Cristian Todea s-a întors acasă, la Arad, după șase ani și jumătate și a devenit piesă importantă a staff-ului tehnic al echipei nou-promovate în Liga 2, UTA Bătrâna Doamnă. Tragerea la sorți pentru sezonul 2015-2016 a făcut ca primul meci al UTA-ei în eșalonul secund să fie tocmai împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș, echipă acolo unde a activat până în această primăvară mijlocașul, după plecarea de la Arad. Acum, antrenorul secund al roș-albilor e în fața unei noi provocări și a vorbit, într-un interviu pentru site-ului oficial al „Bătrânei Doamne”, despre debutul în Liga 2, întâlnirea dintre cele două echipe, dar și despre punctele forte ale acestora.
– Cristi, mai puțin de două săptămâni ne despart de primul meci al campionatului ligii secunde, care vine cu un plus de intensitate pentru tine.
– Da, mai ales că primul meci e cu Mediașul. Mi-aș fi dorit să fie ceva mai târziu întâlnirea, să treacă puțin din senzația că numai ce am plecat de acolo. Dar așa a fost tragerea la sorți. Mă gândesc mult la meciul acesta de când am aflat, mi s-a și imprimat o imagine despre cum va fi. Îl voi trăi tare, mă leagă multe de Mediaș, dar, cu siguranță, cea mai importantă e UTA.
„Sunt favoriți la promovare”
– Mediașul și-a păstrat bună parte din efectivul pe care a contat în Liga I. Care crezi că sunt aspirațiile lor?
– Au o echipă valoroasă pentru nivelul Ligii a II-a, sunt favoriți la promovare. Chiar dacă pe locul 2 și vor juca baraj de promovare, ar fi eșec pentru ei. Lotul le permite să abordeze promovarea, au mulți jucători experimentați, cu peste 100-150 de meciuri în Liga 1. Își pot propune obiectivul promovării. Condițiile de pregătire sunt foarte bune la Mediaș, am înțeles că și problemele financiare cu care s-au confruntat în ultima vreme s-au rezolvat.
– Punctele forte ale Gazului care ar fi?
– Dacă ne uităm la linia de apărare, toți au jucat în Liga 1, e un punct puternic al lor. E important pentru o echipă cu obiectiv să aibă apărare bună. Dar au jucători buni și la mijloc și în atac, jucători care au dat multe goluri în Liga 1. Pot face diferența, formează o echipă echilibrată, și cu valori individuale, dar și în compartimente.
– Care vor fi armele UTA-ei în acest prim joc?
– Dorința noastră de a fi mai buni. E principala noastră armă, principalul obiectiv, să devenim mai buni individual și colectiv. O nou-promovată joacă primele meciuri cu o dorință foarte mare de afirmare. Poate e bine că întâlnim o echipă cu nume la început, va fi mai ușor să ne motivăm. Iar motivația și-o vor găsi jucătorii singuri, pentru noi va fi mai ușor din acest punct de vedere.
„Avem o echipă conștincioasă și serioasă”
– Perioada de pregătire se apropie de sfârșit…
– Eu zic că a fost o pregătire bună. Concluziile sunt pozitive, suntem mulțumiți de cum s-au pregătit jucătorii. E o generație bună de tineri, va fi un punct important al nostru în acest an, când se cer doi jucători sub 19 ani. Au ABC-ul fotbalului, se vede că s-a lucrat cu ei în anii de juniorat. Toți, și tineri și experimentați, s-au pregătit foarte bine. Acum trebuie să mențină linia și chiar s-o îmbunătățească, în meciurile oficiale totul devine mai important, contează fiecare detaliu. Avem o echipă conștincioasă și serioasă.
– Iar pentru tine va fi din nou un meci oficial în fața suporterilor utiști!
– Chiar mă gândeam cum era dacă veneam cu Mediașul să joc aici… Dar mă bucur mai mult că sunt de partea UTA-ei și mă motivează mai mult acest lucru! Îmi doresc să pot să ajut cât mai mult clubul, jucătorii, antrenorul principal, să facem o treabă bună.
Foto: Sport Arad