CS Mioveni a remizat astăzi pe teren propriu cu ASA Tg. Mureș, scor 1-1, într-o partidă din cadrul etapei cu numărul IX a seriei a II-a. Prima ocazie de a deschide scorul a aparținut oaspeților și a venit în minutul 3 în urma unei faze care nu anunța nimic
Bumba șutează periculos de la marginea careului, mingea trecând puțin pe lângă poarta apărată de Croitoru. În minutul 20, același Bumba șutează de la mare distanță, de această dată portarul gazdelor reușind să respingă în corner. În minutul 32, oaspeții rămân în inferioritate numerică. Tănasă îi fură mingea la marginea careului lui Caparco, iar portarul celor de la Tg. Mureș faultează în postură de ultim apărător, fiind eliminat direct de centralul partidei.
Două eurogoluri în trei minute și o bară
Primul gol al partidei a fost marcat de abia în minutul 59, atunci când Tănase a șutat surprinzător de la aproximativ 25 de metri, iar Viciu a rămas spectator. După doar două minute oaspeții egalează prin Szilagyi care execută perfect o lovitură liberă de la 20 de metri lateral dreapta. Croitoru a rămas spectator la execuția căpitanului formației din Tg. Mureș. Chiar și în inferioritate numerică oaspeții au fost mai periculoși. În minutul 75, Biceanu pierde mingea la mijlocul terenului iar elevii lui Ovidiu Sabău scapă pe contraatac. Mingea ajunge la Bumba, iar jucătorul oaspeților trimite în bară, aceasta fiind ultima ocazie a meciului.
CS MIOVENI – ASA TÎRGU MUREȘ 1-1 (0-0) Tănasă ”59 / L. Szilagyi ”61
Mioveni: F. Croitoru – Cotigă, M. Olteanu, Negoiță, Ct. Stan – A. Popa (Mazilu ”80), Boboc (Galan ”84), Răuță, Ayza – Biceanu (Ov. Stan ”51), Tănasă (cpt.)
Antrenor: Ion Moldovan
ASA: Caparco – Bold, Gugu, Heil, L. Szilagy (cpt.) – Buhăescu, Onicaș, Al. Dan, Bumba (Hanca ”90+1) – Danquah (Buhuși ”60), Huiban (Viciu ”35)
Antrenor: Ovidiu Sabău
Eliminare: Caparco ”32 (roșu direct)
Articol scris de Andrei ZEVEDEI (sportargeș.ro)