În anul 1999, Conpet Ploiești, cu Modoran și Zidaru la „butoane”, promova în Liga a III-a! Au trecut 15 ani de atunci și, cel puțin din seria de divizia C din care făcea parte Conpet atunci, nicio echipă nu mai joacă în acest eșalon!
Era vorba despre seria a II-a, cu Hondor Agigea lider, cu prahovenele Metalul Plopeni, Chimia Brazi și Metalul Filipești „al lui Ciocoiu” angrenate în aceeași serie a II-a, din care făceau parte și nume „exotice”, precum Unirea Mănăstirea, Agricultorul Urziceni sau Hidroconcas Buzău. Conpet a terminat pe locul 9, în primul sezon! Atunci, în acest eșalon valoric, Pandurii promovau din C, Vasluiul se chinuia prin seria I, iar CFR Cluj, prin seria a VI-a. Era, repet, ediția 1999-2000 din divizia C!
Și, de atunci, Conpet poate fi considerată o recordmenă a acestui eșalon, prin… continuitate! Locul 2 în anul 2010, apoi ultima poziție pe podium – locul 3 – în 2002, în 2005, în 2009, și clasări constante în prima jumătate – gruparea din Strejnic având rolul de „arbitru” în aproape toate edițiile din acest eșalon valoric – au pus, an de an, câte o „piatră” la temelia unui mini-record, pentru că reprezintă un record, faptul că gruparea Conpet a ajuns la al 15-lea sezon consecutiv în divizia C – fiind singura echipă din România care a reușit acest parcurs, fără a-și schimba numele, stadionul, localitatea, în tot acest răstimp! Ca o paranteză, nici fruntașele Ligii I – Petrolul și Astra – nu au această continuitate a „structurii”…
Astăzi, echipa Conpet este într-un punct de „cumpănă”, care poate duce, în varianta pesimistă, la retragerea din Liga a III-a! Într-un fotbal românesc atât de instabil, cei 15 ani ar trebui să reprezinte mult, enorm! Să sperăm că toți cei implicați vor înțelege „fenomenul”!
Moroiță, ofertat de Unirea Urlați
Fostul jucător de primă divizie, Andrei Moroiță, acum aflat în lotul grupării de Liga a III-a Conpet Ploiești, ar putea evolua din partea secundă a campionatului în Liga A. De serviciile sale s-a interesat gruparea Unirea Urlați, echipă antrenată de Bogdan Stroe și Ion Radu. Mutarea are sorți de izbândă în condițiile în care Moroiță este profesor de educație fizică și sport la Liceul Teoretic din Urlați, iar un răspuns vizavi de viitorul său fotbalistic îl va oferi în perioada imediat următoare.
În prima parte campionatului, Andrei nu a evoluat în foarte multe jocuri pentru Conpet Ploiești, din cauza programului încărcat, el fiind, totodată, arbitru de lot național.
Articol scris de Marian DIMA