Pandurii produce surpriza în prima etapă. Energeticianul a defilat cu Luceafărul, iar FC Argeș, Mioveni și Ripensia și-au respectat statutul de favorite. Rezultatele și marcatorii

Marius ANGHEL 04 Aug. 2018, 13:27 Campionat
Pandurii produce surpriza în prima etapă. Energeticianul a defilat cu Luceafărul, iar FC Argeș, Mioveni și Ripensia și-au respectat statutul de favorite.** Rezultatele și marcatorii

Universitatea Cluj și Metaloglobus București au „furat” startul noului sezon al Ligii 2. Cele două echipe au jucat vineri seară, la Târgu Mureș, acolo unde „Șepcile roșii” s-au impus fără probleme cu 2-0, dovedind că sunt printre principalii favoriți la promovarea în prima ligă.

Astăzi, în etapa 1 sunt programate majoritatea jocurilor. De la ora 11:00 se vor desfășura cinci partide, iar ziua este completată și cu două meciuri care încep de la ora 13:00, respectiv 15:30. Duminica nu este nici ea lipsită de partide din eșalonul secund. La București se joacă de la ora 13:00, iar la Timișoara de la 15:30.

În această primă etapă, la ora clasică a eșalonului secund, sâmbătă, de la ora 11:00, sunt programate meciuri la Pitești, Bacău, Petroșani, Mioveni și Brăila. În urma mutărilor făcute în această vară, gazdele acestor partidei, mai puțin Dacia Unirea, pornesc ca favorite, însă rămâne de văzut dacă acestea se vor confirma și pe teren. De la ora 13:00, la Ovidiu, SSC Farul are meci greu cu ACS Poli, iar după aceea, de la ora 15:30, Petrolul debutează în Liga 2 împotriva Sportului Snagov, o altă echipă cu pretenții în această ediție de campionat.

Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Iată programul etapei 1:

sâmbătă, 4 august, ora 11:00
FINAL | FC ARGEȘ – CS BALOTEȘTI   2-0
Stadion: „Nicolae Dobrin” – Trivale (Pitești – Argeș);
Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Doru Claudiu Lucaciu și Petrică Ionuț Cîmpeanu (ambii din Cluj-Napoca).

â–ºArgeș: Ureche – I. Șerban, Hreniuc, Turda, Vișa – Buleică, Andr. Panait, R. Costin (cpt.), Șerbănică – I. Năstăsie, Buhăescu
Rezerve: Oct. Popescu – Borțosu, D. Oancea, Gugu, Tăbăcariu, Tofan, Nilă
Antrenor: Emil Săndoi

â–ºBalotești: Iordan – C-tin. Dedu, Flămânzeanu, Marciuc, M. Ghiță – Vas. Nicolae, N. Filip, C. Predescu, Gojnea – F. Paraschiv, M. Neagu
Rezerve: Fulga – Ov. Marin, C. Mihai, R. Mihai, Fl. Niculae
Antrenor: Emil Ursu

â–ºMin 86 Ultima schimbare la Pitești. Iese Năstăsie, intră Oancea

â–ºMin 84 A doua înlocuire la FC Argeș. Iese Buhăescu, intră Tăbăcariu

â–ºMin 79 Raul Costin șutează de la 30 de metri, însă balonul se duce mult peste poartă

â–ºMin 75 Turda trimite cu capul pe lângă poartă, după un corner executat de Năstăsie

â–ºMin 73 Prima schimbare la FC Argeș. Iese Buleică, intră Nilă

â–ºMin 71 Ultima înlocuire la oaspeți. Iese Vasile Nicolae, intră Cosmin Mihai

â–ºMin 55 Iese Marian Neagu și intră Florian Niculae, tot la Balotești

â–ºMin 46 Ursu face prima schimbare. Îl scoate pe Franco Paraschiv și îl introduce pe Ovidiu Marin

â–ºMin 43 Ionuț Șerban șutează din interiorul careului peste transversală

â–ºMin 41 Năstăsie trece de doi fundași adverși, dar trimite pe lângă poartă

â–ºMin 36 Ionuț Năstăsie trimite în plasa laterală în urma unei lovituri libere de la 14 metri lateral dreapta

â–ºMin 27 2-0 Daniel Șerbănică trimite cu capul și îl învinge pe Iordan, după o centrare venită din piciorul lui Năstăsie

â–ºMin 9 Șerban șutează puternic din colțul careului, însă Iordan respinge

â–ºMin 2 1-0 FC Argeș deschide scorul prin Andrei Panait, care trimite cu capul în plasă, în urma unei lovituri libere executate de pe partea stângă de Ionuț Năstăsie

FINAL | AEROSTAR BACĂ‚U – PANDURII TÂRGU JIU   0-1
Stadion: Aerostar (Bacău);
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); Asistenți: Cosmin Vatamanu și Mihăiță Necula (ambii din București).

â–ºAerostar: Potcoavă – Mihălăchioae, Mihăeș (cpt.), Al. Ichim, Chirilescu – Sahru, I. Chirilă, Fl. Istrate, Căinari – Vraciu, Buhăcianu
Rezerve: Fl. Muntean – Ardei, Mug. Florescu, Al. Zaharia, Andr. Pavel, Hurdubei, Rz. Adăscăliței
Antrenor: Cristian Popovici

â–ºPandurii: Cotolan – Brînzan (cpt.), Rob. Gheorghe, D. Ciobanu, Al. Vasilescu, Cenaj, Raiciu, Al. Vodă, Măicăneanu, Tudoran, D. Pîrvulescu
Rezerve: Al. Oprița – Trancă, Dănescu, Teodosescu
Antrenor: Adrian Bogoi

â–ºMin 89 Pătrundere a lui Hurdubei, șutează, dar Cotolan respinge în față, Vraciu vine puternic din spate și, în loc să trimită cu latul din 5 metri, alege să șuteze violet și mingea lovește transversala

â–ºMin 87 Trancă intră în locul lui Mărcăneanu

â–ºMin 86 Ichim înscrie din 6 metri, însă golul este anulat pe motiv de offside

â–ºMin 84 Iese Chirilă și intră Adăscăliței

â–ºMin 83 0-1 Centrare de pe dreapta, Florin Măicăneanu trimite cu capul la colțul scurt, din 8 metri, și deschide scorul

â–ºMin 75 Voleu puternic din 12 metri al lui Andrei Pavel, însă Cotolan respinge în corner

â–ºMin 73 Andrei Pavel reia capul pe lângă poartă, după un corner bătut de Căinari

â–ºMin 70 Ies Istrate și Buhăcianu și intră Hurdubei și Andrei Pavel

â–ºMin 68 Dănescu intră în locul lui Brînzan

â–ºMin 58 Vraciu șutează telefonat de la 11 metri, iar Cotolan a intervenit fără probleme

â–ºMin 43 Vraciu are o acțiune personală bună, pătrunde în careu, șutează, însă mingea e deviată în corner

â–ºMin 41 Florin Istrate trimite puțin pe lângă poarta lui Cotolan de la marginea careului

â–ºMin 30 Cătălin Vraciu are două șuturi din unghi în aceeași fază. Primul a trecut paralel cu linia porții, mingea a fost recuperată, s-a centrat l-a bara a doua, acolo de unde Vraciu a trimis din nou la colțul scurt, iar Cotolan a reținut de această dată

â–ºMin 13 Tudoran scapă pe contraatac, dar cade în careu și arbitrul lasă jocul să continue. Atacantul gorjenilor s-a ridicat repede, nedorind să fie avertizat pentru simulare

FINAL | ENERGETICIANUL – LUCEAFĂ‚RUL ORADEA   4-0
Stadion: Jiul (Petroșani – Hunedoara);
Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenți: Casian Băla (Arad) și Răzvan Constantin Nistoran (Reșița).

â–ºEnergeticianul: H. Moldovan – Rob. Petre, D. Lung, Ninu, D. Drugă, Vl. Tudorache, C. Cristea, C. Neagu, Cioiu, V. Nicoară, Vl. Rusu
Rezerve: Bg. Miron – M. Ioniță, Andr. Dragu, G. Enache, Stoenac, Al. Neacșa, C. Ionică
Antrenor: Cristian Dulca

â–ºLuceafărul: Moga – Toriște, Oroș (cpt.), Opriș, Vas. Pop, G. Paraschiv, Codoban, Băican, Prejmerean, D. Lukacs, Gunie
Rezerve: Goia – Al. Dulca, Chiorean, Ludușan, Ban, Preoteasa, Mitrică
Antrenor: Cristian Lupuț

â–ºMin 90+1 4-0 Vlad Rusu șutează puternic, Moga respinge, atacantul Energeticianului insistă și împinge mingea în plasă

â–ºMin 90 3-0 Combinație între Stoenac și Vlad Rusu, iar acesta din urmă trimite plasat, pe lângă portar

â–ºMin 38 Iese Gunie și intră Mitrică

â–ºMin 30 2-0 Combinație între Nicoară și Vlad Rusu, iar acesta pune latul din interiorul careul și trimite plasat la semi-înălțime, pe lângă Moga

â–ºMin 27 1-0 Cosmin Neagu deschide scorul cu un șut din 10 metri, la colțul scurt, în stânga portarului

â–ºMin 23 Drugă e aproape să trimită în propria poartă la o respingere, însă mingea se lovește, norocos pentru gazde, de bară

â–ºMin 15 Energeticianul are și ea o primă mare ocazie de gol. Vlad Rusu, fostul golgheter al Luceafărului și al sezonului trecut al Ligii 2, trimite cu capul din 9 metri, însă Moga e pe fază și respinge

â–ºMin 13 Combinație de pase a jucătorilor lui Lupuț, Paraschiv primește și pasează la marginea careului lui Vasile Pop, iar acesta trage înșelător de la 16 metri, însă mingea se duce puțin pe lângă bară

â–ºMeciul de la Petroșani se dispută totuși cu spectatori, după ce gazdele au lucrat peste noapte la turnicheți și Jandarmeria a dat ok ca partida să fie urmărită din tribune de public. Sunt aproximativ 200 de spectatori în tribunele bătrânului stadion Jiul

FINAL | CS MIOVENI – ACADEMICA CLINCENI   2-1
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș);
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Damian Antal și George Bogdan Duță (ambii din Bacău).

â–ºMioveni: F. Croitoru – Kilyen, Celea, Burnea, Ed. Stoica – R. Lazăr (cpt.), Al. Neagu – Rădescu, C. Năstăsie, Ayza – Al. Popescu
Rezerve: Bg. Preda – Trașcu, Rob. Gherghe, Mîrzeanu, Coșereanu, Comănescu, Val. Balint
Antrenor: Iordan Eftimie 

â–ºClinceni: Oct. Vîlceanu – Fl. Achim, I. Dinu, Patriche (cpt.), Dobrescu – Vas. Olariu, Bg. Barbu – Gliga, C. Gheorghe, Rob. Ion – Pațurcă
Rezervă: Negrușa – Șut, Horșia, Mih. Șandru, Andr. Răuță, Vl. Bărbulescu, V. Mihalcea
Antrenor: Ilie Poenaru

â–ºMin 86 Valentin Balint ia al doilea galben după ce faultează la mijlocul terenului și este eliminat

â–ºMin 85 2-1 Valentin Balint scapă pe contraatac, pătrunde în careu pe dreapta, șutează plasat la colțul lung, mingea lovește bara și intră în poartă. De bucurie, Valentin Balint își dă tricoul jos și ia galben

â–ºMin 83 Popescu pătrunde în careu pe stânga, după un un-doi cu Ayza, rămâne singur cu portarul, dar trage în el

â–ºMin 79 Iese Cosmin Năstăsie și intră Valentin Balint

â–ºMin 76 1-1 Bogdan Barbu egalează cu un șut din lovitură liberă de la 20 de metri, peste zid, la colțul scurt

â–ºMin 72 Iese Rădescu și intră Coșereanu

â–ºMin 71 Ies Olariu și Gliga și intră Horșia și Mihalcea

â–ºMin 69 Iese Pațurcă și intră Mihai Șandru

â–ºMin 60 Popescu pătrunde în careu pe stânga, cade în duel cu Dinu, gazdele solicită 11 metri, dar arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 56 Lazăr centreează în forță de pe partea dreaptă, mingea trece prin fața porții, se lovește la colțul lung de Kilyen și se duce în corner, trecând milimetric pe lângă bară

â–ºMin 55 Năstăsie șutează de la 15 metri, portarul Vîlceanu respinge cu greu de sub transversală

â–ºMin 53 Iese Alexandru Neagu și intră Mîrzeanu

â–ºMin 49 1-0 Alexandru Popescu deschide scorul cu un șut plasat de la 17 metri, la colțul lung, lângă bară, în stânga lui Vîlceanu

â–ºPrima repriză a meciului de la Mioveni a fost una anostă, fără ocazii mari la cele două porți. Echipele au jucat mai mult la mijlocul terenului

â–ºMin 35 Barbu bate o lovitură liberă de la 25 de metri, iar Croitoru scoate de sub transversală

FINAL | DACIA UNIREA BRĂ‚ILA – RIPENSIA TIMIȘOARA   1-2
Stadion: Municipal (Brăila);
Arbitru: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Asistenți: Ionuț Marius Bobe (Videle) și Doru Zamfir (Slatina).

â–ºDacia Unirea: R. Avram (cpt.) – G. Niță, N. Ichim, Hamza, Hîmpea – Lu, Calu – Pleșa, Maxin, Vitan – Rol. Stănescu
Rezerve: Ghiton – D. Stancu, Rz. Țapu, Coteț, Mucuță, L. Gheorghe, Sil. Robu
Antrenor: Gheorghe Barbu

â–ºRipensia: Șt. Dobre – Ad. Popa, Burdeț, Apro, C. Toma (cpt.) – Stoi, Anghelina – G. Monea, Zaluschi, Ad. Ungureanu – Dumiter
Rezerve: Păruraru – M. Toma, Cluci, Barica, Vlădia
Antrenor: Ciprian Urican

â–ºMin 86 1-2 Ungureanu îi pasează printre lui Andrei Dumiter, care șutează în bara în dreapta, mingea revine la el și din 8 metri nu mai ratează ținta

â–ºMin 81 Contraatac pe stânga al Ripensiei, Dumiter șutează de la 16 metri, dar mingea lovește transversala

â–ºMin 80 Dublă ocazie a timișorenilor, Cluci șutează din 9 metri și Pleșa scoate de pe linia porții, mingea ajunge la Toma, care trage, dar Avram deviază în corner

â–ºMin 71 Liviu Gheorghe bate în stânga portarului un penalty și Dobre scoate cu piciorul

â–ºMin 68 Mucuță intră în locul lui Vitan

â–ºMin 67 1-1 Centrare de pe dreapta a lui Vitan, iar Yuefeng Lü trimite din 10 metri la rădăcina barei, în dreapta lui Dobre

â–ºMin 61 Iese Mădălin Calu și intră Coteț

â–ºMin 60 Dobre gafează, Roland Stănescu îi fură mingea și șutează spre poartă, dar Burdeț scoate de pe linia porții

â–ºMin 58 Iese Zaluschi și intră Cluci

â–ºMin 52 Popa centrează, Apro primește în careu, înscrie, dar golul e anulat pentru o poziție de offside

â–ºMin 46 În locui lui Andrei Pleșa intră Liviu Gheorghe

â–ºMin 40 0-1 George Monea reia cu capul fix la punctul cu var de la 11 metri și înscrie cu ajutorul barei, în dreapta portarului, după o centrare pe de partea stângă a lui Ungureanu

â–ºMin 35 Călin Toma centrează și Ungureanu, din 10 metri central, reia razant cu bara din stânga

â–ºMin 18 Centrare Călin Toma în careu, Anghelina reia spre poartă, iar un fundaș al gazdelor respinge în corner. Mingea centrată din lovitura de colț a fost reluată de Ungureanu, din centrul careului, peste transversală

â–ºMin 15 Maxin îi trimite lui Roland Stănescu, care șutează lobat la colțul lung, dar portarul plonjează și scoate de la rădăcina barei

â–ºMin 5 Vitan șutează din 10 metri pe lângă bară

sâmbătă, 4 august, ora 13:00
FINAL | SSC FARUL CONSTANȚA – ACS POLI TIMIȘOARA   4-1
Stadion: Central (Ovidiu – Constanța);
Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț) și Florin Pucheanu (Ulmi).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 82 4-1 ACS Poli e în genunchi, de ziua președintelui Radu Birlică. Alexandru Grigoraș, scăpat din marcaj, urmărește la prima bară o lovitură liberă bătută din dreapta de Andrei Neagoe, deviază mingea cu capul la colțul lung și îl învinge din nou pe Curileac, pentru a patra oară în acest meci. Neagoe are două pase de gol și un penalty obținut

â–ºMin 76 3-1 Neagoe trece lejer de Dumbravă în flancul drept, pătrunde în careu, trimite înapoi pentru Alexandru Grigoraș, care pune latul din 8 metri și trimite la colțul lung, reușind hat-trick-ul. Ionel Ganea, retras pe bancă, privește în jos, neputincios

â–ºMin 65 2-1 Alexandru Grigoraș îl fentează pe portar, bate puternic lovitura de pedeapsă în stânga și aduce Farul în avantaj. Curileac se ducea în dreapta sa, dar s-a oprit

â–ºMin 64 Neagoe interceptează o minge la marginea careului, trage pe poartă, Alin Mutu respinge cu cotul, iar arbitrul dictează penalty și al doilea cartonaș galben pentru timișorean, care e, astfel, eliminat

â–ºMin 43 1-1 Căpitanul Alexandru Grigoraș ia mingea, bate penalty-ul pe jos, în stânga, aproape de bară, Curileac ghicise colțul, dar n-a putut respinge

â–ºMin 42  Grigoraș șutează din marginea careului, Alin Mutu își îndepărtează mâna stângă pentru a bloca mingea, aceasta se duce razant pe lângă bara colțului lung, însă arbitrul a fost pe fază și a dictat penalty și galben pentru fundașul timișorenilor

â–ºMin 34 0-1 Octavian Drăghici bate bine o lovitură liberă de la 18 metri central, plasat, pe lângă zid, lângă bara din dreapta lui Stavrev, care a sărit cu întârziere

sâmbătă, 4 august, ora 15:30
FINAL | PETROLUL PLOIEȘTI – SPORTUL SNAGOV   0-0
Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești – Prahova);
Arbitru: Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe); Asistenți: Romică Bîrdeș (Pitești) și Adrian Vornicu (Iași).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 89 Alexandru Ciocâlteu primește al doilea cartonaș galben și este eliminat. Petrolistul a ridicat prea sus piciorul la o minge și l-a lovit în față pe Lucian Ion, venit din spate

duminică, 5 august, ora 13:00
FINAL | DACO-GETICA BUCUREȘTI – UTA ARAD    2-0
Stadion: Juventus (București);
Arbitru: Eduard Ioniță (Constanța); Asistenți: Florian Alexandru Vișan (Galați) și Daniel Vlase (Slobozia Conachi).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 32 2-0 Minge ridicată peste apărarea utistă, Bustea pătrunde în careu pe stânga, pasează înapoi Raphael Stănescu, care pătrunde și el pe aceeași parte și trimite lobat la bara a doua, peste Bodea, în plasa laterală. Gol fantastic al fostului jucător al SSC Farul sau Dinamo

â–ºMin 11 1-0 Tiberiu Petriș bate lovitura liberă din marginea careului, un corner mai scurt, Adrian Voicu se înalță la prima bară, câștigă duelul aerian cu Benga, și trimite cu capul la colțul lung, învingându-l pe Bodea

duminică, 5 august, ora 15:30
FINAL |
ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA – CHINDIA TÂRGOVIȘTE  0-1
Stadion: „Dan Păltinișanu” (Timișoara – Timiș);
Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara); Asistenți: Adrian Mărginean (Aiud) și Gheorghiță Bălan (Pitești).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 90 0-1 Martac pătrunde pe dreapta, trimite în fața careului pentru Cristian Cherchez, care, nemarcat, pune latul și trimite slab, pe jos, plasat, dar îl învinge pe Murariu și aduce Chindia în avantaj. În poziție mult mai complicată decât au avut Mihalca sau Bozian, Cherchez le-a dat o lecție poliștilor care au ratat incredibil din careu

vineri, 3 august, ora 18:00
FINAL | UNIVERSITATEA CLUJ – METALOGLOBUS BUCUREȘTI  2-0
Stadion: Transil (Târgu Mureș – Mureș);
Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Andrei Nicolae Chițoiu (Timișoara).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 48 2-0 Centrare dintr-un corner de pe stânga, mingea e respinsă din careul mic în față, Dumitrescu șutează în blocaj din 14 metri, balonul ajunge în dreapta la Cristian Gavra, care îl întoarce în viteză pe Sava și șutează din 7 metri pe lângă Anca-Trip, lângă bara colțului lung

â–ºMin 38 1-0 Anca-Trip trimite slab, în stânga, la Sane, care e încolțit, se complică și trimite înapoi, dar Dumitrescu interceptează, e presat de portar în lateral, iar mingea e pasată în careu, ajunge la Gavra, iar acesta lasă pentru George Florescu. Fostul internațional șutează în forță din 14 metri și trimite printre jucătorii Metaloglobusului repliați în poartă pentru a bloca

Marius ANGHEL 04 Aug. 2018, 13:27 Campionat
Pe aceeași temă