FC Rapid are șansa în această seară, de la ora 19:00, să își ia revanșa în fața uneia dintre cele două echipe ce au învins-o în prima parte a campionatului. Bucureștenii întâlnesc pe teren propriu pe Farul Constanța, o grupare care visează și ea la promovarea în Liga 1 și care în partida tur a câștigat în fața giuleștenilor cu 1-0. Cu toate acestea, „marinarii” n-au fost constanți în obținerea rezultatelor bune și acum sunt la cinci puncte în spatele liderului.
Dan Alexa, antrenorul Rapidului, concepe doar un succes în jocul de astăzi, pentru a se distanța și mai mult de contracandidatele la promovare și pentru a avea o iarnă liniștită. „Întâlnim o contracandidată la promovare. Farul este o echipă cu jucători cu experiență care ne-a și învins în meciul tur de la Constanța. E un adversar tare, dar noi putem tranșa meciul în favoarea noastră chiar dacă ne vor lipsi mult Trandu și Grassi, ambii suspendați. Vrem să ne distanțăm de ei. Avem nevoie de cele trei puncte pentru că ne-ar asigura liniște. Mai avem apoi doar două partide, cu Ceahlăul și Gloria Buzău, după care vom intra în vacanță”, a spus Alexa la conferința de presă premergătoare jocului din etapa a 15-a.
„Nu suntem invincibili, dar încercăm să luăm fiecare meci în parte. Îl ascultăm pe antrenor la fiecare ședință de pregătire, facem ce ne cere și încercăm să ne îndeplinim obiectivul”, a spus și Jose Embalo.
„Vrem să ne întărim în iarnă”
Tehnicianul echipei giuleștene vrea numai victorii în ultimele etape rămase de disputat în acest an, iar la iarnă își dorește să achiziționeze alți câțiva jucători care să-i întărească lotul și să nu mai aibă probleme ca cele de la Pojorâta. Alexa anunță că lupta adevărată pentru promovare se va da în play-off, iar aceasta va fi una dură.
„Cu siguranță vrem să ne întărim în iarnă. Nu vreau să se mai întâmple ca în meciul cu Pojorâta unde mi-au lipsit opt titulari și asta s-a văzut pentru că am pierdut. Play-off-ul va fi greu și e important să avem o concurență corectă pe toate posturile. Promovarea este încă departe, trebuie să luăm fiecare etapă în parte. Apoi, în play-off intrăm cu jumătate de puncte. Așadar, indiferent de cine va fi pe locul doi distanța va fi mică. Practic și ocupanta locului șase va putea spera la promovare”, a mai spus Alexa.
Cu patru etape rămase de disputat până la finalul anului, FC Rapid are un avantaj de doar trei puncte față de a doua clasată, FC Academica Clinceni. Ultima echipă care ar prinde în acest moment play-off-ul ar fi Rapid CFR Suceava, grupare care are nouă puncte mai puține față de lider.
Foto: Alexandru RAITA