Jucătorii și membrii staffului care s-au deplasat la Oradea, răsplătiți cu mărunțiș de Marțian. Luni se anunță o revoltă generală

Marius ANGHEL 19 Apr. 2014, 19:36 Campionat

Gruparea arădeană de ligă secundă s-a mai făcut odată de râs în fața întregii țări. FC UTA SA s-a deplasat cu două echipe pentru primul meci al play-outului și asta pentru că Adrian Marțian și-a mai dovedit odată limitele caracteriale și financiare. Speța era simplă, dejeanul trebuia să le achite salariul pe luna decembrie fotbaliștilor, iar „Bătrâna Doamnă” ar fi abordat cu titularii împortantul meci în cheia salvării de la retrogradare împotrivă orădenilor cu Pelici. Dar, după ce a fugit toată săptămâna de Apostu et. comp, pseudo-patronul a avut tupeul să se prezinte la club vineri la orele amiezii cu aproximativ 100 de milioane de lei vechi, insuficienți pentru retribuțiile „alb-roșiilor”.

Simțind că „senatorii de drept” pregătesc un boicot la Oradea, „oficialii” utiști au apelat din nou la ajutorul juniorilor republicani A. Aceștia din urmă s-au îmbarcat în autocar la ora 14,45, iar când au ajuns la destinație s-au intersectat cu seniorii, care au onorat și ei deplasarea pentru nu le da motive conducătorilor să-i sancționeze. Aflând că titularii intenționau să părăsească terenul după primul fluier al arbitrului, conducătorii i-au trimis în luptă pe tinerii fotbaliști ai lui Sandu Gaica și cei cinci fotbaliști din lotul mare care au făcut notă discordantă, respectiv Horvat, Oltean, Fl. Ardelean, Gornic și Popescu.

Seniorii au urcat cuminți în tribună, i-au rugat pe ziariștii orădeni să le facă poze pentru a certifica prezența lor pe arena „Iuliu Bodola” și au asistat la victoria orădenilor ce încheie în mare măsură lupta pentru poziția a 9-a neretrogradabilă. Și ca detaliu picant, ar fi că juniorii au jucat ca și la Reșița în tricouri albastre și șorturi albe și asta pentru că noul echipament Givova sponzorizat de Valer Blidar ca urmare a întâlnirii cu fotbaliștii exponențiali ai lotului a fost confiscat de aceștia din urmă.

În fine, la revenirea la Arad cei care au mai lăsat odată de la ei și și-au făcut cât au putut de bine treaba la Oradea, sperând că Adrian Marțian va fi om măcar înainte Sărbătorilor de Paști au rămas încă odată cu un gust amar. Dejeanul a trimis prin „argatul” Cătălin Barbu câteva milioane ce nu au ajuns nici măcar pentru câte un salariu întreg la fiecare. Și vorbim de retribuții de câteva sute de euro în cazul lui Popescu sau Ardelean sau câteva milioane în cazul staffului auxiliar: maseuri, magazonieri și alți angajați.

Prin urmare, de luni, în cazul în care Marțian nu va achita și restul restanțelor s-ar putea să înceapă o revoltă generală. Oricum, fotbaliștii care au luat locul în tribuna arenei „Iuliu Bodola” intenționează să meargă pe drumul lor și, în cazul în care nu-și vor primi banii, se vor adresa  tribunalului civil, cerând falimentul clubului. Se știe că FC UTA SA se află în insolvență și funcționează după legi speciale, așa că cel puțin deocamdată gruparea condusă de Adrian Marțian și Giovanni Catanzariti nu poate plăti din punct de vedere sportiv dacă fotbaliștii își vor depune memorii la Federație. Dar, în Instanță, lucrurile stau altfel, iar lațul pare să se strângă.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 19 Apr. 2014, 19:36 Campionat
Pe aceeași temă