Tehnicianul Gloriei Buzău, Viorel Ion, consideră că înfrângerea suferită în meciul de cupă, pe teren propriu, cu CF Brăila este una nemeritată. „Vioară” susține că deși a fost nevoit să facă mai multe improvizații din cauza numărului mare de jucători indisponibili, echipa sa a reușit una dintre cele mai bune evoluții în prima repriză, creându-și numeroase ocazii de gol la poarta lui Comănescu. Lipsa unui atacant veritabil a cântărit,însă,decisiv în stabilirea rezultatului final. Totodată, antrenorul grupării din Crâng regretă ratarea calificării în faza următoare a competiției și prin prisma faptului că suporterii buzoieni ar fi meritat să vadă pe stadionul Gloria o echipă din prima ligă.
,,La actualul lot pe care îl am la dispoziție, cu opt jucători indisponibili să duc și cupă și campionat era foarte dificil. Trei șuturi pe poartă ale oaspeților, două bare și un gol, cam așa s-a scris istoria acestui meci. Îmi pare rău că nu am reușit să băgăm mingea în poartă deoarece în prima repriză am fost net superiori și nici nu mă gândeam să joace echipa atât de bine, având în vedere numeroasele absențe din lot. Din păcate,plătim tribut faptului că nu are cine să înscrie și s-a cunoscut că absența lui Pantelie este o mare pierdere”, a concluzionat antrenorul Gloriei Buzău.
Articol și foto de Adi SOARE