„Oficialii” UTA-ei doresc să prindă doi iepuri dintr-o lovitură. Echipa ar mai avea nevoie de un fotbalist sub 22 de ani de primă mână, dar și un atacant care a confirmat deja la nivelul Ligii a 2-a. În acest sens, Giovanni Catanzariti se află în discuții avansate cu cei de la Dinamo pentru împrumutul pe cel puțin 4 luni de zile a lui George Țucudean, arădeanul de 19 ani care a semnat în urmă cu un an de zile cu gruparea din Ștefan cel Mare.
„Avem intenția de a-l readuce pe George la UTA, am și negociat cu cei de la Dinamo, așteptăm un răspuns în zilele următoare. La ora asta, nu sunt nici optimist, nici pesimist, mai sunt de clarificat câteva aspecte până a putea vorbi de revenirea lui Țucudean la Arad”, a mărturisit președintele „Bătrânei Doamne”.
Țucudean s-a revăzut cu utiștii în Antalya, cu ocazia partidei dintre Dinamo și Videoton, arădenii asistând la prima repriză a acestui meci, în drumul lor spre terenul ce a găzduit întâlnirea cu Ordabasy. Tânărul „vârf” ar agrea o revenire la echipa sa de suflet, unde ar avea șansa să joace mai mult în campania de primăvară. Dacă mutarea se va realiza, UTA ar încheia seria achizițiilor, deși ar avea trei atacanți de careu (Galanis, Miron și Țucudean) și doar doi de viteză, Capătă și Mara.
Sursa: Sport Arad