Semne bune anul are în cazul lui Cătălin Hlistei. Spre deosebire de alte cantonamente sau perioade de pregătire intensă, tânărul mijlocaș a rămas mereu în picioare și ar putea fi una dintre armele letale ale UTA-ei în stagiunea de primăvară. „A fost greu, dar au fost și părți plăcute la Moneasa. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că de data aceasta am fost ferit de orice probleme medicale. Mă simt pregătit, de abia aștept să înceapă campionatul”, spune fotbalistul.
Chiar în amicalul cu Pâncota, Hlistei a fost decisiv atâta timp cât s-a aflat pe teren, marcând primul gol al echipei sale și obținând penalty-ul din care Strătilă a făcut 2-1. „E primul amical în efectiv complet, eu zic că ne mișcăm bine. De la fiecare meci sper să creștem și mai mult și sunt sigur că vom ajunge la un nivel bun până la meciul cu Brașovul. Vom fi sută la sută pregătiți până atunci”, mai crede Hlistei, care vede un culoar bun spre Liga 1. „Suntem la două puncte în spatele celor de la Vâlcea după ce s-a refăcut clasamentul. Avem o șansă foarte mare în acest an să promovăm, din vară încolo, dacă se va face o singură serie, lucrurile se complică mult. Sperăm ca la finalul campionatului să ne bucurăm de cea de-a treia promovare consecutivă”, a adăugat utistul.
Odată cu venirile lui Roman și Murakami, Cătălin Hlistei are parte de o concurență mai mare decât în turul campionatului, când și așa a simțit mereu suflarea în ceafă a lui Copil sau Vlad. „Concurența e benefică pentru orice jucător, pe orice post. Sunt conștient că nu o să-mi fie ușor să-mi câștig locul de titular, dar muncind o să demonstrez că merit să joc. Antrenorii vor alege mereu fotbalistul mai în formă”, a ținut să precizeze arădeanul.
La finalul toamnei, Hlistei atrăgea atenția mai multor cluburi de Liga 1, dar pe adresa clubului UTA nu a venit nicio ofertă concretă pentru el. „Fiecare jucător își dorește să plece mai sus, dar atâta timp cât sunt la UTA vreau să-mi fac treaba cât mai bine. Mă simt bine, sunt liniștit și asta mă ajută mult la antrenamente și jocuri. Degeaba va veni, poate, apoi o ofertă bună pentru club și mine, dacă eu nu voi fi pregătit să fac saltul. Așadar, trag de mine și urmăresc să fiu constant în evoluții, căci altfel nu văd cum vor veni ofertele”, a concluzionat fotbalistul de 21 de ani.
Sursa: Sport Arad