Spectatorii prezenți pe Stadionul „1 Mai”, la debutul stagiunii de primăvară, au plecat dezamăgiți. FC Universitatea Craiova, adversara grupării FC Olt în primul meci oficial, nu s-a prezentat, slătinenii câștigând partida la masa verde, cu scorul de 3-0.
Universitatea Craiova a preferat să susțină antrenament la ora meciului cu FC Olt Slatina, pierzând astfel punctele puse în joc fără luptă. Brigada de arbitri, condusă la centru de Mihai Amorăriței, a așteptat sfertul academic, a ieșit pe teren alături de jucătorii grupării slătinene, după care a fluierat finalul jocului.
Conform regulamentului, FC Olt Slatina a câștigat meciul cu scorul de 3-0, în urma neprezentării echipei adverse. Prezenți în număr destul de mare, suporterii au plecat dezamăgiți spre casă.
„Nu ne avantajează, am presimțirea că nu numai noi vom câștiga cu 3-0 acest meci, toate echipele în retur vor câștiga cu 3-0. Ne gândim la celelalte meciuri, la cel cu Reșița, acum mergem la baza «Metalurgistul» să facem antrenament”, a precizat antrenorul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu, sâmbătă, după neprezentarea formației adverse.
Ignea: „Voiam să câștigăm pe teren”
Mijlocașul Alin Ignea spune că și-ar fi dorit victoria contra Universității, pe teren. Slătinenii își fac calcule legate de meciurile ce urmează, unul dintre cele mai importante jocuri pentru accederea în play-off fiind cel cu Metalul Reșița.
„Dezamăgire mare, voiam să câștigăm pe teren. Nu am mai pățit niciodată, de când joc fotbal, să nu se prezinte o echipă, dar asta este. Sper să se prezinte cu FC Bihor. Nu țin cu Craiova, țin să se joace meciurile, nu e frumos să nu te prezinți, de-asta te antrenezi două luni, să joci meciurile. Ne gândim la meciul cu Reșița, trebuie să câștigăm. E bun și un punct, dar ar fi foarte bine să câștigăm, să trecem peste ei”, a declarat Ignea.
FC Olt Slatina va întâlni, etapa următoare, în prima deplasare a anului, Metalul Reșița, formație ce a remizat surprinzător în runda inaugurală, pe terenul celor de la Minerul Motru. Situate la egalitate de puncte, meciul se anunță aprig, ambele formații țintind clasarea în play-ff.
În urma rezultatelor înregistrate în debutul stagiunii de primăvară, FC Olt Slatina a urcat pe locul șase, cu 21 de puncte acumulate. Lupta pentru play-off este acerbă, cel puțin trei echipe având șanse reale de a încheia sezonul regulat în partea superioară a clasamentului.
Sursa: Gazeta nouă