Final electrizant de meci între Știința Miroslava și Sportul Snagov, cu patru goluri date în 20 de minute. Ieșenii au condus de două ori, însă nu s-au ales cu niciun punct

Marius ANGHEL 16 May. 2018, 10:45 Campionat

Știința Miroslava a prins din nou aripi și speră să evite retrogradarea după ce runda trecută, sâmbătă, a trecut pe teren propriu de ASU Poli Timișoara, scor 2-1, iar rezultatele etapei au fost unele favorabile pentru ea. Echipa ieșeană joacă din nou acasă, astăzi, de la ora 11:00, împotriva Sportului Snagov, un adversar aflat chiar la mijlocul clasamentului, pe locul 10, și care nu are griji cu retrogradarea. E jocul de deschidere al ultimei etape intermediare din acest sezon.

Miroslava e la egalitate cu Dacia Unirea și Pandurii, prima dintre ele aflându-se, deocamdată datorită golaverajului superior, pe prima poziție de deasupra locurilor retrogradabile. Pentru a nu risipi șansele de a se menține în Liga 2, Știința e nevoită să obțină un nou succes. „Trebuie să profităm și să ne menținem intacte șansele de a ne salva, iar pentru asta avem nevoie de un succes cu Sportul Snagov, miercuri. Suntem obligați să câștigăm acest joc. Întâlnim o echipă puternică, foarte bine organizată în teren de Vivi Răchită și sunt convins că oaspeții nu vor veni în excursie la Uricani, ci vor dori să obțină puncte. Victoria cu ASU Poli Timișoara ne-a redat încrederea că putem îndeplini obiectivul. Dacă învingem miercuri, șansele noastre rămân intacte și mergem apoi să jucăm o nouă finală a campionatului la Suceava, cu Foresta, a declarat antrenorul Adrian Kerezsy înaintea jocului. Atmosfera în lotul ieșean s-a mai detensionat după victoria cu ASU Poli, iar oficialii Științei încearcă să profite de acest moment bun.

După 34 de etape, Știința Miroslava se află pe locul 17, retrogradabil, cu 34 de puncte. Sportul Snagov e pe locul 10, cu 45 de puncte.

Partida care începe la ora 11:00 și se desfășoară pe stadionul Comunal din Miroslava va fi arbitrată de centralul Sergiu Popa (Aiud) și de tușierii Iulian Szekely (Cluj-Napoca) și Adrian Mărginean (Aiud). Rezervă este Sergiu Mavriche (Bacău), în timp ce observatori au fost delegați Marcel Savaniu (Brașov) și Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

În meciul tur, desfășurat la Ghermănești, în Ilfov, Sportul Snagov s-a impus cu 1-0 prin golul marcat de Alin Manea în minutul 35. Mijlocașul joacă acum la Dacia Unirea Brăila.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA A 35-A

COMENTARIUL LIVE:

â–ºȘtiința: Turiță – Ambrosie, Andr. Chindriș, Seb. Bucur, Agrigoroaei (cpt.) – Săvoaia – Viorică (Asăvoaei 62′), Izmană, Căruță (Corban 46′), Taciuc (Ed. Sandu 84′) – Buhăcianu
Rezerve neutilizate: Târnovanu – Țapu, Al. Marin, Moisi
Antrenor: Adrian Kerezsy

â–ºSportul: Fl. Iacob – Șt. Vlădoiu, Lică, I. Șerban (cpt.), Bg. Stancu – Bustea, D. Munteanu, Jamali – Tazouti (Neață 51′), Iul. Ilie (S. Costache 56′, Gojnea 76‘), Huiban
Rezerve neutilizate: Anca-Trip – Gab. Nedelcu, Ghimiș, I. Iorga
Antrenor: Valeriu Răchită

â–ºMin 90+4 Final de partidă. După ce a condus de două ori în acest meci, din două lovitură de pedeapsă, Știința nu obține niciun punct din jocul de pe teren propriu cu Sportul Snagov. Ieșenii pierd cu 2-3 și riscă să se distanțeze din nou de contracandidatele la evitarea retrogradării. Acum sunt pe locul 17, cu 34 de puncte. Snagovul face 48 de puncte și urcă de pe locul 10 pe 8.

â–ºMin 90+2 2-3 Știința e nemulțumită de egal, e surprinsă pe contraatac și Cristian Bustea îl învinge pe Turiță după ce a scăpat singur cu el. Miroslava pierde din nou pe final de joc

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute

â–ºMin 87 Apărarea ilfovenilor respinge mingea centrată dintr-o loviutră liberă de la 20 de metri lateral dreapta de Sandu

â–ºMin 84  Ultima schimbare la Știința. Iese Alexandru Taciuc și intră Eduard Sandu

â–ºMin 82 Corban centrează de pe partea stângă până la Buhăcianu, iar acesta șutează din întoarcere direct în brațele lui Iacob

â–ºMin 81  2-2 Abia introdus pe teren, Alin Gojnea înscrie cu un șut de la 16 metri poziție centrală

â–ºMin 79  Alexandru Taciuc primește și el cartonașul galben pentru tragere de tricou

â–ºMin 78 Izmană urcă pe partea stângă în careu, șutează cu stângul la colțul lung, însă mingea se duce puțin pe lângă bară din stanga porții aparate de Iacob

â–ºMin 76 Răchită se enervează. Iese Stelu Costache, introdus în minutul 56, și intră Alin Gojnea

â–ºMin 74 2-1 Stelu Costache îl faultează în careu pe Valentin Buhăcianu. Eduard Săvoaia execută și a doua lovitură de pedeapsă și îl învinge pe Iacob, readucând rapid Știința la conducere

â–ºMin 71  1-1 Bustea bate o lovitură de colț până la Dragoș Huiban, iar atacantul Sportului înscrie cu un șut simplu, mingea fiind deviată și păcălindu-l pe portarul Turiță

â–ºMin 70 Vlădoiu urcă pe partea dreaptă, centrează în careu, iar Agrigoroaei respinge în corner

â–ºMin 66 Lică trimite cu capul direct în brațele lui Turiță o minge centrată dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta

â–ºMin 64 Corban avansează în flancul drept, centrează în careu la colțul lung, dar mingea cade pe transversală, ca mai apoi să fie respinsă de fundașii ilfoveni

â–ºMin 62 Știința face și ea a doua schimbare. Iese Adrian Viorică și intră Robert Asăvoaei

â–ºMin 60 Viorică urcă pe partea dreaptă, centrează în careu până la Izmană, iar acesta șutează din prima, puternic, peste poartă

â–ºMin 58 Galben pentru Petru Agrigoroaei după un fault la Vlădoiu

â–ºMin 56 Răchită mută din nou. Iese Iulian Ilie și intră Stelu Costache

â–ºMin 53 Dragoș Huiban ia galbenul pentru un fault din spate la Izmană

â–ºMin 51 Iese Modjieb Tazouti și intră Lucian Neață

â–ºMin 51 1-0 Eduard Săvoaia bate lovitura de pedeapsă și deschide scorul

â–ºMin 50 Jamali hace henț în careu și arbitrul dictează penalty. Jucătorul lui Răchită ia și galben

â–ºMin 48 Turiță prinde mingea trimisă de Tazouti dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta

â–ºMin 47 Izmană este faultat la 25 de metri de poartă lateral stânga. Mingea trimisă în careu din lovitura liberă executată de Taciuc este reluată cu capul pe lângă poartă de Chindriș

â–ºMin 46 A început partea a doua a jocului

â–ºMin 46  Alexandru Corban intră în locul lui Robert Căruță

â–ºMin 45  Pauză. Cele două echipe intră la egalitate la vestiare. Știința a fost mai prezentă în joc, și-a creat mai multe ocazii de gol, însă nu a putut marca

â–ºMin 45 Huiban trage de la 20 de metri pe lângă bara din dreapta

â–ºMin 42 Jamali șutează de la 35 de metri central, dar Turiță prinde fără probleme

â–ºMin 38 Andrei Chindriș vede și el cartonalul galben pentru un fault asupra lui Șerban

â–ºMin 35 Buhăcianu urcă pe partea stângă la un contraatac, centrează în careu, unde se află trei jucători de la Știința și doar doi de la Snagov, însă Șerban respinge în corner și îndepărtează pericolul

â–ºMin 33 Căruță centrează în careul Sportului dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri lateral stânga, însă jucătorii lui Răchită resping

â–ºMin 32  Viorel Lică primește și el cartonașul galben după un fault dur asupra lui Taciuc

â–ºMin 31 Știința e aproape să comită o nouă gafă, cum a tot făcut în ultimele meciuri, și să primească gol. Ambrosie și Turiță se încurcă la o mingea trimisă în careu, însă au noroc, fiindcă balonul se duce pe lângă

â–ºMin 30 Agrigoroaei profită de o respingere slabă a lui Șerban și trimite din fața careului pe lângă bara din stânga

â–ºMin 26 Un-doi excelent în fața careului Sportului între Buhăcianu și Viorică, cel din urmă rămână singur cu portarul, însă nu se descurcă și Iacob iese excelent și respinge

â–ºMin 24 Același Săvoaia respinge mingea centrată de Tazouti dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri lateral dreapta

â–ºMin 23 Prima acțiune la poarta Științei vine după un corner, executat de Bustea, însă respins de Săvoaia

â–ºMin 17 Căruță execută până la Săvoaia o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta, iar acesta din urmă reia cu capul în brațele portarului Iacob

â–ºMin 12 Dănuț Munteanu, fost jucător al Științei, acum la Snagov, ia primul galben al meciului după un fault asupra lui Chindriș

â–ºMin 10 Știința începe în atac jocul cu Sportul și a avut controlul până acum, dominând autoritar

â–ºMin 9 Taciuc urcă pe partea stângă, centrează pe jos în careu, Șerban degajează în coechipierul Lică, iar mingea este prinsă de portarul Iacob în doi timpi

â–ºMin 6 Viorică avansează în flancul drept, trece de Lică, intră în careu și pasează pe jos spre punctul cu var, însă de acolo oaspeții resping

â–ºMin 2 Știința are o lovitură liberă periculoasă chiar la limita careului, după ce Șerban l-a faultat pe Buhăcianu, pătruns pe partea stângă. Corban execută, însă mingea este respinsă de apărarea echipei ilfovene

â–ºMin 1 A început partida dintre Știința și Sportul. Sunt 18 grade și vânt puternic la Miroslava

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA A 35-A

 
Marius ANGHEL 16 May. 2018, 10:45 Campionat
Pe aceeași temă