Sebișenii și-au reluat rapid cursa spre promovare după o victorie clară în „fieful” singurei echipe ce a bătut-o pe UTA în turul campionatului, 3-0 la Millenium Giarmata. Deși în economia clasamentului remiza cu Filiașul s-ar putea să conteze la final, din punct de vedere fotbalistic și psihic, rămâne deocamdată un vis urât.
„Cel mai mult mă bucur că băieții au trecut peste semieșescul de săptămâna trecută. A fost un accident atunci, eu am avut și am mereu încredere în băieți. Astăzi, am obținut o victorie meritată pe un teren greu, îi felicit pe toți pentru cum s-au dăruit pe teren și pentru cele trei puncte cucerite aici. Moralul nostru este mai bun acum, din păcate mi-ar fi plăcut să avem meci oficial și săptămâna viitoare. Pe de altă parte, avem două săptămâni la dispoziție să pregătim în liniște meciul cu UTA”, a punctat Adrian Abrudean la finalul disputei de la Giarmata.
Antrenorul grupării de pe malul Crișului Alb a surprins puțin prin trecerea pe bancă a „greilor” Străuț, Huiban sau Radu, în timp ce Apostol nu a prins nici măcar lotul de 18. Mai mult, Sebișul a început în formula 4-4-2 (în amicale și cu Fliașul s-a jucat în 4-2-3-1) , fără niciun atacant de meserie pe teren. „A fost o alegere a staff-ului tehnic din mai multe motive. Cei mai în formă jucători vor evolua mereu la mine, astăzi, cei care au jucat în atac și-au făcut datoria, chiar dacă sunt mijlocași ofensivi. Oricum, eu mă bazez pe toți jucătorii din lot, iar de la atacanți mă aștept și ei să marcheze când intră pe teren. Mă bucur pentru Ionuț Radu, chiar dacă el a venit azi de pe bancă”, a adăugat „Știli”.
Și după dificila deplasare de la Giarmata, portarul Miron a rămas cu cele patru goluri încasate în turul campionatului și asta chiar dacă timișenii au beneficiat de un penalty. Beloescu a tras, însă, flegmatic, „scărița” sa mergând în bară, enervându-și la culme antrenorul și coechipierii. „Țin mult să nu luăm gol, în filozofia mea despre acest joc este primordial să păstrăm poarta noastră intactă. E adevărat, astăzi am riscat la acel penalty, în opinia mea, ușor acordat. Dar, se întâmplă în fotbal. Așa cum am ratat și noi etapa trecută, tot așa a ratat și Giarmata astăzi. Dar, chiar dacă ar fi marcat, tot am fi obținut victoria”, a concluzionat Abrudean.
Andrei Dicu (9 și 54) și Ionuț Radu (85) au marcat pentru victoria Naționalului la Giarmata, scor 3-0. În urma acestui succes, arădenii s-au desprins pentru moment în fruntea seriei a IV-a a Ligii 3, însă astăzi, de la ora 15:00 urmează să joace și Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, la Ineu, și UTA Bătrâna Doamnă, acasă cu ACSVM Craiova.
VEZI o GALERIE FOTO de la meciul de la Giarmata
Chivorchian, Alexa sau Ionuț Popa au asistat la succesul Sebișului la Giarmata
Tribuna de aproximativ 500 de locuri a bazei sportive de la Giarmata a fost aproape plină la meciul zilei din seria a IV-a a Ligii a 3-a. După pasul greșit făcut cu Filiașul, Sebișul risca să piardă aproape totul în cazul unui eșec pe terenul formației de pe locul 4 în clasament. Prin urmare, meciul a suscitat destul interes în special din partea contracandidatelor la promovare.
Utiștii Roland Nagy, Claudiu Drăgan, Dan Stupar și fotbaliștii Strătilă, Bodea, Silaghi sau Ousmane le-au ținut, probabil, pumnii timișenilor, același lucru fiind valabil și pentru Narcis Petre, antrenorul Becicherecului. Foști colaboratori ai Sebișului, Ionuț Popa și Mihai Petcuț au tras cu Naționalul, însă au existat și destui spectatori neutri.
Cel mai de seamă dintre ei a ajuns la meci în debutul reprizei secunde. Gheorghe Chivorchian, fost președinte la Poli în „era” Iancu, actual secretar general al Federației Române de Fotbal, a fost bucuros de revedere cu druckerii din zonă. „Oficialul” de la Casa Fotbalului s-a întreținut și cu Dan Alexa, antrenorul lui ACS Poli, „Chirurgul” mai având discuții amicale și cu fostul său coleg de la Dinamo, Claudiu Drăgan, Gheorghe Feieș, primarul Sebișului sau Ionuț Popa, adversarul său de peste o săptămână dintre timișoreni și Șoimii Pâncota.
Și divizionara secundă arădeană a fost bine reprezentată la meci prin câțiva fotbaliști, dar și prin directorul sportiv, Sorin Tarcea și fostul antrenor, Dan Cuedan.
Sursa: Sport Arad