Ciocoiu, noul președinte al SC Bacău: „Dacă nu facem acum ceva pentru fotbalul băcăuan, riscăm să nu-l mai avem deloc”

Marius ANGHEL 29 Jan. 2015, 15:28 Liga 2
Ciocoiu, noul președinte al SC Bacău:**

La jumătate de an de la arestarea primarului Bacăului, Romeo Stavarache, și a președintelui clubului SC Bacău, Liviu Goian, echipa de fotbal din orașul lui Bacovia a scăpat de grija colapsului și acum privește către un viitor mai luminos. Căderea întregii structuri de conducere a Asociației Sport Club Bacău, de la președintele Liviu Goian până la ceilalți patru membri: Gabriel Stănică Lupu, Marius Danciu, Claudiu Năstasă și Liviu Rusu, a schimbat mersul formației din Liga 2.

Noul director tehnic al echipei, Gheorghe Poenaru, președintele Remus Pozânarea, alături de „principalul” Cristian Popovici, au revitalizat SC-ul în sezonul de toamnă și l-au readus în zona play-off-ului. Din această iarnă, divizionara secundă a intrat într-o nouă etapă de finanțare, cu ajutorul reprezentanților mediului privat, care vor deveni membri ai Asociației. În urma unei dezbateri organizate de cotidianul Deșteptarea, s-a decis pentru un acționariat deschis, care să permită clubului dezvoltarea economică.

Mai mult, schimbarea modului de gândire, a direcției de a nu mai fi în asociere cu politicul și a finanțării a atras la SC Bacău interesul și lui Cristian Ciocoiu, actual finanțator al unei Academii de fotbal: FC Bacău. Fostul jucători de la FCM Bacău sau Steaua va fi noul președinte al grupării din Seria I a Ligii 2, acesta urmând a avea misiunea de a da o nouă dimensiune clubului băcăuan. Ciocoiu va încerca, potrivit desteptarea.ro, să atragă noi membri în Asociația Sport Club, preponderent din mediul de afaceri, astfel încât echipa să reprezinte întreaga comunitate locală.

„Perioada imediat următoare se anunță una foarte dificilă. Adversari ne sunt timpul, lipsa banilor și, în special, deficitul de imagine pe care și l-a creat în ultimii ani Sport Club Bacău. În maximum o lună trebuie să reașezăm lucrurile pe niște baze solide, pentru a transmite un mesaj credibil tuturor celor care se implică sau se vor implica în acest proiect”, spune, pe scurt, Cristi Ciocoiu misiunea pe care o va avea la SC Bacău.

Într-un interviu acordat cotidianului Deșteptarea, Ciocoiu a vorbit despre ce l-a convins să accepte funcția de președinte la gruparea din Liga 2. „Practic, eu am fost solicitat să mă alătur Sport Clubului în urmă cu foarte puțin timp. Am acceptat deoarece am ajuns la concluzia că, dacă nu facem acum ceva pentru fotbalul băcăuan, riscăm să nu-l mai avem deloc. De pomană investim în școli de fotbal, cum este și cazul Academiei FC Bacău, al cărui finanțator sunt, dacă acești tineri fotbaliști nu au unde să evolueze după ce termină junioratul. Prin decizia de a se crea un acționariat deschis la club și prin implicarea oamenilor de afaceri, s-a prefigurat un nou drum pentru Sport Club. De altfel, activarea mediului de afaceri a fost una din solicitările mele atunci când am acceptat să vin la Sport Club”, a spus finanțatorul Academiei FC Bacău.

„Această echipă nu a fost privită ca una a tuturor băcăuanilor, ci a fost asociată mereu cu un grup de interese. Trebuie să schimbăm această percepție”

Noul conducător al Sport Clubului a descris pașii pe care îi va urma pentru a atrage cât mai mulți investitori din mediul privat alături de echipa de fotbal. Acesta vrea transparență totală și să schimbe gândirea băcăuanilor, să nu mai asocieze clubul cu vreun grup de interese. „Cel mai important este să demarăm actele. Trebuie să identificăm o soluție legală de funcționare cât mai viabilă, care să permită implicarea tututror membrilor cotizanți. Totodată, trebuie să rezolvam problema deficitului financiar. Într-un timp cât mai scurt, cel mult o lună, trebuie să strângem măcar patru miliarde de lei vechi, din cele zece de care am avea nevoie. Ce pot să vă spun este că, în doar două zile, luni și marți, eu am găsit cel puțin 15 oameni de afaceri care s-au arătat interesați de proiect. Toți își doresc, însă, să aibă garanția ca banii pe care îi vor da, vor fi cheltuiți cu responsabilitate și, bineînțeles, cu folos. În zilele următoare voi continua seria întâlnirilor cu potențiali viitori membri, dar și cu eventuali sponsori. Umblu, caut, încerc să conving și să atrag oameni de afaceri care – atenție! – vor da bani la club, nu vor lua”, a mai declarat Ciocoiu, care știe foarte bine ce are de făcut pentru ca proiectul să devină un succes: „Înainte de toate, capitolul imagine. Această echipă nu a fost privită ca una a tuturor băcăuanilor, ci a fost asociată mereu cu un grup de interese. Trebuie să schimbăm această percepție. Totodată, vom extrage din galeria foștilor fotbaliști ai Bacăului modele pentru tinerii jucători, dar și pentru publicul larg. Este cunoscut faptul că, în tot acest timp, foștii jucători au fost îndepărtați de club sau, pur și simplu, au decis să nu se implice. De asemenea, trebuie să dăm dovadă de transparență totală. Dacă se materializează intențiile mele vizavi de structurile de funcționare a clubului, vom organiza lunar sau periodic întâlniri cu toți membrii Asociației, în cadrul cărora vom prezenta un raport de cheltuieli. În felul acesta, vom demonstra că există cu adevărat o deschidere, iar oamenii vor ști exact unde s-au dus banii și că nu există scopuri ascunse”.


„Intenția noastră este ca, ușor-ușor, să creștem aportul părții private și, în baza realizărilor noastre sportive, să convingem Consiliul Local și Consiliul Județean să ne sprijine, atât timp cât legea o permite. Va fi greu ca Sport Club Bacău să se autofinanțeze, dar spre acest lucru trebuie să năzuim”
Cristian Ciocoiu, președinte SC Bacău

„Proiectul FC Bacău este baza pe care se va construi fotbalul băcăuan în viitor. Cel mai probabil, se va ajunge la un acord de colaborare între Academia FC Bacău și Sport Club, poate chiar din vara viitoare. Vom trata cu toată atenția problema copiilor și juniorilor pentru că de aici se pleacă, nu de la echipa mare”
Cristian Ciocoiu, finanțator Academia FC Bacău


SC Bacău a încheiat prima parte a sezonului din Liga 2 pe locul 6 în clasamentul Seriei I, loc ce asigură prezența la play-off. Gruparea antrenată de Cristi Popovici a acumulat 21 de puncte în 16 etape și este la egalitate cu locul 7 ocupat de Unirea Slobozia. Față de prima clasată, FC Voluntari, cea care va promova la finalul sezonului, Sport Club are 17 puncte mai puține.

Marius ANGHEL 29 Jan. 2015, 15:28 Liga 2
Pe aceeași temă