UPDATE: În plină criză alimentată la Moreni de factorii politici, poziția oficială a directorului Comisiei de Licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru, legat de afilierea clubului la federație, a lămurit situația clubului Flacăra.
„Clubul Sportiv Municipal Flacăra Moreni a depus în termen cererea de afiliere și documentele necesare pentru afilierea la FRF. Clubul va fi propus pentru afiliere în prima ședință a C.Ex. al FRF din această lună. Prin urmare, clubul are dreptul de participare în campionatul Ligii a 3-a pentru sezonul competițional 2016-2017”, a transmis Duru pentru DBsport.ro (vezi mai jos mailul primit astăzi, la ora 09.56).
În aceste condiții, devine limpede că tensiunile din ultimele zile au fost induse artificial, pe fondul neînțelegerilor dintre grupurile de consilieri locali PSD și PNL, iar afilierea echipei nu depinde în niciun fel de proiectul de hotărâre privind contractul de comodat pentru Sala Romi Goicea.
Situație explozivă la Moreni, la nici două luni de la barajul de promovare în Liga a III-a câștigat de Flacăra în fața Voinței Crevedia: echipa nu a fost afiliată la FRF, pentru că responsabilii clubului au întârziat nejustificat trimiterea documentelor la București. Primarul îi acuză pe consilierii locali PNL că vor să blocheze activitatea galben-albaștrilor lui Gabi Paraschiv, dar aceștia se apără și spun că înscrierea și afilierea n-ar fi presupus mai mult de 30 de minute, răstimp în care fi trebuit trimise la federație documente deja existente. Din toată tevatura, cel mai mult au de pierdut microbiștii din Moreni, care nu știu dacă își vor vedea la lucru favoriții în Liga a III-a, și jucătorii lui Paraschiv, care nu au certitudinea că se vor bucura de promovarea obținută pe teren.
Ședință cu scântei și război politic în mediul on-line
Primul termen până la care Flacăra ar fi trebuit să trimită documentele de înscriere la FRF, printre care dovada că deține sediul clubului în Municipiul Moreni, precum și un teren omologat pentru Liga a III-a, a fost 20 iulie (foto 3, cerere de inscriere).
Pentru că nu au primit niciun semn de la Moreni, responsabilii de la departamentul Afilieri au transmis, pe 4 august, o adresă clubului Flacăra, prin care morenarii sunt înștiințați că trebuie să își rezolve problemele administrative până cel târziu pe 8 august. Nu s-a întâmplat nimic nici în acest interval, cu excepția votului din Consiliul Local de luni – adică fix 8 august -legat de încheierea unui contract de comodat pe 49 de ani, pentru trecerea Salii de Sport Romi Goicea în folosință gratuită către clubul de fotbal. Consilierii PNL, șase la număr, s-au abținut de la vot, iar PSD n-a avut majoritatea luni, mai mulți consilieri fiind plecați în concediu.
Pe rețelele de socializare, cele două tabere se acuză că vor să distrugă fotbalul din Moreni. În documentele oficiale, CSM Flacăra Moreni are sediul social chiar pe strada Republicii, la nr. 15 A, adică la sala de sport Romi Goicea (foto 2)!
Constantin Dinu, primarul Municipiului Moreni: „La ora asta, nu există un document pe care clubul sportiv să îl trimită la Federație, pentru înscrierea în campionat. Am convocat o nouă ședință, pentru joi, 11 august, ora 16.00. Sperăm să avem majoritate simplă, iar acest proiect să fie votat. Într-adevăr, această ședință ar fi trebuit ținută înainte de 8 august. Suntem celebrali, avem un consiliu local care lucrează în folosul comunității și nu se va împiedica de niște oameni ale căror poziții îmi este greu să le calific”.
Robert Harabagiu, consilier local PNL: „Nu înțeleg de ce s-a ajuns la această tevatură. Bănuiesc că cei care ar fi trebuit să înscrie echipa încă din iulie nu și-au făcut treaba, iar acum caută vinovați în altă parte. CSM Flacăra Moreni are sediul în Moreni, pe str. Republicii. Chiar împreună cu d-l primar Dinu, pe atunci viceprimar, am alergat să înființăm clubul. Vă arăt un document de asociere, primul care îl găsesc în birou, unde scrie negru pe alb unde are CSM sediul. E un domn care umblă cu mail-uri și cu îmbârligături prin oraș, în loc să înscrie echipa. Este vorba despre domnul Dorin Nistor, căruia o să îi cer în mod public demisia. Noi nu vrem să blocăm clubul”.
Vasile Silaghi, administrator sala Romi Goicea: „Sala asta a fost inaugurată acum zece ani. Din 2006 și până acum nu s-a mai făcut nimic. Se strică instalația electrică, o repar eu, se mai strică altceva, tot la fel, rezolv eu, cu bani din buzunar. Vin meciurile din Liga a III-a și nu știu ce vom face, niciun observator nu te lasă să te schimbi aici. La vestiarele de sub tribuna I nu s-a lucrat deloc vara asta. E un scandal politic din care fotbalul nu are cum să câștige”.
Dorin Nistor, organizator de competiții Flacăra Moreni: „Eu am înscris echipa în 19 iulie. Nu știu de ce ne-a mai cerut federația alte documente”.
* FRF a aprobat marți după-amiază un nou termen pentru depunerea documentelor de înscriere, respectiv 18 august.
Adresa trimisă de FRF clubului din Moreni pe 4 august
Un document oficial în care apare sediul clubului CSM Flacăra Moreni în str. Republicii. Actul datează din vremea în care Vasile Goran era primarul municipiului, adică anterior lunii iunie 2012
Model cerere de înscriere în Ligile II și III
Articol scris de Ionuț MARIN