Adrian Mihalcea, noul antrenor al CS Mioveni. A condus primul antrenament în această dimineață

Marius ANGHEL 07 Sep. 2017, 11:45 Campionat
Adrian Mihalcea, noul antrenor al CS Mioveni.** A condus primul antrenament în această dimineață

Adrian Mihalcea (41 de ani) este noul antrenor al echipei CS Mioveni. Liber de contract după despărțirea de UTA Arad, acolo de unde și-a dat demisia sâmbătă, după meciul cu CS Balotești, fostul atacant al lui Dinamo și-a găsit rapid o nouă echipă pe care să o antreneze. Mihalcea și-a dat acordul să preia CS Mioveni, în această dimineață a condus primul antrenament, iar la ora 12:00 va semna actele după o ultimă discuție cu șefii clubului. Obiectivul pe care îl are este formarea unui lot competitiv, dar, totodată, și obținerea unor rezultate care să după echipa cât mai sus în clasament.

Astăzi, de la ora 13:30, la stadionul din Mioveni este programată conferința de presă de prezentare a lui Adrian Mihalcea.

„La ora 12 avem întâlnire cu Adrian Mihalcea, avem o înțelegere verbală, iar dacă totul este în regulă probabil va fi noul antrenor al echipei. Deocamdată nu a semnat nimic. La ora 13:30 este programată conferința de presă de prezentare. Teoretic este noul antrenor al echipei, să vedem dacă și practic, că se poate întâmpla orice”, a spus, pentru Liga2.ro, Dumitru Olteanu, președintele Consiliului Director al CS Mioveni.

Liga2.ro a scris în exclusivitate încă de marți că Adrian Mihalcea este favorit să o preia pe CS Mioveni după ce Daniel Oprița nu a putut da un răspuns conducătorilor din cauză că încă este legat contractual de Juventus București.

Adrian Mihalcea este la a cincea echipă pe care o pregătește în cariera sa de antrenor, până acum conducându-le pe Unirea Slobozia (iunie 2013 – februarie 2015), ACS Berceni (martie 2015 – mai 2015), Dunărea Călărași (ianuarie 2016 – iunie 2017) și UTA Arad (iunie 2017 – septembrie 2017), toate din Liga 2.

Mesajul cu propunerea lui Camoranesi a fost ignorat

Președintele clubului din Mioveni a afirmat că după demisia lui Florin Marin s-a pus pe listă patru antrenori cu care să se discute despre preluarea echipei. Daniel Oprița și Adrian Mihalcea au fost doi dintre ei: „Au mai fost vreo trei opțiuni, dar analizând celelalte variante am optat pentru Mihalcea. Și Oprița a fost una dintre opțiuni”, a mai spus Olteanu, care a dezvăluit și faptul că a primit un mesaj pe telefon, de la un număr necunoscut, în care îi era propus ca antrenor fostul mijlocaș italo-argentinian Mauro Camoranesi (40 de ani) la CS Mioveni. Conducătorul clubului din Liga 2 a ignorat acest mesaj: „Am primit un mesaj de la cineva și nimic mai mult. Nu am avut nicio discuție. În mesaj era scris dacă suntem dispuși să-l avem ca antrenor la Mioveni și ne-a dat niște date despre el. În rest nu am avut nicio discuție cu nimeni. Nu e oportul momentul acesta să-l aducem pe el”.

Reconstrucție și posibil promovare

Cât despre obiectivul echipei, Dumitru Olteanu spune că acesta este formarea unui lot competitiv, dar nici promovarea nu ar fi exclusă dacă se va ajunge în acea postură.

„Acum se dorește o reconstrucție, dar și rezultatele contează, nu suntem indiferenți la ele. Cred că 10 echipe din Liga a 2-a se gândesc la promovare. De ce nu și noi? Și jucătorii au în contract stipulată clauză pentru locul 1, locul 2, 3, 4, ce sume de bani primesc în cazul în care ajung acolo. Nu este o tragedie dacă nu am promova. 10 echipe se gândesc, 5-6 au și anunțat, acum să vedem și cine va reuși”, a mai spus, pentru Liga2.ro, președintele Consiliului Director al CS Mioveni.

În vară, CS Mioveni renunța la mulți jucători din lot și promova la prima echipă tinerii de la satelitul din Liga 3. Argeșenii au făcut și câteva achiziții, însă foarte puține, cea mai importantă fiind aducerea mijlocașului Cristian Andor.

În acest debut de sezon, după șase etape, CS Mioveni e pe locul 12, cu 8 puncte, după ce a înregistrat două victorii (4-0 cu CS Afumați și 3-0 cu Olimpia Satu Mare), două egaluri (1-1 cu Dunărea Călărași și 1-1 cu CS Mioveni) și două înfrângeri (0-4 cu Pandurii Târgu Jiu și 0-1 cu ASU Politehnica Timișoara), acestea două din urmă fiind și ultimele rezultate obținute în campionat.

Sâmbătă, de la ora 11:00, în cadrul etapei a 7-a a Ligii 2, CS Mioveni urmează să întâlnească pe teren propriu pe Știința Miroslava, ocupanta locului 19, cu 4 puncte.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 07 Sep. 2017, 11:45 Campionat
Pe aceeași temă