Trial la Under 21: 105 minute, un autogol, trei echipe, mult entuziasm, dar și exces de zel fără folos

Mihai Andries 27 Nov. 2014, 16:24 Special

Ieri de dimineață, sinteticul bazei FRF de la Buftea a găzduit un interesant trial al naționalei de tineret, la care au fost convocați în special jucători din Liga 3, dar și câțiva din primul și al doilea eșalon. Convocați de luni la Mogoșoaia, tinerii jucători au efectuat o serie de antrenamente sub supravegherea staffului naționalei U21, iar ieri au fost împărțiți în trei echipe – galbeni, albi și roșii, care s-au duelat pe parcursul a trei reprize, una de 45 de minute și două de câte o jumătate de oră.

Mingea a intrat o singură dată în poartă

Florin Constantinovici și Sandu Tăbârcă au stat pe cele două bănci de rezerve, în timp ce selecționerul Mihai Teja a petrecut majoritatea timpului în tribună. Acesta a notat toate plusurile și minusurile pe care le-a observat la tinerii jucători și după cât a scris, se pare că a văzut destule.

Prima repriză, care a fost și cea mai lungă, a adus și singura reușită, în minutul 26, un autogol nefericit al lui Cordoș, după o centrare a lui Ciobanu. Din păcate, în ciuda eforturilor tinerilor fotbaliști, balonul nu a mai intrat în poartă, deși Himcinschi a nimerit bara, la o eroare a lui Obretin. Și portarul echipei în roșu, pandurul Negrilă, a comis câteva erori, la cea mai mare dintre ele fiind salvat de intervenția lui Todorov la lobul lui Ludușan.

Corbu și Jenaru, revelațiile din Liga 3

Majoritatea jucătorilor convocați la acest trial au înțeles că este o șansă de a se face remarcați nu doar de selecționer, dar și de oamenii de fotbal prezenți la fața locului și au pus osul la bătaie. Fiecare dintre echipe a avut câte un jucător care a „furat” centrul atenției prin prestațiile sale, surprizele plăcute provenind din eșalonul trei.

Astfel, roșii l-au avut pe fundașul dreapta Laurențiu Corbu (1994, Urban Titu), iar galbenii l-au oferit pe mijlocașul defensiv Georgian Jenaru (1995, Dinicu Golescu) – ambii, în foto principal. Primul a impresionat prin apetitul ofensiv, prin șarjele sale pe bandă, arând terenul și oferind baloane utile colegilor săi din față, dar din păcate fără efect pe tabelă. Argeșeanul a dominat mijlocul terenului, cu un stil de joc asemănător cu al stelistului Bourceanu, hotărât, bătăios, arțăgos, chiar dacă înălțimea nu a fost punctul lui forte. A avut câteva pătrunderi frontale, iar la una dintre ele, șutul său a fost blocat de Negrilă (foto, dreapta).

Balaure, vedeta ’96-lui

Ultimele două reprize au adus pe teren echipa albilor, în care toți jucătorii de câmp din componența ei au fost născuți în 1996. De altfel și pe foaia de joc apărea scris în dreptul echipei ca fiind U19. Excepția de la regulă a fost făcută în ultima repriză, în care portarul Fejer (1995) a făcut schimb de echipă cu Gudea, care a trecut între buturile galbenilor.

Albii l-au avut ca „primă voce” pe Balaure (foto, stânga), care a făcut risipă de efort și a impresionat prin prestația sa, dar din păcate nu a reușit să o încununeze și cu un gol. În repriza secundă, albii s-au duelat cu echipa roșie, la care au evoluat și Cordoș și Coc de la echipa galbenă, dar și Fejer, Brumă și Peniță. Ultima parte a trialului a pus față în față echipa galbenă cu cea a albilor, la primii fiind mutați Dumitrache, Vlad Pop și Mazilu de la roșii.

 

VIP-uri în tribună

La meci au asistat atât reprezentanți ai cluburilor care au avut jucători convocați, cât destule nume grele din fotbalul românesc. Nu au lipsit secunzii de la națională Viorel Moldovan și Ionuț Badea, dar și Belodedici, Dănuț Coman, Bogdan Mara, Vlădoiu sau Mircea Rednic și lista poate continua.

La finalul partidei, selecționerul Teja a dat mâna cu toți tinerii fotbaliști pe drumul lor spre vestiare și s-a declarat mulțumit de cele văzute, exprimându-și dorința de a mai face un astfel de trial și pe parcursul anului viitor.

Ca impresie generală, Fejer și Gudea au fost cei mai buni dintre portari, plusul de experiență fiind evident în prestațiile celor doi, în timp ce în defensivă cel mai bine au părut a se înțelege albii. În faza ofensivă, puștii testați ieri au avut destule momente de egoism, în care au încercat să impresioneze prin numere personale în situații în care o pasă ar fi putut aduce mai mult echipei lor, mai ales în situații de superioritate numerică pe contraatac.


Iată și formulele care au evoluat între cele trei reprize, așezarea fiind standard 4-2-3-1

ECHIPA ROȘIE – ECHIPA GALBENĂ‚ 1-0 (Fl. Cordoș autogol) – 45 de minute

R: 1 Negrilă (Pandurii II) – 2 Corbu (Titu), 3 Vl. Pop (Unirea Dej), 5 Todorov (ACS Poli), 4 Al. Dumitrache (SCM Pitești) – 8 Candea (Iernut), 6 Biceanu (Mioveni) – 7 V. Mazilu (Mioveni), 10 Bic (Olimpia), 11 Cr. Ciobanu (Chiajna II) – 9 Himcinschi (Caransebeș)

G: 1 Obretin (Afumați) – 2 Țenea (Dun. Călărași), 3 Moglan (Oțelul II), 5 Fl. Cordoș (Arieșul 1907), 4 Coc (Iernut) – 19 Candrea (ASA Tg. Mureș), 6 Jenaru (Dinicu Golescu) – 7 Iamandi (SCM Pitești), 10 Taciuc (CSM Sighet), 11 C. Stoian (Oțelul) – 9 Ludușan (FC Bihor)


Himcinschi a executat o lovitură liberă periculoasă la poarta lui Obretin


ECHIPA ROȘIE – ECHIPA ALBĂ‚ 0-0 – 30 de minute

R: 1 Fejer (CSM Rm. Vâlcea) – 2 Corbu, 14 Fl. Cordoș, 5 Todorov, 15 Coc – 8 Candea, 6 Biceanu – 16 Peniță (Înainte Modelu), 10 Bic, 11 Cr. Ciobanu – 17 Brumă (Gloria Progresul)
A: 1 Gudea (Chiajna II) – 2 Baniță (Domnești), 3 R. Crișan (Arieșul 1907), 5 Gherghe (FC Olt), 4 Covalschi (FC Olt) – 8 Raiciu (Chiajna), 6 Sz. Vereș (CFR Cluj) – 7 Mareș (Petrolul), 10 Pațurcă (Domnești), 11 Balaure (ACS Poli) – 9 Cioablă (FC Viitorul)


Bic (centru), talonat de Pațurcă (stânga) și Vereș (dreapta)


ECHIPA GALBENĂ‚ – ECHIPA ALBĂ‚ 0-0 – 30 de minute

G: 1 Gudea – 2 Țenea, 3 Moglan, 16 Vl. Pop, 15 Al. Dumitrache – 6 Jenaru, 19 Candrea – 17 Mazilu, 10 Taciuc, 11 C. Stoian – 18 D. Popa (Chindia)
A: 1 Fejer – 2 Baniță, 3 R. Crișan, 5 Gherghe, 13 A. Radu (Academica) – 14 A. Cruceru (FC Viitorul), 15 Țegle (Gloria Progresul) – 7 Mareș, 10 Pațurcă, 11 Balaure – 9 Cioablă


Intervenție hotărâtă a lui Baniță (nr. 2), asupra lui Daniel Popa (18), sub privirile lui R. Crișan (3) și Gherghe (5)

 

Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 27 Nov. 2014, 16:24 Special
Pe aceeași temă