Lotul grupării sucevene Rapid a plecat ieri dimineață într-un stagiu de pregătire centralizată la Poiana Negri. Vestea bună este că mijlocașul Claudiu Ionescu, în vârstă de 31 de ani, care a mai trecut în cariera sa pe la formații importante precum Steaua București, Rapid București, Politehnica Iași, Poli Timișoara, Gloria Buzău, Concordia Chiajna sau Aris Limasol a acceptat oferta oficialilor „ceferiști” și s-a alăturat lotului pregătit de Bogdan Tudoreanu, Mihai Guriță și Laurențiu Andrieș.
În afara lui Ionescu, pe lista nou veniților se mai regăsesc nume precum Sascha Marinkovic (CS Voluntari), Marius Matei (Dunărea Galați), Florin Burcea (Dinamo II București). În lotul sucevenilor a revenit și atacantul Ionel Luțac după împrumutul la concitadina Sporting, în vreme ce alți cinci tineri jucători, este vorba de portarul Cristi Butnariu (Bucovina Rădăuți), Adrian Gheorghiciuc (Sporting Suceava), precum și Niga, Pavăl și Jitariuc, toți de la LPS Suceava, au făcut de asemenea deplasarea la Poiana Negri.
Mâine va urca la munte și Constantin Arotăriței. Acesta s-a pregătit în ultima săptămână împreună cu ACS Berceni, însă cluburile nu au ajuns la un acord în privința sumei de transfer, așa că mijlocașul în vârstă de 20 de ani va continua pe Areni.
Președintele executiv Dumitru Moldovan spune că nu este exclus să mai apară și alte noutăți în lotul Rapidului în zilele următoare. „Încă așteptăm răspunsul lui Ionuț Ursu de la FC Botoșani. I-am făcut o ofertă în limita plafonului salarial existent în acest moment la echipă și a cerut un timp de gândire”, a precizat Moldovan.
Referitor la programul de pregătire din perioada imediat următoare, oficialii suceveni se chinuie să găsească adversari pentru disputarea unor meciuri amicale pe durata cantonamentului montan. „I-am contactat pe cei de la Gloria Bistrița, însă ei încep antrenamentele abia pe data de 20 iulie. În lipsă de alte variante, probabil vom juca doar un singur meci, cu gruparea de Liga a III-a Bucovina Pojorâta”, a relatat Dumitru Moldovan.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: Gazeta de Suceava