Napoli revine, Nanu pleacă la Farul. Jucătorii au anunțat că nu se mai antrenează, oficialii vor să amâne primele două etape

Marius ANGHEL 25 Feb. 2014, 11:56 Liga 2

Efective ale Jandarmeriei și Poliției au fost moblizate la Craiova, marți după-amiază, atât la sediul clubului de fotbal, cât și la locuința lui Adrian Mititelu pentru a preveni un conflict între suporterii echipei FC Universitatea Craiova și reprezentanții acționariatului.

Un grup de aproximativ 20-25 de suporteri s-au întâlnit cu jucătorii FC U Craiova în timp ce aceștia din urmă se întorceau din cantonament de la Drobeta Turnu Severin. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Dolj, suporterii au discutat cu jucătorii referitor la situația echipei de fotbal, după care s-au despărțit, fanii echipei deplasându-se spre sediul clublui pentru a cere lămuriri de la Adrian Mititelu.

Suporterii nu l-au găsit pe Adrian Mititelu la sediu și au discutat doar cu alți reprezentanți ai clubului, apoi au plecat spre casa lui Adrian Mititelu, sperând că îl pot găsi acolo pentru a-i cere explicații.

La vederea forțelor de ordine dispuse în zonă, suporterii au intrat în sediul Fan Clubului U Craiova, care se află la o distanță de aproximativ 100 de metri de casa lui Mititelu, aceștia susținând că n-au avut niciodată intenția de a merge la casa patronului grupării, ci la Fan Club.

„Nu s-au înregistrat evenimente cu violență, efectivele de jandarmi fiind dispuse în zonă pentru a preveni o posibilă stare conflictuală, dar și pentru a păstra un climat de ordine publică normală”, a declarat Ionuț Țapu, purtătorul de cuvânt al IJJ Dolj.

Conform acestuia, jandarmii vor face patrule în zonele vizate de suporteri pentru a preveni izbucnirea unor conflicte.

Sursa: Mediafax


Un grup de aproximativ 30 de fani au organizat astăzi un miting spontan la sediul clubului FC Universitatea, acolo unde jucătorii craioveni reîntorși de la Turnu Severin și conduși de secundul Dragoș Bon au venit să-și exprime nemulțumirea față de lipsa condițiilor de pregătire. Inițial, jucătorii și suporterii s-au întâlnit la Catedrala „Sf. Dumitru” din Craiova.

Suporteri au mers la sediul clubului pentru a-i cere socoteală lui Adrian Mititelu pentru situația dezastruoasă în care a adus echipa. Aceștia au întâmpinat rezistență a celor doi bodyguarzi ai lui Mititelu, au forțat intrarea, însă, în cele din urmă, au fost calmați și cu ajutorul forțelor de ordine care ajunseseră între timp la fața locului.

După protestul spontan de la sediul clubului, fanaticii suporteri au plecat spre casa patronului echipei din Craiova. Aici, au dat din nou peste jandarmi, iar spriritele s-au mai calmat.

Cert este că jucătorii au anunțat că refuză să se mai antreneze până când nu li se vor oferi condiții decente de pregătire. Sâmbătă, FC Universitatea va juca la Slatina cu FC Olt, într-un meci ce contează pentru etapa a XV-a a Ligii a II-a.

Totodată, clubul oltean a publicat un comunicat în care anunță că se va încerca amânarea primelor două jocuri din campionat.

Mai jos puteți urmări șirul evenimentelor de astăzi

Foto: micapi.ro și gds.ro


Fotbaliștii și secundul Dragoș Bon au susținut astăzi o conferință de presă ad-hoc, în zona catedralei Sfântul Dumitru din Craiova, întreruptă însă de protestul fanilor. Suporterii le-au cerut fotbaliștilor să nu părăsească echipa, însă, după tonul secundului Dragoș Bon și al fotbaliștilor care au vorbit în fața camerelor, se pare că lucrurile se îndreaptă implacabil către un final nefericit.

„Am renunțat la bani, la toate pretențiile financiare și am decis să jucăm cu sufletul pentru această echipă. Dar nu mai putem suporta această situație. Ce să facem? Să jucăm cu Slatina și să luăm bătaie cu 4 sau 5 la 0? Am jucat numai pe coclauri, pe la Poiana Mare. Am iubit această echipă și am jucat numai pentru aceste culori.” a spus Dragoș Bon, citat de micapi.ro, antrenorul secund al Universității.

„Peste tot ni s-au închis ușile. Nu mai avem unde să mergem!”, a spus și Mădălin Ciucă, căpitanul echipei.

La un moment dat, portarul Andrei Preda („Gogoașă”) a izbucnit în lacrimi.


 

UPDATE 14:10: Oficialii echipei FC Universitatea Craiova au emis, pe site-ul oficial al clubului oltean, un comunicat în care anunță că au făcut demersuri la FRF pentru a reprograma primele două etape de la reluarea campionatului, respectiv meciurile cu FC Olt și FC Bihor. Totodată, aceștia anunță că au legitimat trei noi jucători și că joi sau vineri vor mai aduce încă trei. Iată comunicatul:

„Avand in vedere evenimentele de ultima ora petrecute in viata clubului de fotbal Universitatea Craiova si pentru a putea participa, cu sanse reale, in competitia fotbalistica a Ligii a II-a, maine, 26 februarie 2014, Universitatea Craiova va intreprinde demersurile legale pentru reprogramarea primelor doua etape din Liga a II-a, respectiv meciurile cu FC Olt Slatina si FC Bihor.

Totodata in ceea ce priveste prevederile Legii 69/2000, dar si prevederile statutului Federatiei Romane de Fotbal, consideram ca motivele noastre sunt obiective si ca nu exista niciun impediment legal, regulamentar pentru respingerea acestor solicitari.

Mentionam ca astazi, Universitatea Craiova a legitimat trei noi jucatori, iar joi, 27 februarie, sau vineri, 28 februarie vor sosi la echipa alti trei jucatori.”


 

UPDATE 14:00: După anunțul jucătorilor că refuză să se mai antreneze până când nu li se va oferi condiții propice pentru acest lucru, aceștia s-au despărțit și au plecat către casele lor. Totodată, fotbaliștii au încercat să ia legătura cu patronul echipei, însă nu au putut da de acesta.

Nu același lucru l-au făcut și suporterii, care, furioși, au plecat către locuița lui Adrian Mititelu. Nu vor reuși să ajungă la acesta, deoarece pe strada unde stă oficialul și-au făcut prezența mai mulți jandarmi pentru a împiedica posibile conflicte.


 

UPDATE 13:45: Giani Nedelcu, patronul FC Farul, a declarat astăzi că s-a înțeles cu Ștefan Nanu pentru postul de antrenor al echipei. Fost fotbalist al formației constănțene va ajunge pe litoral în seara aceasta sau mâine.

Nanu va veni la Farul și cu un antrenor secund, Narcis Mohora, care a evoluat și el pentru gruparea „marinarilor”. Potrivit unor zvonuri, la echipa constănțeană va veni, în post de conducere, și Marin Condescu, fostul președinte al Consiliului de Administrație de la Pandurii Târgu Jiu.

„Există posibilitatea venirii lui Marin Condescu la Farul, dar, deocamdată, nu am discutat nimic cu el”, a spus Giani Nedelcu pentru ziuaconstanta.ro.


 

UPDATE 13:28:  Jucătorii FC Universității s-au reunit la Catedrala „Sf. Dumitru” din Craiova, deși inițial trebuia să se întâlnească la stadionul „Ion Oblemenco”. Aceștia au declarat reprezentanților presei locale că nu se vor mai antrena „pe coclauri” și își opresc activitatea până când nu vor avea condiții decente de pregătire.

Protestului jucătorilor li s-a alăturat și un grup de aproximativ 30 de suporteri, care au scandat împotriva lui Adrian Mititelu.

Conform gds.ro, jucătorii și suporterii au plecat spre sediul clubului, deși Adrian Mititelu nu se află în acest moment acolo. 


 

UPDATE 13:07: Părăsiți de Ștefan Nanu, care în această dimineață a bătut palma cu patronul Farului și va antrena la Constanța, Adrian Mititelu și Marcel Iancu l-au băgat în ședință pe antrenorul dat afară săptămâna trecută, Nicolo Napoli, pentru a-l convinge să revină la FC Universitatea, așa cum și președintele executiv a făcut-o ieri. Surse liga2.prosport.ro dau ca sigură înțelegerea între oficialii craioveni și tehnicianul italian, astfel că asistăm la un nou șoc în Bănie.

Mai mult, Marcel Iancu, președintele executiv al Universității caută în acest moment jucători liberi de contract pentru a umple locul lăsat liber de actualii fotbaliști ai echipei lui Mititelu ce vor decide să nu mai continue în Liga a II-a. Reamintim că jucătorii FC Universității au revenit în această dimineață la Craiova de la Severin, acolo unde plecaseră ieri, sătui de minciuni și fără condiții de pregătire. Aceștia au anunțat că vor susține o conferință de presă, la ora 13:00, la stadionul „Ion Oblemenco”, cel mai posibil în fața acestuia, pentru că în interiorul său nu au acces.


 

FC Universitatea Craiova este ca și rămasă fără antrenor principal, după ce proaspătul numit Ștefan Nanu ar fi bătut palma cu Farul Constanța, susține Gazeta de Sud. Nanu nu a mai fost văzut de aseară la cantonamentul FCU din Severin, iar în această dimineață ar fi avut o întâlnire la București cu finanțatorul Farului, Giani Nedelcu, cei doi ajungând la un acord pentru preluarea băncii tehnice a echipei de pe malul mării.

Contactat telefonic, Ștefan Nanu nu a răspuns. Odată cu Nanu, la Farul Constanța va ajunge fi fostul fotbalist Narcis Mohora, acesta fiind în drum spre Capitală, urmând să-i fie secund, dar și Marin Condescu.

Altfel, jucătorii de la FC Universitatea vor ajunge în Bănie în circa două ore, urmând să susțină o conferință de presă.
 

Marius ANGHEL 25 Feb. 2014, 11:56 Liga 2
Pe aceeași temă