”, a punctat tehnicianul.
Știința Miroslava a călătorit 18 ore pentru a ajunge la Timișoara
Adrian Kerezsy a spus că, deocamdată, locul 19 nu-l sperie, și a povestit despre călătoria până la Timișoara. „E joc de mare luptă, între două echipe apropiate valoric. Plusul de experiență al celor de la Timișoara a făcut ca rezultatul să fie în favoarea lor. Am avut și noi situațiile noastre, să nu uităm că am avut două bare. Sper ca pe viitor să avem mai mult noroc decât am avut până acum, pentru că sunt mulțumit de jucători. Se vede o schimbare în bine. E greu să jucăm fotbal gândindu-mă la câte ore am făcut până la Timișoara. Am venit cu trenul, am plecat joi la 19:30 și am ajuns a doua zi vineri la 13:30. Mi se pare foarte mult, 18 ore de mers. E greu și pentru ei să joace exact cum le cerme noi de pe margine. Plecăm imediat acum, la 18 avem tren la Iași. Deocamdată nu ne sperie locul 19. Echipele s-au apropait acolo, s-a strâns campionatul. Două victorii legate te aduc deasupra liniei”, a spus antrenorul ieșenilor.
Unicul gol al meciului dintre ASU Poli și Știința Miroslava a fost reușit de Deian Sorescu, în minutul 8.
Articol scris de Anda DELIU