:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Fcsikszereda-antrenament-3-1024x684.jpg)
CSL Ștefăneștii de Jos și-a numit un nou antrenor, după ce la finalul sezonului 2024-2025 de Liga 3 s-a despărțit de ”principalul” Valentin Ivan. Numit în funcție este Claudiu Ionescu (42 de ani), care ultima dată a pregătit formația CSM Fetești.
Ionescu a antrenat până acum cel mult la nivelul Ligii 3, una din formații fiind Voința Limpeziș.
La finalul ediției trecute de Liga 3, CSL Ștefăneștii de Jos a anunțat că s-a despărțit de antrenorul alături de care a terminat pe locul 3 în play-off-ul Seriei 5 din Liga 3! Deși obiectivul echipei a fost salvarea de la retrogradare la începutul stagiunii, a reușit să ajungă în grupa pentru promovare chiar, unde a terminat pe podium.
În primă fază, în campionatul regular, s-a clasat pe locul 3, cu 29 de puncte, în urma a opt victorii, cinci remize și cinci înfrângeri în 18 partide, cu un golaveraj de 20 de goluri marcate și 17 primite.
Și-a menținut poziția și la finalul play-off-ului, cu un total de 41 de puncte adunate și cu cele nouă partide din grupa pentru promovare, în urma a trei victorii, trei egaluri și trei înfrângeri. A finalizat întrecerea la 10 puncte de locul 2, CS Blejoi, și la 30 de puncte de locul 1, CS Tunari. Pe locul 4 s-a situat ACS Urban Titu, cu 33 de puncte.
În locul lui Ivan a fost numit Claudiu Ionescu, după cum a anunțat clubul din Liga 3 pe pagina de Facebook. El este mai cunoscut pentru cariera de fotbalist, evoluând la formații precum SCM Gloria Buzău, FC Timișoara, FCSB sau Concordia Chiajna. A avut câteva experiențe și în afara României, la Milsami Orhei (Republica Moldova), Aris Limassol (Cipru) și Foolad (Iran).
”Noul antrenor principal
Clubul Sportiv Local Ștefăneștii de Jos anunță semnarea contractului cu Claudiu Ionescu, noul antrenor oficial al echipei de seniori.
Claudiu Ionescu este un fost jucător profesionist de fotbal, care a evoluat la diverse echipe din Liga 1 (Republica Moldova, Cipru, Iran), Liga 2, Divizia Națională, chiar și UEFA Champions League.
În cariera sa ca antrenor, este posesor de Licență A – UEFA, iar în 2023 a condus echipa ACS Dinamo în Liga III.
Cu experiență, viziune și pasiune pentru fotbal, „Generalul” vine la Ștefăneștii de Jos cu obiective clare: performanță, disciplină și unitate.
Haideți să îi urăm mult succes în familia noastră, victorii și reușite!”, a transmis formația din Liga 3.
Foto: CSL Ștefăneștii de Jos