CSM răspunde după acuzațiile lui Nkongue: „Majoritatea jucătorilor consideră că este un privilegiat al clubului, că lui totul i se cuvine”

Marius ANGHEL 24 Jan. 2015, 16:05 Seria 2

Declarațiile dure ale atacantului Christian Nkongue la adresa clubului CSM Râmnicu Vâlcea și, în special, asupra managerului general Lucian Munteanu (foto mic) nu au rămas fără răspuns. Conducătorii clubului oltean au emis și ei un drept la replică după ce în ziua publicării articolului de Liga2.ro antrenorul Erik Lincar a avut replică pentru Nkongue.

Iată comunicatul echipei CSM Râmnicu Vâlcea:

„În urma unui articol defăimător la adresa Clubului Sportiv Municipal, sub titlul „Nkongue, „la cuțite” cu Munteanu: „Am fost la Poliție și am făcut plângere”. Camerunezul face dezvăluiri despre situația clubului din Vâlcea”, vă prezentăm punctul oficial al clubului. De la început facem precizarea că fotbalistul Christian Nkongue, aflat încă sub contract cu formația noastră, a lansat acuze grave în respectivul articol, la adresa fostului antrenor principal, Erik Lincar, a managerului general, Lucian Munteanu și a anjagaților clubului. Facem, de asemenea, mențiunea că nu avem de gând să intrăm într-o polemică și într-un schimb de replici cu Nkongue și nici cu semnatarul articolului și, din punctul nostru de vedere, „scandalul” se termină odată cu emiterea comunicatului de presă.

Iată poziția oficială a CSM Râmnicu Vâlcea:

– Christian Nkongue a venit la clubul nostru în iarna anului 2014 de la FC Olt Slatina fiind singurul fotbalist pentru care ne-am angajat să plătim și o sumă de transfer, în valoare de 5000 de euro.
– În pauza competițională din această iarnă, având în vedere că obiectivul stabilit pentru acest sezon era compromis și a faptului că CSM a intrat în procedură de insolvență, am decis să purtăm o serie de discuții cu unii fotbaliști din lot pentru stabilirea modalității de continuare a colaborării. Cu unii dintre ei am ajuns la un acord pentru reducerea valorii contractelor, cu alții am ajuns la un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a înțelegerilor. Astfel de discuții considerăm că sunt normale la orice club de fotbal, în perioadele intercompetiționale. Menționăm faptul că CSM Râmnicu Vâlcea și-a respectat în permanență toate contractele avute cu fotbaliștii sau cu angajatii clubului și ca nu există nici măcar un litigiu sau memoriu în acest sens la forurile Federației Române de Fotbal.
– Chris a fost veșnic în pericol de penalizare financiară din cauza întârzierilor repetate la reunirile lotului și a abaterilor disciplinare. Modului lui aparte de a înțelege colaborarea cu CSM a dus, din păcate, la tensiuni în cadrul lotului, afectând astfel, atmosfera din vestiarul echipei, majoritatea jucătorilor considerând să este „un privilegiat” al clubului, că lui „totul i se cuvine”. Pe lângă aceste abateri, s-a ținut cont și de evoluția pe care jucătorul a avut-o pe perioada contractului, în raport cu contravaloarea serviciilor prestate dar și de actele de indisciplină din teren, printre care amintim primirea a două cartonașe roșii în partide foarte importante, astfel:
* meciul CSU Craiova din play-off-ul campionatului trecut, când la scorul de 0-0, deși jucătorii se luptau pentru a forța victoria și a ne apropria la doar un punct de contracandidata principală la promovare, Nkongue a reușit „performanța” de a încasa două cartonașe galbene într-un interval scurt de timp și implicit cartonașul roșu, lăsându-și altfel colegii în inferioritate în ultimele 10 minute ale partidei.
* meciul cu FC Olt Slatina, din acest campionat, în urma căruia a primit o suspendare de 2 etape.
Ambele eliminări au atras după ele, pe lângă dezavantajul numeric față de adversar, amenzi substanțiale primite de clubul nostru, amenzi dictate de comisiile specializate ale FRF. Mai mult decât atât, domnul Nkongue și-a permis să plece în Franța după ultima eliminare, profitând de faptul că echipa stătea peste două etape, exact când îi expira suspendarea, deși trebuia să se pregătească, așa cum au făcut-o colegii de echipă. A motivat plecarea de la pregătiri prin faptul că și-o planificase din timp, fapt ce ne-a dus cu gândul că premeditase acel cartonaș roșu. În fine, și la reunirea din această iarnă Chris Nkongue și-a permis să întârzie zile bune, la o săptămână distanță de debutul pregătirilor de iarnă. Au fost doar câteva dintre motivele care au dus la decizia de a renegocia contractul dintre el și CSM Râmnicu Vâlcea și chiar discuții privind rezilierea contractului.
– În urma celor întâmplate, a declarațiilor nefondate ale domnului Chris Nokongue, conducerea clubului a luat decizia trimiterii jucătorului la echipa a doua până la finalul contractului și a început demersurile în ceea ce privește sancțiunile care urmează să fie aplicate, conform Regulamentului de Ordine Interioară a CSM, respectând Regulamentele FRF în vigoare.
– Reedităm faptul că nu vom intra într-o polemică cu fotbalistul Nkongue și vom respecta în ceea ce-l privește regulamentele FRF aflate în vigoare”.


 Atacantul Christian Nkongue și conducerea clubului CSM Râmnicu Vâlcea sunt în plin conflict după ce camerunezul a refuzat amiabil să-și rezilieze contractul sau să renunțe la jumătate din salariul actual. Africanul nu a fost primit la antrenamentele echipei mari a CSM-ului și a fost trimis la echipa a doua!

În articolul în care Nkongue îi acuza pe conducătorii clubului oltean, acesta a spus că ar fi dispus să accepte reducerea contractului cu 25 la sută, însă managerul clubului i-a spus că poate rămâne doar dacă își înjumătățește salariul actual, de 2.000 euro lunar, cel mai mare din Zăvoi.

Jucătorul a fost deranjat și de acțiunea conducerii de a-i muta toate hainele și bunurile din apartamentul pe care îl avea închiriat, în perioada în care era în vacanță în Camerun.

Iată pe larg ce spune Christian Nkongue pentru Liga2.ro, interviu care i-a deranjat și pe conducătorii clubului din Liga 2, dar și pe fostul antrenor al CSM-ului, Erik Lincar.

Marius ANGHEL 24 Jan. 2015, 16:05 Seria 2
Pe aceeași temă