Juventus București a început excelent sezonul din Liga 2, din postura de nou-promovată înregistrând trei victorii în patru etape, iar antrenorul principal, Daniel Oprița, este de părere că echipa sa trebuie să câștige toate meciurile de pe teren propriu. Clubul din Colentina întâlnește sâmbătă, de la ora 17:00, o altă nou-promovată, CS Afumați, care a obținut șapte puncte în patru etape.
La conferința de presă dinaintea jocului de sâmbătă, antrenorul Daniel Oprița a vorbit despre moralul echipei, însă le-a spus jucătorilor să uite meciul cu Șoimii Pâncota, când au câștigat cu 18-0. „Moralul echipei, chiar dacă băieții vin după o victorie foarte greu obținută la Oradea, cu o nou-promovată, este unul destul de bun. Urmează un meci foarte greu, cel cu CS Afumați, o echipă care vine din Liga a III-a, arțăgoasă, pe care o știu din sezonul trecut, pentru că am urmărit câteva meciuri de-ale lor, dar trebuie să câștigăm. Aș spune că valoarea celor două grupări este apropiată. Le-am spus și jucătorilor că nu avem voie să facem pași greșiți pe teren propriu, să uite meciul cu Pâncota. E adevărat că avem procentaj foarte bun pe teren propriu, dăm multe goluri, asta demonstrează că suntem o echipă agresivă în faza ofensivă”, a spus Oprița.
Oprița vrea câți mai mulți jucători la naționala de tineret
Tehnicianul echipei bucureștene a anunțat că portarul Relu Stoian, care face parte din lotul naționalei Under 21 pentru dubla cu Luxemburg și Danemarca, va fi adus de un angajat al clubului de la Mediaș, urmând ca mâine să fie apt de joc. „Indiferent dacă joacă sau nu, Stoian va fi apt la ora partidei cu Afumați. E un portar valoros, pe care ne bazăm, de aceea am și făcut eforturi ca meciul să se dispute de la ora 17:00. Mi-aș dori cât mai mulți jucători la loturile de juniori ale României, știu că este în vederile selecționerului și Carabela. Sper să fie cât mai mulți”, a mai spus Oprița.
Referitor la echipa națională, Daniel Oprița consideră că România nu trebuie să se teamă de Muntenegru și că are încredere în Christoph Daum: „Îmi place Christoph Daum, îl respect, este preocupat de echipa națională și cred că sigur vom câștiga cu Muntenegru. Dacă ne gândim că nu batem Muntenegru, atunci să nu ne mai gândim la calificare”.
Bărbulescu: „Puteam avea un parcurs perfect dacă nu existau factori perturbatori la Brașov!”
Căpitanul grupării din Colentina, Valentin Bărbulescu, prezent la conferința de presă, susține că Juventus nu se gândește momentan la promovare: „Avem un lot bun, o combinație între tineri și jucători cu experiență, dar până la promovare, eu cred că trebuie să o luăm pas cu pas, să luăm cele mai bune decizii în teren. Mai e atât de mult și sunt echipe valoroase, deci cred că important e să câștigăm cu CS Afumați. Ați văzut cu toții că nu poți juca la Liga a II-a cu juniori, diferența e foarte mare, echipe precum Pâncota sau Reșița demonstrează cât de greu este. Oricum, diferența între Liga a II-a și a III-a nu e atât de mare. Noi puteam avea un parcurs excelent, dacă meciul de la Brașov n-ar fi fost decis de factori perturbatori”, a spus și Bărbulescu la conferința de presă.